My life

Nu știu voi cum sunteți dar eu, în ultima vreme, îmi ghidez noile achiziții în primul rând după o finalitate practică. Nici nu sunt ele multe, strictul necesar în toate direcțiile. Plus că, din zona de handmade nu prea fac achiziții pentru că spun de fiecare dată că aș putea să îmi fac singură ceva de genul. Dar... anul trecut atunci când am văzut minunăția de mai sus pe pagina Becheruart, m-am îndrăgostit iremediabil și n-a mai contat nici finalitatea practică, nici faptul că nu se asortează cu nimic din sufragerie, nici că nu am unde să o expun (deocamdată), nici că nu vreau să o expun, să nu dea, Doamne ferește, Maia peste ea! Pur și simplu, trebuia să o am! Le-am scris imediat și de atunci corespondam, nu s-au aliniat astrele astfel încât să pot cumpăra două înainte de Crăciun (unul dintre platouri voiam să îl fac cadou bunicii Maiei), lotul precedent nu a rezistat arderii, așa că am așteptat... și am așteptat!  Acum o lună mi-au scris, urmau să ajungă la Creative Buzz...

Titlul cred că este mai dramatic decât conținutul, m-am lăsat atinsă de un fel de mentalitate tabloidă. Cred că mi-au plăcut întotdeauna ciorapii mai altfel. Am avut norocul că mama lucra în comerțul cu textile și încălțăminte, ce ajungea în Sibiu în domeniu în vremea lui Ceaușescu și o bună perioadă după aceea, trecea pe la ea. Și pe la mine. Am iubit ciorapii Adesgo, unele perechi, negri, groși, m-au ținut ani de zile. La fel, ciorapii cu adeziv (mai jos sunt unii dintre cei pe care îi purtam în facultate). Dacă cu ani în urmă erau foarte folosiți ciorapii de mătase, cu portjartier (eu n-am prins perioada asta), cei cu adeziv mi se par o super invenție. Întotdeauna m-am simțit extraordinar purtându-i, e senzația aceea că ascunzi ceva, chiar dacă ei par cuminți așa cum se văd de sub fustă, mulți dintre ai mei sunt groși, opaci, de 50 - 60 deni și îi port și iarna. Crivățul de rigoare e compensat de căldura sufletească. Dacă vă uitați la poza de mai jos, ea surprinde această ”pl...

Anul trecut îmi recomanda o colegă să caut pantofi pe site-ul ăsta . Cred că prin noiembrie. De atunci am văzut perechea de pantofi de mai sus, mi-au plăcut foarte mult dar parcă nu mă înduram să cheltui banii respectivi (dacă nu mă înșel, erau vreo 235 de lei). Zilele acestea, primeam notificări de reduceri, ajunseseră 195, i-aș fi dat și nu prea. Avantajul reclamelor care te urmăresc și pe alte pagini, atunci cînd tovarășul google vede la ce te uiți, în cazul ăsta a fost că am văzut, pe altă pagină fiind, încă o reducere la ei, de Dragobete, erau 166 de lei. Moment în care n-am mai rezistat, i-am comandat, au venit rapid, sînt extrem de încîntată de ei. Trecînd peste paranteza rotundă/pătrată de mai sus, mi-a plăcut foarte tare reacția lui Radu și a lui Arin atunci cînd i-au văzut (mai mult a lui Radu, Maia încă nu știe de ei, vă spun dacă a fost ceva notabil). Mă duc la Radu: - Hai să îți arăt ce pantofi mi-am luat!  Scot unul și i-l arăt, îl văd instant cum se luminea...

La ce ajută să îți expui în spațiul public pasiunile? Află lumea din jurul tău despre ele și se gîndește să îți facă o bucurie. Așa mi s-a întîmplat mie cu pasiunea mea pentru colecționarea de mici elefanți de la noi sau de prin lumea largă, pe unde am ajuns eu, familia sau prietenii mei. Săptămîna asta îl admiram pe micuțul de mai sus, aflat pe biroul unui coleg. N-a trebuit mai mult ca să mi-l ofere, "să îl pun la colecție!" Vă dați seama ce bucuroasă am fost, fiecare nou venit este la fel de important! I-am spus "nuntaș" pentru că a fost primit de colegul meu la o nuntă, era suportul pentru numele fiecărui invitat (el și alții la fel), deja îmi sînt simpatici mirii respectivi, chiar dacă nu îi cunosc. Pozele astea sînt și o lecție pentru mine, cred că nu mai văd chiar bine, sau îmi tremură tare mîinile (CNP-ul își spune cuvîntul), nu îl mai pot ține nemișcat pe Pixie pentru a avea niște fotografii clare... mi-au trebuit o sumedenie de duble, e drept c...

V-am povestit în mai multe rînduri despre colecția mea de mini-elefanți, cumpărați/primiți de pe unde ajung eu, mama, prietenii. Ieri, am primit un nou elefant, frumos-frumos, de la Sabina, mă simt recunoscătoare atunci cînd prietenii prietenilor devin prietenii mei și se gîndesc atunci cînd pleacă undeva la mine! Arătîndu-i, tot ieri, etajera cu elefanți și încercînd să i-i prezint, am constatat că nici nu mai știu fiecare de unde este, mai ales în cazul celor (mulți) cumpărați de mama mea de prin țările vizitate. Îmi propun, din nou, să le fac un inventar... cu fotografii și locul de baștină, nu de alta dar memoria mea oricum e pe ducă, în cîțiva ani nu voi mai ști nici atît! Și, pentru că am fost motivată de primirea micului elefant să văd cum și dacă trăiește în Thailanda, vă spun și vouă cîteva lucruri aflate de la tovarășul gugăl: elefantul este animalul național al Thailandei, specia existentă aici este, firește, cea asiatică (sub-specia indiană). Din păcate, ca peste t...

Una dintre consecințele atîtor săptămîni ploioase este faptul că solul grădinii s-a transformat încet dar sigur în zonă umedă. Lucru benefic într-un fel pentru o parte din plante, mai puțin benefic pentru mine care aștept zadarnic ceva progrese ale răsadurilor de tomate sau privesc cu jale căpșunii putreziți sau mîncați de limacși și melcii de grădină (ăștia sînt foarte fericiți cu atîta apă). Ce am găsit eu pozitiv azi în toată povestea asta? Faptul că, întîiaș dată pentru prima oară am văzut în grădină o libelulă, mică, albastră și nespus de frumoasă! Fiind la mine în grădină, a devenit "libelula mea". A durat ceva pînă să o pot surprinde pe o frunză. La prima poză am declanșat intenționat, să vă arăt cum e să încerci să fotografiezi un lucru mic, mobil, într-o mare de frunze... un fulgeraș albastru. Pînă la urmă, grațioasa a decis să coopereze, nu de alta dar eram plictisitoare probabil, tot ținîndu-mă după ea... de pe crinii Hemerocallis pe Forsythia, peste gard, ...

Cam tîrziu dar nu prea tîrziu vi-l prezint pe micul elefant roşu, achiziţionat luna trecută din Veneţia. V-am povestit deja de mai multe ori despre colecţia mea de elefănţei , din diferite colţuri ale lumii, din Veneţia nu aveam. Avînd în vedere locul de unde l-am cumpărat, nu putea fi decît din sticlă de Murano.  Noul venit a avut parte şi de o mini şedinţă foto, în oglindă sau alb-negru... Cred că ar fi trebuit să le fac o introducere pe blog tuturor elefănţeilor din colecţie, deja am probleme să-mi amintesc exact fiecare de unde este!

1. Mai am puțin pînă la ora fatidică a săptămînii: miercuri, 15.30. Nu știți ce se întîmplă atunci? Nici eu nu știam pînă săptămîna trecută cînd am citit  asta , miercuri, pe la 16.10. Pentru că ratasem momentul magic, aștept astăzi să fug să mă uit în oglindă să văd cît de mai bătrînă par. Dacă n-aveți chef să dați click pe link vă spun eu ce au descoperit cercetătorii britanici (nici nu puteau fi alții!): ”Un studiu al unei companii producătoare de cosmetice arată că femeile arată mai bătrîne în fiecare miercuri la ora 15:30, scrie The Telegraph... Potrivit cercetării, o femeie din zece crede că miercuri este ziua cea mai stresantă a săptămînii, iar joi este ziua în care cele mai multe reprezentante ale sexului frumos fac sex. Ceea ce duce la o stare mult mai bună în ziua de vineri...” Cu alte cuvinte Long Live Friday! ( sursa foto ) 2. Acum aproape o lună aflasem chestia asta! Între timp au mai trecut ceva zile, în concluzie puteți calcula (dacă aveți chef, eu n-am!), cîte...

Vreau să vă spun doar cît mă simt eu de norocoasă, cînd privesc pe geamul sau pe ușa care dă în afară a bucătăriei și văd imaginea asta decupată... Din jungla din grădina mea, din toate lucrurile amestecate din jur, reușesc să văd doar colțișorul ăsta colorat și îmi e destul pentru a zîmbi. Ieri cu atît mai mult cu cît am văzut unul dintre pițigoii cenușii, țopăind vesel printre crengile înflorite ale forsitiei, sper că făcea lucrul ăsta cu gîndul de a-și relua în primire micul cuib de aici.

Vă spuneam eu la un moment dat cum că a dat cochetăria iama în mine și mi-am colorat bleu unghiile de la picioare. Și mă văitam acolo că s-ar putea să fiu nevoită să recurg la diluantul din atelier pentru a le șterge. Pentru că nu v-am povestit deznodămîntul poveștii, o fac acum. La vremea respectivă vorbeam cu Honey ce șanse ar fi să găsesc prin casă pliculețele cu șervețele de șters unghiile achiziționate de mine cu ani în urmă și rămase în conservare. Și ea mi-a mai tăiat din elan spunîndu-mi că oricum, de atîția ani, sigur sînt complet uscate și inutilizabile. Eu, Batman-Batman, le-am căutat, le-am găsit (stăteau cuminți în cutia cu tot soiul de prostii din baie) și mi-am încercat norocul. Surpriza emisiunii! erau cît se poate de umede și performau ca în prima zi! (cred că am citit pe unul dintre ele că expirau în 2008 dar n-are a face) Așa că m-am gîndit să vă zic și vouă să folosiți cu încredere produsul ăsta, dacă mai e disponibil pe piață, sînt fără acetonă, cică ar fi...

N-am avut niciodată pretenția de a fi o femeie cochetă, cred că aș fi coșmarul companiilor de cosmetice. Probabil folosesc cu o frecvență bilunară o cremă de față (foarte bună de altfel, de la Yves Rocher), ceva gloss de buze, manichiura și pedichiura care constă în tăierea unghiilor cu cleștele și în cazuri excepționale, pilirea lor. La pedichiură într-un salon am fost o singură dată, ca să vedeți cît sînt de eficientă și atunci m-am dus cu încălțăminte închisă în față, n-am avut răbdare să aștept să se usuce bine, o parte din aspectul french a rămas în interiorul saboților! După aceste informații retrospective, știrea zilei, de ce cred eu că se pregătește ceva? Pentru că am făcut cascadorii montane și am supraviețuit! Și pentru că, săptămîna trecută, de bună voie și nesilită decît de entuziasmul că am primit ceva nou aka ojă bleu de la nașa mea, mi-am vopsit unghiile degetelor de la picioare și încă stau și mă uit la ele de parcă nu mi-ar aparține! Evident că operațiunea cu pri...

Ce fac eu duminică? - Mă îmbrac cît de drăguț și roz și cu rochiță îmi permite garderoba,  - O iau pe Cora, încă nu știu dacă va beneficia și ea de tratamente cosmetice... are suficient ulei pe lanț,  - Mergem frumos în Piața Mare, la orele 11:00, să ne întîlnim cu alte domnișoare/doamne la fel de roz și cu rochițe, fustițe și biciclete sub posterior, - La orele 12:00 plecăm cu toatele să pedalăm împreună prin oraș, să ne admire lumea fluturașii din păr, piticii de pe creier și floricelele de la mînă... Așa-i că veniți și voi? Detalii găsiți și aici ! Traseul SkirtBike Sibiu (6 km): Piața Mare, Str. Nicolae Bălcescu, Piața Unirii, Calea Dumbrăvii, Str. Lomonosov, Str. Școala de Înot, Parcul Sub Arini (pista de biciclete), Str. Avrig, Parcul Sub Arini (până la Olimpia), Str. Victoriei, Str. Andrei Saguna, Str. Mitropoliei, Parcul Astra, Str. Nicolae Bălcescu, Piața Mare.

Ştiţi deja că mie îmi zboară/cîntă destule "păsărele" la mansardă. De care nu mi-e ruşine, sînt mîndră chiar că le am! Viaţa ar fi destul de plictisitoare fără! Ignorînd ce îmi zboară mie la figurat, îmi mai zboară şi la propriu! Azi dimineaţă am fost super încîntată să văd o pereche de zburătoare mici şi necunoscute, ţopăind vesele prin prun, ciugulindu-i bobocii (partea asta nu mi-a plăcut neapărat dar na, şi ei sînt ai noştri!). Prima şi ultima fotografie din colaj îmi aparţin, cea din mijloc, clară, am luat-o de aici . Pe vechiul principiu al tatălui copiilor cum că "tot ce e mic, zboară şi nu e vrabie, e PIŢIGOI", am căutat pe net o altă specie de piţigoi, pe lîngă cei albaştri cu care m-am obişnuit deja în grădină, ce s-ar putea potrivi imaginii păsărelelor în cauză. N-am reuşit să le fotografiez mai bine dar le-am urmărit live spre amiază, cum se mutau din lămîiţă, în zmeură, în păr şi pe crengile tăiate de soc, trecînd razant pe lîngă mine, aşa că zic ...

Am tot zis că voi scrie aici despre surpriza neplăcută avută de mine acum cîteva săptămîni, atunci cînd am ajuns în cealaltă parte a oraşului, la Centrul Comercial, cu mai multe lucruri pe agendă. Dacă tot eram acolo, am intrat şi la Real pentru mici cumpărături. Fiind la raionul legume-fructe am remarcat grămada de cutii goale de carton, era un nene acolo care le strîngea. Pentru că aveam nevoie de o cutie solidă, deschisă, cu mînere (pentru a pune în ea zecile de borcane cu capac goale pe care le stochez cuminte în pivniţă pînă cînd se găsesc persoane care au nevoie de ele pentru gemuri, zacuşti, ş.a.). Am deja două dar sînt pline. Acolo erau cîteva zeci. Mă duc zîmbind politicos la nenea care le strîngea şi îl întreb frumos dacă îmi poate da şi mie o cutie. Răspuns: nu se dau, se aruncă! Cum adică se aruncă? Se aruncă... e un container undeva în spate! Aaa... le reciclaţi! Nu le reciclăm, se aruncă undeva în Dealul Dăii! NU RECICLAAAŢI??? Toate cutiile astea? Probabil a citit groaz...

Sînt convinsă că majoritatea dintre voi ştiu deja despre eMAG, că vă achiziţionaţi de acolo o parte dintre electrocasnice. Eu l-am cumpărat de pe site-ul respectiv pe PIXIE. După asta, primesc regulat newsletter-ul lor. Azi anunţau reduceri la produsele Gorenje şi am intrat imediat pentru că, speram eu să fie vorba şi de frigiderul minune la care visez . Nu era vorba! :(( Daaar... ia uitaţi ce fier de călcat frumos şi verde! Mi l-aş lua chiar dacă am deja unul pe care nu îl folosesc! Două fiare de călcat nefolosite arată mai bine ca unul, nu? Ăsta îl pot pune ca bibelou în sufragerie, se asortează perfect! Pe televizor, pe post de peşte de sticlă! Lăsînd gluma la o parte, cred că voi ceda în faţa prăjitorului de pîine psihedelic (cam aşa îl văd eu). Oare le-ar putea explica cineva şi celor de la eMAG cum stă treaba cu nivelele? şi nivelurile? Ca să nu mai aibă prăjitorul "6 nivele de putere"? Ooooofff!!! Pînă am scris postul ăsta am şi cedat... comandat prăjitor, achitat cu ...

Sînt o ființă care refuză lucrurile super moderne, super high-tech cu super-funcții pentru că nu cred că aș avea nevoie de ele, acum mă voi referi doar la telefoanele mobile, în cazul cărora, cu riscul de a supăra o parte dintre cunoscuții mei, mă uit cu uimire/compătimire/neînțelegere cît sînt de concentrați asupra butoanelor, ecranelor, chiar dacă au o persoană în carne și oase față în față cu ei dar pare mai important/interesant/vital să butoneze tastele. După această introducere cam lungă, recunosc că am ajuns să scriu despre telefoane, inspirată fiind de postul Alexandrei , apropos de obsesia pentru o anumită culoare, nu spun care! Atunci cînd mi-am luat actualul telefon, pe punctele de la un abonament (și îl folosesc în altă rețea), am văzut modelul de mai sus și e clar că nu l-am mai lăsat din mînă. Conversația mea cu nenea de la relații cu clienții: Eu: Gata, am găsit, ăsta îl vreau! El: Știți, aveți destule puncte, vă puteți lua alt model, mai performant (a se nota că eu știam...

Țin să precizez de la început că îmi plac în general tatuajele (evident, unele dintre ele, nu) și că mi-aș face unul dacă aș fi ferm convinsă că eu și cu mine ne vom înțelege pe tema asta și peste mai mulți nedefiniți ani, respectiv că pielea pe care ar putea fi executat nu va arăta ca o armonică pictată. Trecînd peste acest aspect personal, să vă spun de ce m-au apucat considerațiile de valoare pe tema asta. Pentru că astăzi, venind cu Arin de la școală, m-am frecat de două ori la ochi în mașină, să văd dacă văd bine spatele dezgolit două palme al unei tanti pe bicicletă, ce avea un tatuaj în genul celui din fotografia din dreapta, luată de aici . Avea pantaloni lungi, speciali pentru ciclism și o geacă scurtă ce părea călduroasă dar de ce era atît de dezgolită pe "canicula" de afară nu pot să pricep și pace. Probabil stă mai bine decît mine la capitolul izolare termică sau structură osoasă în dotare. Nici pe Răzvan nu l-am priceput duminica trecută, în tura de biță, că ș...

Din cauza unei jucării de genul celei din stînga subsemnata a stat fără net vreo 48 de ore! Muuult după standardele mele! Totul a început săptămîna trecută, atunci cînd am fost să achit factura Romtelecom, furnizorul meu pentru telefonie și internet. Și m-am trezit că e cu aproximativ 30 de lei mai mult ca de obicei, în condițiile în care eu nu făcusem cascadorii în plus. Întreb de ce și tanti îmi zice foarte senină: aaa, păi v-a expirat contractul cu noi și v-am facturat la tariful de listă... care o fi ăla! Mă gîndesc, la naiba, nu puteați anunța?, gîndesc din nou... și dacă ați fi vrut să mă sunați să îmi spuneți asta, cel mai probabil nu răspundea nimeni pentru că fixul este ori scos din priză ori nu răspund eu că în ultima vreme mă sună tot soiul de lume să îmi vîndă cîte ceva. Totuși nu înțeleg de ce nu îl puteau lăsa în continuare în condițiile precedente, așa cum se întîmplă la telefonia mobilă, unde contractul se prelungește de facto... Aceasta fiind situația îmi sun mama resp...

Un lucru bun la Fațăcarte este că poți să studiezi canapeaua în public și lumea nu se supără, mai ales că nu se știe motivul... Alt motiv de alienare și de rîs de una singură în fața computerului cu prietenii care rîd și ei de unii singuri în fața ecranului... Nu contează prea tare acum... un zîmbet e un zîmbet... indiferent de metodele de a-l obține. So... good night, moon! Good night, stars!... Good night, couch! Barry White - Love's interlude-Good Night Asculta mai multe audio diverse

Nu m-am exprimat eu pe aici dar începusem să mă simt neglijată că nu mă "recenzează" și pe mine cineva. Sîmbătă mă nimerisem la galeria lui Paul cînd a trecut un nene și l-am întrebat dacă nu știe despre colegii lui care răspund de zona mea sau dacă nu poate să îmi ia el datele. Ieri, voila de vezi, bate cineva la poartă cînd eu mă pregăteam să plec la tuns, eu în baie, iese maică-mea și îmi strigă că e tanti cu recensămîntul. Gîndul inițial: victorie! Gîndul succesiv: shit! trebuie să plec! Tanti mă asigură că nu e nimic, pot semna hîrtiile alea și să îi dea datele mama. Phiii, la naiba, stau totuși să frunzăresc ce scrie pe acolo înainte să îmi pun semnătura în alb! Mă întorc în baie și prin ușă: în ce an ai divorțat? cînd ai terminat facultatea? Mmmă spăl pe dinți! Aha! Ce profesie zice că ai? Între conversația asta și tema la mate a lui Arin, am pierdut autobuzul și a trebuit să iau mașina. Am plecat cu inima strînsă, habar n-am ce le-a declarat maică-mea, mai ales că era...