Postări

Se afișează postări din decembrie, 2019

#750 Cineva acolo sus mă iubește sau când Universul îți dă mesaje amestecate

Imagine
Hmmm... după un titlu așa de lung nu știu ce sens mai are postarea, poate ajung cuvintele de mai sus să redea gândurile mele. Sau certitudinile. De prima parte sunt sigură de multă vreme, și să fie doar jumătatea din familia mea, care mă iubește și mă protejează de acolo de sus și tot ar fi de ajuns. Chiar dacă sunt destul de ocupați cu mine, împiedicată și cu capul în nori cum mă aflu de multe ori. Zic eu că nu ar fi singurii care au grijă de mine, am avut atâtea exemple că nici nu știu cu care să încep. La un moment dat, anul acesta, îmi doream un pardesiu. Și să fie la un preț acceptabil. Până la urmă, m-am ales cu două: unul cadou, din stofă, super frumos, de la colega mea C., plus încă ceva similar, care este între parka și jachetă, achiziționat cu 15 lei de la bazarul Sus Inima. La bazar mă dusesem după brioșe, am zis doar că mi-ar trebui un pardesiu și, în 2 minute a venit o tanti de acolo la mine cu articolul respectiv, nici nu apucase să îl pună pe stander-ul de haine, mi s