My life

Notă de astăzi: aceasta este o ciornă din 17 martie 2021, îi voi spune episodul I, sperând să nu îmi ia la fel de mult să continui povestea. M-am plâns ani de zile aici legat de lupta mea nesfârșită, inițial cu melcii de grădină, apoi, din 2014, și cu limacșii, găsiți la o căutare după eticheta snailslayer . Sincer, au fost ani de zile de frustrări, de bătut pasul pe loc în grădină. Nu am folosit niciun fel de chimicale, am încercat varianta adunatului manual și aruncatului la container în cazul melcilor de grădină. Am ”debarasat” așa sute de gasteropode. Cu astea mai era cum mai era dar când au apărut limacșii iberici am fost copleșită, sute și sute de creaturi lipicioase îmi devorau legumele și verdețurile imediat cum dădeau să iasă din pământ. Oribil, credeți-mă pe cuvânt! Cu aceștia am încercat să îi presar cu sare, le-am făcut capcane cu bere, eficiente până la un punct, în caz de an ploios sau de mii de indivizi, nici o șansă! În caz că vă doreați (eu nu) să îi revedeți, mai jo...

Ieri am cerut ajutorul prietenilor pe fațăcarte. I-am rugat să îmi spună cu ce seamănă pata maro de pe piatra din imaginea din stânga. Convinsă fiind că majoritatea va vedea același lucru ca și mine, mai exact o inimă! Asimetrică, e drept, nu inima aceea perfect rotunjită și simetrică cu care asociem de obicei imaginea cordului.  Pietricica aceasta am găsit-o vara aceasta pe plajă, în Glyfada, m-am bucurat că aș putea să mi-o atârn la gât, să-mi aducă aminte de mare și de nisipul fierbinte. Toate bune și frumoase, mai puțin aspectul cu găuritul pietrei, așa ceva n-am făcut niciodată, nici nu am scule specializate. Ce fac eu în cazul acesta? Sun un prieten, cel mai vechi și bun prieten al meu, tare priceput în ce înseamnă tot felul de tehnici cu lemn, cu metal, nici el n-a mai găurit pietre dar măcar avea cu ce. Plus că este, cu siguranță, mult mai îndemânatic decât mine. Zic să îi trimit și poză cu pietricica de care eram foarte mândră, ”că uite ce inimioară frumoas...

Aparent este foarte simplu. E suficient să nimerești profesorul nepotrivit și se ocupă el de restul. Radu a intrat la Lazăr cu nota 10 la examenul la matematică. Mai puțin la română și mai puțin media celor 4 ani de gimnaziu. A se nota că, la nota asta nu a contribuit profesorul pe care l-a avut la clasă, ci fosta mea profesoară de matematică din gimnaziu, care l-a meditat începând cu vacanța dintre clasele a VI-a și a VII-a. O zână bună a matematicii, dacă e să mă întrebați pe mine. Datorită ei, din clasa a VI-a, când a început să ne predea și am făcut și meditații cu dânsa, vreo trei luni, pentru a recupera, mi-a plăcut foarte mult matematica, făceam problemele din ”urâtele” culegeri Petrică și Ghibu din proprie inițiativă și cu cea mai mare plăcere. Am intrat printre primii (tot la Lazăr) fără meditații. Am lăsat Lazărul și m-am transferat la Goga ghiciți de ce? Pentru că, nu am înțeles nimic, nimicuț din matematica predată acolo în clasa a IX-a, profesorul era genul geniu pustiu,...

Probabil ați remarcat că de regulă sâmbetele mele sunt ocupate cu activități fizice. Cum fanteziile mele în domeniu sunt nenumărate și unele dintre ele îmi depășesc capacitățile proprii, îmi implic în ele și copiii, pentru moment, chestiile grele nu o afectează și pe Maia, chit că ea m-ar ajuta la tot ce se există. Sâmbătă eram singură cu Radu și m-a apucat grădinăritul. Șantierul de pe stradă a dus la asfaltarea drumului și a trotuarelor dar și la crearea unor zone posibil verzi. La momentul actual niște parcele argilos-bolovănos-deșertice. Constructorii au dus de aici pământul fertil, îngrășat ani de zile de către vecinii mei cei ”eco”, ce își pompau regulat conținutul foselor septice în șanțul din fața casei. În locul lui au adus ce se vede în imaginile de mai jos, asta după ce am încercat o primă cosmetizare în toamnă, adică am adunat câteva găleți de pietre cu copiii, i-am pus să aducă câteva roabe cu pământ din grădină, schimbarea este invizibilă. Astă toamnă am semănat cic...

Sunt lecții de vineri pentru că atunci am făcut fotografia de mai sus, în ceea ce putea să fie o seară minunată în grădina mea, înconjurată de liniștea sfârșitului de zi și de aromele de bujori și lămâiță. Trilurile mierlei și câte un lătrat rătăcit sau neliniștea unei gâze întârziate, poveștile înfundate ale vecinelor adunate la poartă peste drum ar fi fost singurele sunete. Poate și uruitul unui avion. Sunt puține zilele săptămânii în care mă prinde înserarea în grădină, de obicei la ora aceea sunt deja în pat, cu Maia. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de momentele acelea. În loc de asta, după ce am încheiat grădinăritul frenetic, a trebuit să mă retrag în casă. Nu mai suportam să aud răsunând din boxele vecinilor "buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește" și alte șlagăre de genul, punctate de răcnete și chiuituri. Sunt tristă că, dincolo de gusturile muzicale discutabile și de apetența pentru volumul la maxim, cam în acest stadiu am ajuns noi, ca popor, ca ț...

Nu le spun de multă vreme așa, am preluat termenul de la o colegă, sună mult mai bine decît clasicul elastic de borcane sau de legat ridichi, ceapă, sau cum vreți voi. În căutările de soluții pentru vopsit ouăle de Paști, o altă colegă a găsit printre alte idei (v-aș indica site-ul dar nu îl știu) și cea a aplicării de pițigume pe ouă înainte să le pui la vopsit, că ies cu motive tare interesante. Zis și făcut! Nu puteam să o las pe prietena mea dragă fără ouă roșii de Paști. Nu ale noastre, ale catolicilor, soțul ei și mă gîndesc că și copiii sînt așa, așa că ieri m-am pus pe treabă. Coji de ceapă aveam deja strînse pentru vositul ouălor de Paștile noastre, pițigume erau, n-am încercat pe toate ouăle pentru că nu știam cum vor ieși. Aplicatul elasticelor pe ouă e o treabă mai dificilă decît credeam, mi-au zburat în toate direcțiile de cîteva ori (am văzut că rezistă mai bine atunci cînd sînt răsucite cîte două pe același ou, sau mai multe, dacă vă ține răbdarea), plus că unu...

Am citit prima dată despre Marie Kondo sau metoda Konmari acum vreo trei ani, unul dintre blogurile de design și amenajări pe care le urmăresc a publicat un articol cu link-uri la tutoriale cu modul indicat de către autoarea japoneză pentru împachetarea diverselor articole de îmbrăcăminte. Mi s-a părut interesant, am experimentat acasă împachetatul în felul respectiv și atît, n-am depășit acest stadiu. Anul trecut am început un proces de schimbare personală în sensul de a-mi ordona spațiul înconjurător și a învăța să renunț la (cît) mai multe obiecte. Cred că motivația inițială a fost Maia, începea să cucerească noi spații iar eu trebuia să elimin din ele toate posibilele pericole pentru ea sau posibilele lucruri bune de stricat, adică pericole pentru mine. Au fost și articolele despre minimalism postate de Sorana pe blogul ei . La un moment dat, prin iunie, povesteam la telefon cu nașa Maiei, îmi spunea cum ea, soțul și copiii ei și-au asumat una dintre provocările enunțate de S...

Nici chiar pentru a căuta orarul autobuzelor în timp ce vă îndreptați spre cea mai apropiată stație! Ce am reușit eu cu nasul în mobil? Am luat nu unul, DOI rahați de cîine în primire pe pantofi, pe o distanță de maxim cinci metri! De unde deduc că ori cîinele ăla era foarte productiv ori am nimerit direct pe partea de trotuar cu lipici la rahat! Felicitări și urări de bine proprietarilor respectivelor patrupede pentru grija pentru ceilalți participanți la trafic!  Deși am încercat să văd partea bună a lucrurilor, știți voi chestia aia cu ce noroc mă așteaptă după... n-am fost foarte inspirată nici cu asta. Am luat autobuzul 10 după zece minute de așteptat și am mers cu el nici măcar o stație, practic, m-a trecut doar Podul Gării, înainte de a-și da obștescul sfîrșit de cealaltă parte a podului. Prilej cu care am călătorit aproape fraudulos două stații cu 12-le care venea în urmă (zic aproape pentru că deja luasem un bilet în 10-le eșuat), am mers o stație pe jos și am stat înc...

Foto: A. Nu nădăjduiesc să fie printre voi multe persoane cu un nivel de aiureală comparabil cu al meu. Deși m-am obișnuit cu această calitate, cîteodată reușesc să mă surprind. Cum a fost duminică, acum două săptămîni, atunci cînd am fost prima dată la bazinul din cadrul centrului Aria. Motivată fiind de reducerea de tarif din luna septembrie, adică 25 lei/ședința de trei ore. Preț mai mare cu 5 lei decît cel de la Olimpia dar rezonabil. Și mai rezonabil pentru cei care caută acolo și saună sau hidroterapie și beneficiază la banii ăștia și de partea de spa. Revenind la lecțiile practice, voi încerca să rezum. Ajuns la recepție, achitat, primit brățară, întrebat unde sînt vestiarele, răspuns: înainte și în stînga. Ok, în stînga scria într-adevăr vestiare, ajungem acolo eu și încă un semi-debusolat ca și mine. Nici unul cu numerele noastre de pe brățară. Găsim o tanti femeie de serviciu, ne îndrumă la parter, să încercăm acolo, că mai sînt și alte vestiare, nici ea nu era sigură...

Doar o lecție am de vinerea asta: NU, vă mai spun o dată, NU, sub nici o formă, sau doar dacă vă închipuiți asta ca o formă de artă modernă, NU băgați tăvițe de plastic de la ciuperci sau alte legume, verdețuri, în mașina de spălat vase!!! Ce se vede mai sus este o tăviță de ciuperci din aia mare (adusă de Honey) după ce a beneficiat de programul pentru vase mixte, decît la 45 - 60 de grade. De ce mi-a trecut prin cap să fac așa o chestie în loc să o arunc pur și simplu în sacul pentru reciclat plasticul? Pentru că vreau să fac o nouă tură de săpun, l-am făcut cadou în stînga și în dreapta și de jur împrejur, cred că e cazul să repet experiența pentru că risc să rămîn fără. Inițial am căutat să cumpăr sau să comand online tavă de silicon cum are Monika , din cea în care îți iese un calup de săpun de îți vine să îl mănînci. O vedeți în fundal, în poza de mai jos. În magazinele din Sibiu nu am găsit, online găsisem într-un magazin, pe care NU vi-l recomand sub nici o formă! Se nu...

Nu de ieri, de vinerea trecută! Atunci cînd, m-am încumetat întîiași dată pentru prima oară, după doi ani de zile de burtă la gură sau copil sugar, să ies în oraș seara/noaptea cu fetele! Lecția numărul 1:  Atunci cînd te apucă fanteziile să îți faci cîțiva cîrlionți înainte de a ieși în oraș, cu un ondulator primit cadou de la mama respectivă acum vreo trei ani de zile și nefolosit niciodată, ține minte că trebuie ținut în priză/încălzit aproximativ cinci-zece minute înainte de a-l folosi! Cum am făcut eu: scotocit în baia copiilor după ondulator; găsit ondulator, căutat cu frenezie modul de utilizare; găsit garanție în țîșpe limbi și bonul de achiziție; chemat copil mijlociu să își ia la revedere de la maică-sa cu păr în cap; băgat ondulatorul în priză, setat pe 1 să nu facem ce știu eu ce; așteptat 1 minut; luat o șuviță din față, răzgîndit, luat o șuviță din spate, că poate nu se vede așa de tare în caz că se arde; prins șuvița cu clema ondulatorului, rulat, așteptat 1 mi...