My life

Bifasem  la un moment dat pe fb că aș fi interesată de spectacolul de mai sus. Mi-a adus aminte vineri, pe la orele 18 și un pic, cum că ar începe la orele 19. M-am mai uitat o dată peste descriere, fotografia de promovare semăna prea tare (în opinia mea) cu clipul de mai jos, care îmi place foarte, așa că, m-am hotărât în doi timpi și trei mișcări să merg. Mișcările fiind: căutat bilete pe iabilet, mai erau trei, toate la lojă, am ales cel care părea mai rezonabil ca amplasare, știu că de la lojile din sala Thalia, nu se vede nemaipomenit, cumpărat unul, orele erau 18:14 când am intrat la duș, am aruncat niște haine pe mine și am țâșnit către stația de autobuz, aveam autobuzul la 18:33. Cu Radu, care mă anunța din când în când câte minute mai avem până îl pierdem (el mergea la cumpărături la Lidl). Puteți admira aici eficiența mea cazonă în a fi gata. Spectacolul a fost super fain, o comedie de situație, limbaj, extrem de reușită, după textul lui Mikhail Nikolayevich Zadornov,

Acum mă simt ca o găină, fericită să cotcodăcească cum că a produs minunea de ou dar, nu contează, simt nevoia să mă laud! De mai bine de două ore am gura până la urechi, aș fi avut-o și mai devreme dar riscam să iau apă și nu se făcea! Poza este veche dar înțelegeți la ce mă refer din ea. Astăzi, după o mult prea lungă pauză, am fost din nou să înot și a fost MINUNAT, EXTRAPOLONIC, MEGATRONIC de-a dreptul! Încurajată fiind să cred că nu mai este chiar atât de rece pe culoarele de la Olimpia, mi-am luat inima în dinți și am renunțat la scuzele cu ”amatâtatreabă, mi-efrig, vreausăcitesczacoricedarnumăscoatețidincasă”. Am reușit să plec destul de târziu de acasă, pe la 12 fără 5, înainte să plec am glumit cu Radu și Arin, să aivă grijă de ei, să nu deschidă la nimeni, blabla-uri de genul! Arin îmi strigă din camera lui: Nici tu să nu vorbești cu străinii! Dar cu cunoscuții am voie? Hmmm... uneori și prietenii sunt străini! Am plecat gândindu-mă din nou cât de bine stă puștiul meu

Sunt populare în ultima vreme pe fațăcarte postările cu eticheta # provocareade10ani. Gurile rele spun inclusiv că ar fi o găselniță fb pentru a-și îmbunătăți algoritmul de recunoaștere facială. Așa că, în loc de postare pe site-ul respectiv am ales să mă joc de-a anii pe blogul personal. Chiar nerespectând cadrul temporal de acolo sau ajustându-l după fotografiile disponibile. Nu de alta, dar îmi face plăcere să mă uit la cât m-am/nu m-am schimbat peste ani. Inițial, alesesem doar două fotografii, cea din 2009 și cea din 2018, astăzi, sortând lucruri din camera de sub scări am dat peste fotografia înrămată cu mine în 1997, deteriorată de vreme și de condițiile improprii de păstrare, am vrut să o scot din ramă și să pun alta în loc dar... o parte din ea este lipită de sticlă așa că, acolo rămâne. Concluziile emisiunii:  1. fotografia din 1997 surprinde ultimele zile în care am fost pe deplin fericită pentru o bună perioadă de timp, eram alături de bărbatul iubit la mare și

Se zice prin sat că 2019 va fi Anul Cărții în România , declarat, parafat și parfumat. Eu am aflat doar săptămâna aceasta despre anul cărții, mă străduiam de ceva vreme să consemnez aici (cum am mai făcut-o și în alți ani) cât de mult N-AM citit în 2018, cam de prin decembrie, când mă uitam cu invidie la foto-lista postată de Adela (fostă colegă de liceu) pe fațăcarte, cu cele 30 de cărți citite de ea. Firește că îmi propun în fiecare an să citesc mai mult, firește că eșuez cu grație, prinsă între câteodată prea multele zilnice. În principiu, cu Maia acasă reușesc să citesc poate zece pagini pe zi cu ea trează și câte mă lasă inima și somnul ei iepuresc și al meu cu gândul la serviciu, cu ea dormind. După această lungă introducere, să vă spun și ce-am citit, nu că n-ați putea deduce din colajul de mai sus, la care se mai adaugă și volumul din stânga, uitasem de el și n-ar fi dat bine să editez colajul cu număr impar de coperți. În principiu, prefer cărțile tipărite, a existat

Nu sunt în cea mai bună dispoziție pentru scris, Maia este din nou bolnavă, poate e doar o viroză de data aceasta, încă nu știu. Voiam de ieri să scriu și să mă mândresc cu Honey, pentru că mă anunțase că, acolo unde trăiește acum, la mult prea mulți kilometri distanță, a fost aleasă ”agentul anului”! Ceea ce mi se pare foarte tare, mai ales că a lucrat acolo doar zece luni. Motiv pentru care i-am luat florile preferate, le-am aranjat frumos și mă bucur de la distanță de reușită! Bravo, Honey!