My life

Era o vreme în care nu trecea o zi fără să scriu pe blog. ”Dădeam raportul” aici despre mai toate lucrurile pe care le făceam/vedeam/gândeam. Citeam ce scriau ceilalți bloggeri pe care îi urmăream, ne comentam reciproc. Era amuzant. Acum, cu atâtea rețele de socializare, acțiunea s-a mutat pe alte platforme. A trecut aproape un an de când nu am mai scris aici. În 2021 nu am scris nimic, zero barat.  În ultimele luni am scris totuși, am revenit în presă, după 22 de ani, mai ceva ca personajul lui Dumas. Nu mi-e tot timpul ușor să scriu, să zicem că nu e ca mersul pe bicicletă.  Ce scriu acum gândesc de ceva vreme, nu îmi place că am pus un titlu în limba engleză, încerc să le evit, părea mai potrivit totuși cu postarea, mai ales că este vorba (și) de melodia lui Bregovic. Îmi plac foarte multe genuri muzicale, extrem de diferite, ascult din nou muzică zilnic, îmi face bine. Luna trecută, ploua gen toamnă târzie. Și mi-am adus aminte de melodia aceasta, parte din coloana sonoră ...

Mare parte a copilăriei am petrecut-o în grădina bunicilor, în Bucureștii Noi, pe strada Duioșiei (da, știu, minunat nume de stradă). Nu știu cum o fi scăpat numele acesta atât de frumos în zona în care văd acum, căutând pe Google Maps (pentru că, sincer, alte nume de străzi din jur nu îmi aminteam), predomină niște nume de străzi prozaice, progresist comuniste gen Betonierei, Avântului, Acetilenei, Producției. Paralelă cu strada bunicilor, tot acum îi văd numele, strada Vacanței. Cred că era o enclavă zona aceea pentru că, a rămas adânc ancorată în mintea mea ca un loc idilic, unde deabia așteptam să îmi petrec vacanțele. Mami (așa îi spuneam bunicii) iubea florile. Ele înfloreau, luxuriante, și în straturi și din dâra de pămînt dintre temelia casei și aleea din dale de piatră: gura leului, petunii, regina nopții. Pe lângă aceasta din urmă, serile erau parfumate de caprifoi, sau mâna Doamnei, cum i-am spus mereu, sau de către florile delicate ale crinilor de toamnă.  ...

De felul meu, manifest tendințe posesive cu ceea ce îmi place. Astfel încât, copacul ăsta de pe marginea lacului de la Zoo a devenit rapid "al meu". Și, toamna, iarna, vara, trebuia să mă urc în el pentru poze. De cele mai multe ori, cu bicicleta fiind. Între timp, am luat o lungă perioadă de pauză, și de biciclit, și de copăcit! Nu l-am uitat, l-am îngropat doar undeva sub griji și îndeletniciri cotidiene. Octombrie 2011 Februarie 2012 Februarie 2012 August 2012 Februarie 2013 Octombrie 2013 Prima dată am încercat să îl găsesc anul ăsta noaptea, tot cu bici. Nu am reușit. M-a debusolat complet gardul nou. A doua oară am mers ziua pe malul lacului. Culmea, nici ziua nu eram sigură de nimic. Am făcut vreo trei poze cu mobilul unor copaci ce semănau, toți dincolo de gard. Până la urmă, cred că acesta este, probabil au tăiat din el, nici malul nu mai arată la fel. Chiar dacă l-am ignorat atâția ani, tot simt că mi-a fost luat ceva, că plimbările cu bi...

Gabriela în bucătărie și Stela, cățelușa ei super simpatică, în dormitor... Prima dată auzisem despre căsuțele pe roți anul trecut, povestea tatăl lui Radu și Arin că vrea să se implice într-un astfel de proiect. N-am aprofundat atunci, n-am căutat să văd ce înseamnă asta la noi. Întîmplarea a făcut să citesc săptămîna trecută un articol publicat în Adevărul , despre povestea Micului Atlas, căsuța pe roți concepută și construită (cu ajutoare profesioniste) de către Gabriela Isadora. Mi-am adus aminte că mai citisem despre povestea ei, pe blogul Adelei Pârvu . Acum am fost tentată să aflu mai multe văzînd că este localizată de cîteva luni la Gura Rîului, foarte aproape de noi. Căutarea mea a dus la pagina de pe fațăcarte, Căsuța plimbăreață . Sînt sigură că nu a fost o întîmplare faptul că aici am văzut că sîmbăta trecută Gabriela organiza un workshop pentru cei interesați de ce înseamnă viața într-un astfel de spațiu minimalist. N-a fost întîmplător nici că mai era un loc dispo...

Și totuși... mai sînt întîrziați, ca mine, care așteaptă vara indiană! Cum e fluturele ăsta cu ochi și mult roșu, cu dedicație specială să îmi ofere un strop de căldură! Să mai șteargă dezamăgirea dovlecilor înghețați înainte să crească suficient pentru a fi buni de copt. Anul trecut am avut unul, anul acesta ar fi fost mai mulți dar i-am pus tîrziu, din cauza limacșilor. M-am bucurat și de regina-nopții, răsărită singură lîngă zidul magaziei, și-a revenit după ce am călcat-o din greșeală, nu-i mai simt parfumul, probabil e prea frig, dar e la fel de frumoasă. Indiferent că au înghețat sau nu, de decor vor fi buni o vreme, deocamdată în bucătărie, nu știu dacă le voi găsi un loc mai bun. Și, o întrebare: oare eu sînt singura care fredonează zilnic, tare sau în gînd, Emoție de toamnă ?

Nu era nici acoperiș de tablă, nici fierbinte, cu toate acestea, asociez imaginea pisicii pe acoperiș cu titlul piesei de teatru (Cat on a Hot Tin Roof), de fapt, mai mult cu filmul, nu am văzut interpretat pe scenă textul lui Tennessee Williams. La ora la care am făcut fotografiile erau vreo trei pisici pe acoperișurile din raza mea vizuală dar doar asta se profila așa, enigmatic și melancolic pe cerul Sibiului, stăpînă de drept!

Din ciclul țara arde și babele visează muzee... chiar mi-ar plăcea un muzeu al industriei în halele Independența. Treceam acum trei zile pe acolo, împingînd la cărucior, l-am văzut pe posesorul bicicletei și al sticlei de lapte, aduna iarbă sau urzici din iarbă, mi-a fost jenă să privesc insistent. Combinația de cenușiu, albastru, verde mi s-a părut atît de frumoasă în aerul clar de după ploaie încît nu m-am putut abține să fac o fotografie pe furiș și grăbit cu mobilul, sînt surprinsă că totuși a ieșit cumva.

Coincidența face să fi aranjat crenguțele de corcoduș într-un mod și pe un fundal ce mie îmi aduce aminte de ikebana. Vasul de lut românesc, creație a meșterului Sitar, pare din filmul ăla, acum că privesc fotografia, mă gîndesc că sigur ar fi arătat mai bine fără fructiera și ceasul de metal, ar fi fost mai minimalist japonez ansamblul. Spuneam că este o coincidență aranjamentul ăsta cu noua lectură începută, Cronica păsării-arc a japonezului Murakami. Vă spusesem în treacăt că am citit de curînd un volum de nuvele scrise de același autor, După cutremur . Încă sînt la începutul cărții dar, din puținul citit și din cartea precedentă pot spune că nu se compară cu ce am citit scris de Yasunari Kawabata. Chiar dacă în cărțile celui din urmă, acțiunea este de multe ori aproape inexistentă, descrierile lui au darul de a te face să te simiți atins de o aripă de fluture, sînt diafane și surprind o lume tradițională și o cultură complet diferită de a noastră, alcătuită din reflexii și ...

Se întîmplă cîteodată mici minuni de genul celei surprinse în fotografie. Cred că m-am mai lăudat la un moment dat cu lumini de genul acestora dar erau mai puține, pe hol. Asta nu înseamnă că mă bucur mai puțin atunci cînd le văd. Și, pentru că Pixie nu este prea departe de mine zilele astea, le puteți vedea și voi. Fotografiate din același unghi, e cam greu să îl schimb cu un copil la sîn, m-am putut juca doar cu încadrarea și cu zoom-ul.  

În dimineața asta mi se pare tot mai improbabil să avem parte de un "Crăciun alb". Nu urmăresc prognozele meteo așa că nu știu care sînt șansele să mă înșel. Știu că am avut puțină zăpadă în noiembrie dar acum ar fi vremea ei. Mi-e dor de zăpadă, de stat în casă și privit afară cum ninge și de ascultat melodii vechi. Sărbători așa cum vă doriți!

Se pare că în ultimele săptămâni am o anumită înclinație pentru culoarea albastră. Ultimele achiziții se înscriu în această tendință. Inclusiv mood board-ul de mai sus! Nu știu cum să traduc în română acest termen, panou cu starea de spirit? Indiferent de traducere, am folosit pentru el: 1. mărgele din sticlă de Murano, cadou de la tatăl meu de acum poate douăzeci de ani, înainte ca sticla ”de Murano” made in China să invadeze Veneția. 2. detaliu al pernei Romanian Charm , cusută de mine, o găsiți în proaspăt deschisul magazin Sibiu - gifts, tours and crafts , în Piața Mică! 3. pantaloni scurți de pijama Oysho (+ detaliu), proaspăt achiziționați din orașul menționat. 4. cercei Gio Studio , cumpărați ieri de la tîrgul Eticheta Handmade din cafeneaua Marionette. 5. ciorapi Calzedonia și ghete Lumberjack , noroc cu reducerile de sfârșit de sezon din Italia!

Nu știu cum e vremea pe la fiecare dintre voi dar la noi e mohorît și plouă tomnatec. Acum nu mă plîng de asta, așteptasem cu nerăbdare să plouă, grădina mea suferea în tăcere după atîtea săptămîni de secetă. Ce mă întristează este frigul și apropierea iernii. Poate din cauza asta simt nevoia să mă mîngîi cu amintirea soarelui și a mării de sfîrșit de august - început de septembrie. (P.S. De cînd am început să scriu, au trecut două zile, azi e soare și frig) Și să vă povestesc puțin despre vacanța noastră, în locul ajuns să fie primul în lista mea atunci cînd îmi organizez un concediu: Halkidiki, Grecia. Am încercat anul trecut Thassos-ul. Nu m-a convins, nu voi povesti acum despre asta. Am revenit la peninsula cu trei degete, de această dată pe cel din mijloc, Sithonia, în Sarti. Prima oară am ajuns aici în 2006, prima dată și în Grecia.  Sarti - Valurile superbe din prima zi Deși mai fusesem în zonă și am făcut turul peninsulei și implicit al mai multor plaje (vă po...