My life

Era o vreme în care nu trecea o zi fără să scriu pe blog. ”Dădeam raportul” aici despre mai toate lucrurile pe care le făceam/vedeam/gândeam. Citeam ce scriau ceilalți bloggeri pe care îi urmăream, ne comentam reciproc. Era amuzant. Acum, cu atâtea rețele de socializare, acțiunea s-a mutat pe alte platforme. A trecut aproape un an de când nu am mai scris aici. În 2021 nu am scris nimic, zero barat.  În ultimele luni am scris totuși, am revenit în presă, după 22 de ani, mai ceva ca personajul lui Dumas. Nu mi-e tot timpul ușor să scriu, să zicem că nu e ca mersul pe bicicletă.  Ce scriu acum gândesc de ceva vreme, nu îmi place că am pus un titlu în limba engleză, încerc să le evit, părea mai potrivit totuși cu postarea, mai ales că este vorba (și) de melodia lui Bregovic. Îmi plac foarte multe genuri muzicale, extrem de diferite, ascult din nou muzică zilnic, îmi face bine. Luna trecută, ploua gen toamnă târzie. Și mi-am adus aminte de melodia aceasta, parte din coloana sonoră ...

Hmmm... după un titlu așa de lung nu știu ce sens mai are postarea, poate ajung cuvintele de mai sus să redea gândurile mele. Sau certitudinile. De prima parte sunt sigură de multă vreme, și să fie doar jumătatea din familia mea, care mă iubește și mă protejează de acolo de sus și tot ar fi de ajuns. Chiar dacă sunt destul de ocupați cu mine, împiedicată și cu capul în nori cum mă aflu de multe ori. Zic eu că nu ar fi singurii care au grijă de mine, am avut atâtea exemple că nici nu știu cu care să încep. La un moment dat, anul acesta, îmi doream un pardesiu. Și să fie la un preț acceptabil. Până la urmă, m-am ales cu două: unul cadou, din stofă, super frumos, de la colega mea C., plus încă ceva similar, care este între parka și jachetă, achiziționat cu 15 lei de la bazarul Sus Inima. La bazar mă dusesem după brioșe, am zis doar că mi-ar trebui un pardesiu și, în 2 minute a venit o tanti de acolo la mine cu articolul respectiv, nici nu apucase să îl pună pe stander-ul de haine, mi s...

Mă gândesc că nu sunt singura ce petrece timp ”de calitate” pe tron, derulând imagini pe ecranul telefonului și accesând aleatoriu câte un link, activitate grav dăunătoare sănătății, dătătoare de hemoroizi, dacă este să îi cităm pe cercetători, cel mai probabil britanici, firește. Ei bine, unul dintre aceste link-uri m-a dus la alte rezultate mirabolante ale cercetătorilor, cred că erau 10 semne cum că ai avea un IQ peste medie. Vi l-aș cita aici dar nu mă pricep să îl mai găsesc, accesat fiind direct din fațăcarte, citit parțial și în diagonală, habar nu am în ce istoric l-aș putea găsi. Pentru că modestia nu mă caracterizează, știam că am fost inteligentă la un moment dat, mai mult ca sigur peste ce sunt acum. Am avut și confirmarea în urma celor citite că sunt în cădere liberă a IQ-ului din cel puțin câteva motive, că mai multe nu îmi aduc aminte din articolul respectiv (că de, pe lângă scăderea inteligenței mă pot lăuda și cu un probabil Alzheimer incipient). Vă întrebați pr...

Ieri am cerut ajutorul prietenilor pe fațăcarte. I-am rugat să îmi spună cu ce seamănă pata maro de pe piatra din imaginea din stânga. Convinsă fiind că majoritatea va vedea același lucru ca și mine, mai exact o inimă! Asimetrică, e drept, nu inima aceea perfect rotunjită și simetrică cu care asociem de obicei imaginea cordului.  Pietricica aceasta am găsit-o vara aceasta pe plajă, în Glyfada, m-am bucurat că aș putea să mi-o atârn la gât, să-mi aducă aminte de mare și de nisipul fierbinte. Toate bune și frumoase, mai puțin aspectul cu găuritul pietrei, așa ceva n-am făcut niciodată, nici nu am scule specializate. Ce fac eu în cazul acesta? Sun un prieten, cel mai vechi și bun prieten al meu, tare priceput în ce înseamnă tot felul de tehnici cu lemn, cu metal, nici el n-a mai găurit pietre dar măcar avea cu ce. Plus că este, cu siguranță, mult mai îndemânatic decât mine. Zic să îi trimit și poză cu pietricica de care eram foarte mândră, ”că uite ce inimioară frumoas...

Preambul: mi-a plăcut că am ”scăpat” în postarea precedentă mai ușor de mai multe subiecte, spuneam acolo că îmi bântuie prin cap 757 de gânduri, unul dintre ele (ăsta este mai nou, al 758-ulea) fiind cel de a le lua în ordine inversă și poate în anul 2035 ajung și la #1. Pentru că, voi edita numele gândurilor precedente în mod corespunzător. #754 - E un gând zilnic: voi ajunge oale și ulcele și nu voi vedea capace de canal aliniate la carosabil! Nu știu cât poate să fie de greu, tehnic vorbind, să ajungi la performanța asta dar sigur este prea greu pentru meseriașii români. #753 - Și ăsta tinde spre statutul de gând/panică zilnică: dacă am citit eu bine, la Continental se extind spațiile existente și vor mai fi vreo 1.500 de locuri noi de muncă. Puteți să mă numiți frână a progresului dar sunt îngrozită de perspectiva a cel puțin 1.500 de noi mașini în traficul din Sibiu. Nici măcar la 7 și un sfert, când îmi încep periplul șoferistic, nu mai este respirabil, nici în stânga (ac...

Mi se întâmplă multe lucruri și foarte rar apuc să le și scriu așa că postarea de astăzi va fi un amestec, nu în ordine cronologică, nu în ordinea importanței, doar gânduri. Deja fac o paranteză pentru a vă spune că una dintre principalele piedici ale unei meditații reușite este tocmai aceasta: cum să fac să blochez cele șaptesutecincizecișisapte de gânduri simultane din tărtăcuța proprietate personală?! Greu așa! Motiv pentru care nu meditez deși am înțeles că ajută foarte mult spre extraordinar! Gândul 757: unul dintre prietenii mei a postat zilele trecute un videoclip Rammstein, Ohne Dich . Am stat să îl văd, cu imagini din filmul Stalingrad . Dureros, greu de privit, mutilare și moarte peste tot. În timp ce îl urmăream, mă gândeam la bunicul meu, căzut prizonier în prima bătălie la care a participat, la Cotul Donului, acum 77 de ani. Mă gândeam câți morți a văzut, cum a supraviețuit și cum a rămas un om normal după toate astea. Am mai povestit aici despre el și despre Mami, b...