My life

După un titlu atât de lung parcă nici nu mai are sens să scriu. Oricum, la frecvența cu care am scris anul acesta, nu mai curg natural cuvintele, deși, le-am mai ”scris” în mintea mea.  În principal, anul care e aproape de sfârșit a fost unul al fricilor pentru mine, din martie începând o întreagă adunătură de anxietăți, stări depresive, atacuri de panică, tot tacâmul. Mi-am propus o postare optimistă așa că asta explică doar partea cu suplimentele alimentare din titlu. Citisem niște articole în care se recomanda DHEA, un hormon aparent minunat în lupta împotriva depresiei, epuizării, etc. Inițial am vrut să comand de la Farmacia Tei dar am nimerit într-o perioadă în care nu mai preluau comenzi, fiind super solicitați. La căutarea pe Google am găsit și pe emag. De fapt vândute de un partener. Lecție mare pentru subsemnata și pentru voi, dacă vreți: verificați bine de unde este acest partener. Eu nu am verificat, în concluzie am comandat hormonul respectiv, vitamina C și Magneziu cu...

Voiam să vă scriu cu totul altceva, chiar lucram la o postare despre rațele mele alergătoare indiene. Probabil o voi finaliza în câteva zile. Dar... după ce am râs de mă dor fălcile citind traducerile de mai jos ( articolul este mai lung dar am făcut selecție), mi-am zis că merită să le postez aici, în perioada aceasta nu strică niște hohote în plus.  Cum am ajuns să citesc bazaconiile respective? Rita clocește, de vreo două săptămâni, nu știu ce va ieși, dacă va ieși ceva. Ieri ne întrebam și eu și mama respectivă cât va mai dura. Și am căutat pe google ”perioada de incubație la rațele indiene”. Și am dat peste articolul acesta. Am citit din el ieri, am râs o tură, l-am abandonat, am căutat din nou, de data aceasta în engleză și am aflat răspunsul (28 - 29 de zile parcă). Astăzi am mai citit o parte din descrierile de acolo, încă nu l-am finalizat, mă minunez constant de ceea ce cred că este google translate la el acasă. În fotografie... Rita chinuită pe ouă, nu ne așteptam...

Nu am apucat să vă povestesc despre un moment de emoție extremă trăit în urmă cu aproape o lună. Unul dintre acele lucruri pe care nu crezi că le vei mai trăi în această viață.  Compania la care lucrez a ales să se implice în salvarea unuia dintre copiii care apelează în fiecare an la Fundația Polisano pentru a fi incluși în programul ”Inimi sănătoase pentru copii!” Dacă nu știți despre el, este programul datorită căruia zeci de copii și adolescenți ce suferă de o malformație cardiacă gravă au primit o nouă șansă la viață. Sprijinul financiar din donații și sponsorizări este extrem de important pentru susținerea acestui program. Ca reprezentant al companiei am putut să intru și să asist pentru puțină vreme la una dintre intervențiile chirurgicale. Ce am scris mai sus este ciorna salvată în 26 februarie, de atunci nu am fost în stare să finalizez această postare sau să mai scriu pe blog. Chiar neîmpărtășită aici, pot spune că această experiență m-a emoționat și m-a marcat p...

Hmmm... după un titlu așa de lung nu știu ce sens mai are postarea, poate ajung cuvintele de mai sus să redea gândurile mele. Sau certitudinile. De prima parte sunt sigură de multă vreme, și să fie doar jumătatea din familia mea, care mă iubește și mă protejează de acolo de sus și tot ar fi de ajuns. Chiar dacă sunt destul de ocupați cu mine, împiedicată și cu capul în nori cum mă aflu de multe ori. Zic eu că nu ar fi singurii care au grijă de mine, am avut atâtea exemple că nici nu știu cu care să încep. La un moment dat, anul acesta, îmi doream un pardesiu. Și să fie la un preț acceptabil. Până la urmă, m-am ales cu două: unul cadou, din stofă, super frumos, de la colega mea C., plus încă ceva similar, care este între parka și jachetă, achiziționat cu 15 lei de la bazarul Sus Inima. La bazar mă dusesem după brioșe, am zis doar că mi-ar trebui un pardesiu și, în 2 minute a venit o tanti de acolo la mine cu articolul respectiv, nici nu apucase să îl pună pe stander-ul de haine, mi s...

Mă gândesc că nu sunt singura ce petrece timp ”de calitate” pe tron, derulând imagini pe ecranul telefonului și accesând aleatoriu câte un link, activitate grav dăunătoare sănătății, dătătoare de hemoroizi, dacă este să îi cităm pe cercetători, cel mai probabil britanici, firește. Ei bine, unul dintre aceste link-uri m-a dus la alte rezultate mirabolante ale cercetătorilor, cred că erau 10 semne cum că ai avea un IQ peste medie. Vi l-aș cita aici dar nu mă pricep să îl mai găsesc, accesat fiind direct din fațăcarte, citit parțial și în diagonală, habar nu am în ce istoric l-aș putea găsi. Pentru că modestia nu mă caracterizează, știam că am fost inteligentă la un moment dat, mai mult ca sigur peste ce sunt acum. Am avut și confirmarea în urma celor citite că sunt în cădere liberă a IQ-ului din cel puțin câteva motive, că mai multe nu îmi aduc aminte din articolul respectiv (că de, pe lângă scăderea inteligenței mă pot lăuda și cu un probabil Alzheimer incipient). Vă întrebați pr...

Preambul: mi-a plăcut că am ”scăpat” în postarea precedentă mai ușor de mai multe subiecte, spuneam acolo că îmi bântuie prin cap 757 de gânduri, unul dintre ele (ăsta este mai nou, al 758-ulea) fiind cel de a le lua în ordine inversă și poate în anul 2035 ajung și la #1. Pentru că, voi edita numele gândurilor precedente în mod corespunzător. #754 - E un gând zilnic: voi ajunge oale și ulcele și nu voi vedea capace de canal aliniate la carosabil! Nu știu cât poate să fie de greu, tehnic vorbind, să ajungi la performanța asta dar sigur este prea greu pentru meseriașii români. #753 - Și ăsta tinde spre statutul de gând/panică zilnică: dacă am citit eu bine, la Continental se extind spațiile existente și vor mai fi vreo 1.500 de locuri noi de muncă. Puteți să mă numiți frână a progresului dar sunt îngrozită de perspectiva a cel puțin 1.500 de noi mașini în traficul din Sibiu. Nici măcar la 7 și un sfert, când îmi încep periplul șoferistic, nu mai este respirabil, nici în stânga (ac...

Nu cred că a existat vreo perioadă în viața mea în care să am inhibiții. Am fost genul acela de copil căruia îi turuie gura și care folosește drumul cu trenul de la Sibiu la București pentru un mini-show personal cu ce mai știe să cânte/recite etc. Puțin mai mare, aveam alte recitaluri, împreună cu verișoara mea, evoluam pe terasa de ciment din curtea bunicilor cântând de mama focului la capetele de plastic ale corzii.  Mi-a plăcut să cânt, să dansez și să ascult muzică de când mă știu. Găseam încurajare la tatăl meu, modelul meu în toate, până și în trăitul muzicii și dansatul pe indiferent ce gen muzical astfel încât nicio mișcare, indiferent cât de fantezistă ar fi, să nu iasă din ritmul sau ritmurile melodiei. Foarte greu rezist pe un scaun atunci când ascult melodii care să îmi placă. Pe cei de la Proconsul i-am apreciat încă de la începuturile lor muzicale, în 1999. Deși nu urmăream constant matinalurile ProTv, am nimerit unul în care au fost invitați să cânte una ...

Sunt convinsă că mulți dintre voi ați citit postarea asistentei medicale SMURD și, dacă aveți copii ați simțit cel puțin fiori reci pe șira spinării. La mine, pe lângă fiorii reci s-a lăsat cu lacrimi și cu decizia de a achiziționa cât de repede noul scaun de mașină pentru Maia. A ajuns la limita de greutate și, în plus i-ar trebui unul mai înalt. Exclus să o duc fără centură în el, i-am pus centura până și în autocarul cu care am mers la București, cred că eram singurii dintre pasageri care purtau centura în timpul deplasării. Nu voi înceta să mă minunez de inconștiența anumitor părinți, din toate categoriile sociale. Anul trecut, în giratoriul Bieltz cu Alba Iulia, la geamurile din spate ale unei mașini exagerat de mari (pentru mine asta înseamnă ceva din categoria mașini ”de teren, scumpe”), atârnau doi puști, eu nu le-am dat mai mult de șase ani, veseli nevoie mare, gesticulau fiecare pe geamul lui. N-aveau nici măcar ”centura Firea”. Nimic, nimicuț. Probabil părinții erau c...

Întrerup jurnalul de FITS și parafrazez poezia lui George Coșbuc pentru că a fost prea drăguță Maia de dimineață și trebuie să vă povestesc despre asta. Cadru general: în Turnișor sunt vulpi. Sigur la plural pentru că eu am văzut două și nu semănau una cu cealaltă. Fapt relativ pentru că pe prima am văzut-o pe întuneric, din taxi, de ziua mea, a traversat strada și a luat-o pe trotuar, pe lângă albia pârâului. Știam deja de la mama mea că îi spuseseră vecinii că avem vulpi, atunci am avut și confirmarea. La câteva zile după ce am văzut vulpea pe întuneric, am văzut o găină moartă pe trotuar, dimineața devreme când plecam la serviciu. Inutil să vă spun că îmi este tare frică pentru rațele mele alergătoare indiene (nu v-am povestit încă pe larg despre ele, sunt bio-exterminatoarele de limacși). În poza de mai jos sunt supărate pe mine pentru că am pus abuziv rățoiul (sau cel puțin pasărea despre care credem că este mascul) într-o cădiță cu apă să se răcorească. Nu i-a plăcut. Și ce...

Pentru mine a fost o premieră să îl văd pe Tudor Chirilă jucând pe scenă și foarte foarte aproape de mine. Îl mai văzusem cântând, plus la televizor, pe scaunul de antrenor de la Vocea României. Sau, îi mai citisem din articole, îmi place că este implicat în viața cotidiană, că are curajul să își apere punctele de vedere. Revenind la teatru, în ziua a treia de FITS l-am văzut în In a forest dark and deep , spectacolul ArtEst Foundation & unteatru, după piesa contemporanu lui Neil LaBute. Regia: Iarina Demian, mama actorului, a regizat multe spectacole în care acesta joacă, probabil colaborează foarte bine. Am avut locuri cu C. chiar pe scenă, puteți spune că făceam chiar parte din ineditul decor gândit de Irina Moscu. Multe cutii, unele pentru spectatori, unele suport ale evoluției actorilor. E și bine și rău să stai atât de aproape de actori, bine, că poți vedea de aproape toate nuanțele, rău, din cel puțin două motive, primul fiind că te pot vedea/auzi și ei pe tine, lucru ...

Ziua a II-a aveam programat un singur spectacol indoor, Pescărușul, la orele 16:00. Așa că, atunci când am văzut invitația la deschiderea oficială a Micro-Folie, la orele 14:00, am zis că pot să particip. Arin era voluntar chiar în acel spațiu, la Casa Artelor, în Piața Mică.  În drum spre Piața Mică am putut urmări o parte din spectacolul Fanfarei pe biciclete (Crescendo Opende Bicycle Band). Biciclistă de ocazie cum sunt, am rămas uimită de cât de repede pedalau,  șerpuind pe Bălcescu și cântând în același timp, inclusiv la vârste mai înaintate, tanti din poza de mai sus ar fi fost o pensionară liniștită la noi, în Olanda pedalează în saboți de lemn suflând în saxofon, creanga prin lume. Foarte fain! Am reușit să fac un live cu ei din Piața Mare, când stăteau pe loc, altfel, nu prea puteai să te ții după șarpele de instrumentiști. Micro-Folie este un proiect realizat de TNRS în parteneriat cu mai multe instituții în cadrul Sezonului România-Franța 2...

Precizare importantă doar pentru mine: atât am mers pe jos în această primă zi de Festival încât mi-am făcut norma zilnică de 10.000 de pași. Mi-a instalat o colegă aplicația cu număratul pașilor și de vreo 10 zile de când o aveam nu făcusem niciodată numărul de pași fixat. Alesesem să merg la două spectacole, primul dintre ele, Ruleta Românească (Romanian Roulett - A Whole Life in One Night) , text, regie, interpretare: Mercedes Echerer. Tanti, născută la Linz din tată austriac și mamă unguroaică din Transilvania, a reprezentat Austria în Parlamentul European în perioada 1999 - 2004. Povestea din piesă o are protagonistă pe Arika Lacrima Moraru, politician european care, după o ședință cu Ministrul român pentru afaceri europene, în timp ce se afla în taxi, în Transilvania, în drum spre aeroport, este atacată, jefuită și abandonată pe marginea drumului. Ajunsă la o secție de poliție locală, este nevoită să petreacă acolo noaptea, neavând niciun act care să îi dovedească identitat...

Nu știu voi cum sunteți dar eu, în ultima vreme, îmi ghidez noile achiziții în primul rând după o finalitate practică. Nici nu sunt ele multe, strictul necesar în toate direcțiile. Plus că, din zona de handmade nu prea fac achiziții pentru că spun de fiecare dată că aș putea să îmi fac singură ceva de genul. Dar... anul trecut atunci când am văzut minunăția de mai sus pe pagina Becheruart, m-am îndrăgostit iremediabil și n-a mai contat nici finalitatea practică, nici faptul că nu se asortează cu nimic din sufragerie, nici că nu am unde să o expun (deocamdată), nici că nu vreau să o expun, să nu dea, Doamne ferește, Maia peste ea! Pur și simplu, trebuia să o am! Le-am scris imediat și de atunci corespondam, nu s-au aliniat astrele astfel încât să pot cumpăra două înainte de Crăciun (unul dintre platouri voiam să îl fac cadou bunicii Maiei), lotul precedent nu a rezistat arderii, așa că am așteptat... și am așteptat!  Acum o lună mi-au scris, urmau să ajungă la Creative Buzz...

Acum o săptămână și un pic am împlinit patru patru ani. De atunci îmi propun să vă spun că viața la patru patru ani este la fel ca la patru trei ani dar mai bună. Nu vreau să par nerecunoscătoare celor care mi-au fost alături anul trecut dar chiar nu mai țin minte ce am făcut atunci. Poate de aceea am zis să scriu pe blog anul acesta, știți voi treaba cu memoria externă... De ziua mea m-am trezit alături de mica micilor, ea în vacanță pentru summit, eu în zi liberă conform CCM. Nu știa că e ziua mea dar ne-am drăgălit regulamentar. Prima care a sunat, pe la 7 și un sfert, a fost Honey Bunny, în drum spre serviciu, ziceam că vorbim mai mult mai târziu, n-am mai reușit, nu că n-ar fi încercat ea dar au fost multe telefoane la rând. Fetele de la juridic au sunat și mi-au cântat Happy Birthday, spre încântarea mea și a Maiei, care între timp aflase de la frații ei ce zi este și voia tort. Nu i s-a arătat vineri ci duminică, pentru că ziua mea a ținut ca nunțile din povești, trei zile. ...

Am stabilit deja că sunt țărancă. Lăsată nesupravegheată mă pierd cu orele cu mâinile în pământ și în frunze. Săptămânile astea am suferit la greu din mai multe motive. Motivul principal: Maia a făcut varicelă! Poate vă pare banal dar e primul meu contact cu boala aceasta și mi s-a părut groaznic. Contact de care să îmi amintesc, de propria contaminare cu varicelă, pe când aveam un an jumate, îmi aduc aminte doar cele trei semne cu care am rămas pe față. Radu și Arin nu au avut boala când au fost mici, sper să nu o facă acum, n-ar fi chiar momentul oportun, mai ales pentru Radu, înainte de bac. Boala Maiei, plus vizitele mele la doctor (inclusiv un RMN și concluzia că am acum trei hernii de disc cervicale, nu una) mi-au redus dramatic timpul în grădină. Am găsit totuși mici motive de bucurie cum ar fi prima întâlnire în grădina proprie cu o șopârlă. Nu îl aveam pe Pixie așa că m-am mulțumit cu ce putea telefonul mobil, pozei de mai jos i-am mărit saturația și i-am accentuat contu...

Probabil ați remarcat că de regulă sâmbetele mele sunt ocupate cu activități fizice. Cum fanteziile mele în domeniu sunt nenumărate și unele dintre ele îmi depășesc capacitățile proprii, îmi implic în ele și copiii, pentru moment, chestiile grele nu o afectează și pe Maia, chit că ea m-ar ajuta la tot ce se există. Sâmbătă eram singură cu Radu și m-a apucat grădinăritul. Șantierul de pe stradă a dus la asfaltarea drumului și a trotuarelor dar și la crearea unor zone posibil verzi. La momentul actual niște parcele argilos-bolovănos-deșertice. Constructorii au dus de aici pământul fertil, îngrășat ani de zile de către vecinii mei cei ”eco”, ce își pompau regulat conținutul foselor septice în șanțul din fața casei. În locul lui au adus ce se vede în imaginile de mai jos, asta după ce am încercat o primă cosmetizare în toamnă, adică am adunat câteva găleți de pietre cu copiii, i-am pus să aducă câteva roabe cu pământ din grădină, schimbarea este invizibilă. Astă toamnă am semănat cic...