Inimă de copil
Nu am apucat să vă povestesc despre un moment de emoție extremă trăit în urmă cu aproape o lună. Unul dintre acele lucruri pe care nu crezi că le vei mai trăi în această viață.
Compania la care lucrez a ales să se implice în salvarea unuia dintre copiii care apelează în fiecare an la Fundația Polisano pentru a fi incluși în programul ”Inimi sănătoase pentru copii!” Dacă nu știți despre el, este programul datorită căruia zeci de copii și adolescenți ce suferă de o malformație cardiacă gravă au primit o nouă șansă la viață. Sprijinul financiar din donații și sponsorizări este extrem de important pentru susținerea acestui program.
Ca reprezentant al companiei am putut să intru și să asist pentru puțină vreme la una dintre intervențiile chirurgicale.
Ce am scris mai sus este ciorna salvată în 26 februarie, de atunci nu am fost în stare să finalizez această postare sau să mai scriu pe blog. Chiar neîmpărtășită aici, pot spune că această experiență m-a emoționat și m-a marcat profund. Să vezi în fața ta o inimă care bate în pieptul deschis al unui copil, al unei tinere, în cazul acesta, este un lucru care te umple de umilință și de respect, mai mult decât pot eu descrie aici în cuvinte. Încă văd în fața ochilor inima aceea pulsândă.
Am stat relativ puțin, operația se desfășura deja de ceva vreme, atunci când chirurgul principal a predat operațiunile ”de închidere” altor doi chirurgi am mai rămas până la partea de suturi și am ieșit. Mă simțeam intrusă, nu voiam să deranjez miracolul cu ceva și, chiar dacă eram echipată steril din cap până în picioare, mi-era frică cumva că respirația mea prin mască ar putea contamina spațiul.
În sala de așteptare de la un alt nivel, mi-am dat seama că stăteam lângă mama fetei de pe masa de operație. Chiar dacă fusese anunțată deja de către chirurgul principal că operația reușise, copilul ei era tot pe masă iar ea își frângea mâinile de neliniște. M-am simțit vinovată față de ea, văzusem inima fiicei ei, aș fi vrut să o liniștesc, să îi spun că bătea minunat, dar nu am îndrăznit.
Acum, cu tot ce se întâmplă, au fost sistate și aceste misiuni operatorii, minunile sunt amânate dar, dacă reîncep și puteți să contribuiți financiar la realizarea lor cu cât de puțin, eu zic că merită să o faceți. Se pare că a fost prelungit termenul de depunere a declarației pentru redirecționarea impozitului pe venit aferent anului 2019 până la data de 30 iunie 2020. Cred că orice sumă va prinde bine, mai ales că, Fundația Polisano a decis anterior să transfere o parte din sumele strânse deja pentru misiuni operatorii ce nu au mai putut fi desfășurate, către Spitalul Județean, pentru dotări absolut vitale în această perioadă. Găsiți datele necesare pe site-ul fundației sau pe facebook.
Nu pot încheia fără să vă spun tuturor să aveți grijă de voi și să fiți sănătoși!
P.S. Fotografia am făcut-o într-unul dintre locurile ”vitale” companiei la care lucrez, am ales-o ca ilustrație pentru analogia evidentă cu reprezentarea uzuală a circuitelor sangvine din corp.
Ce am scris mai sus este ciorna salvată în 26 februarie, de atunci nu am fost în stare să finalizez această postare sau să mai scriu pe blog. Chiar neîmpărtășită aici, pot spune că această experiență m-a emoționat și m-a marcat profund. Să vezi în fața ta o inimă care bate în pieptul deschis al unui copil, al unei tinere, în cazul acesta, este un lucru care te umple de umilință și de respect, mai mult decât pot eu descrie aici în cuvinte. Încă văd în fața ochilor inima aceea pulsândă.
Am stat relativ puțin, operația se desfășura deja de ceva vreme, atunci când chirurgul principal a predat operațiunile ”de închidere” altor doi chirurgi am mai rămas până la partea de suturi și am ieșit. Mă simțeam intrusă, nu voiam să deranjez miracolul cu ceva și, chiar dacă eram echipată steril din cap până în picioare, mi-era frică cumva că respirația mea prin mască ar putea contamina spațiul.
În sala de așteptare de la un alt nivel, mi-am dat seama că stăteam lângă mama fetei de pe masa de operație. Chiar dacă fusese anunțată deja de către chirurgul principal că operația reușise, copilul ei era tot pe masă iar ea își frângea mâinile de neliniște. M-am simțit vinovată față de ea, văzusem inima fiicei ei, aș fi vrut să o liniștesc, să îi spun că bătea minunat, dar nu am îndrăznit.
Acum, cu tot ce se întâmplă, au fost sistate și aceste misiuni operatorii, minunile sunt amânate dar, dacă reîncep și puteți să contribuiți financiar la realizarea lor cu cât de puțin, eu zic că merită să o faceți. Se pare că a fost prelungit termenul de depunere a declarației pentru redirecționarea impozitului pe venit aferent anului 2019 până la data de 30 iunie 2020. Cred că orice sumă va prinde bine, mai ales că, Fundația Polisano a decis anterior să transfere o parte din sumele strânse deja pentru misiuni operatorii ce nu au mai putut fi desfășurate, către Spitalul Județean, pentru dotări absolut vitale în această perioadă. Găsiți datele necesare pe site-ul fundației sau pe facebook.
Nu pot încheia fără să vă spun tuturor să aveți grijă de voi și să fiți sănătoși!
P.S. Fotografia am făcut-o într-unul dintre locurile ”vitale” companiei la care lucrez, am ales-o ca ilustrație pentru analogia evidentă cu reprezentarea uzuală a circuitelor sangvine din corp.
Comentarii
Trimiteți un comentariu