FITS 2019 - Jurnal de spectator - Ziua III

Pentru mine a fost o premieră să îl văd pe Tudor Chirilă jucând pe scenă și foarte foarte aproape de mine. Îl mai văzusem cântând, plus la televizor, pe scaunul de antrenor de la Vocea României. Sau, îi mai citisem din articole, îmi place că este implicat în viața cotidiană, că are curajul să își apere punctele de vedere. Revenind la teatru, în ziua a treia de FITS l-am văzut în In a forest dark and deep, spectacolul ArtEst Foundation & unteatru, după piesa contemporanului Neil LaBute. Regia: Iarina Demian, mama actorului, a regizat multe spectacole în care acesta joacă, probabil colaborează foarte bine.

Am avut locuri cu C. chiar pe scenă, puteți spune că făceam chiar parte din ineditul decor gândit de Irina Moscu. Multe cutii, unele pentru spectatori, unele suport ale evoluției actorilor. E și bine și rău să stai atât de aproape de actori, bine, că poți vedea de aproape toate nuanțele, rău, din cel puțin două motive, primul fiind că te pot vedea/auzi și ei pe tine, lucru neplăcut în cazul meu. Am uitat să vă spun că în aproape toate zilele de FITS am suferit de IACRS (mă dau mare cu prescurtarea asta medicală, Infecție Acută a Căilor Respiratorii Superioare). Fapt care ducea la niște accese de tuse de cele mai multe ori incontrolabile, când încercam să le controlez simțeam că îmi ies ochii din cap ca la melc, etc. Tușeam în șervețel, de preferință atunci când actorii jucau în celălalt capăt al scenei. Vă dați seama că toată povestea era intensificată și de praful ridicat de pe scenă și recuzită, am avut și spectacole cu fum, o poezie! A fost mișto în prima seară, eram la piesa cu argonauții și, în ultimul rând, în timp ce ei jucau eu îmi luam medicamentele sau îmi preparam un cocktail cu Flamexin în sticla de apă...

Vă spuneam de două lucruri rele la statul nostru pe scenă... al doilea a fost că n-am putut vedea tot, respectiv momentul în care cei doi protagoniști (frați cu o relație disfuncțională), stau pe spate, unul lângă celălalt și povestesc, pică într-un anumit fel lumina pe ei, și discuția lor este emoționantă atunci iar eu vedeam că nu văd nimic, pentru că stăteau în mijlocul scenei, între două rânduri de cutii populate cu public.

Mi-a plăcut spectacolul, mi-a plăcut cum joacă Tudor Chirilă, nu prea am apreciat-o pe partenera lui, Mihaela Sîrbu. Nu știu, poate așa au fost indicațiile, să fie plată, să nu lase emoțiile să se vadă, despre personajul ei aflăm că este înconjurat de tot mai multe minciuni, că duce o viață paralelă, cu un secret copleșitor. Mai ales pusă lângă Tudor Chirilă, care este acolo, implicat în rol, îl vezi cum trăiește, tanti pare cu totul obosită de ce se întâmplă.

În prim plan, mișcată, Iarina Demian, cu spatele, Mihaela Sîrbu, plus Tudor Chirilă

De la Redal Expo, unde l-am văzut pe Tudor Chirilă, fuga cu C. la Sindicate (adică Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, pentru cei mai tineri), să vedem dacă putem intra la One, One&One, producția Vertigo Dance Company. Am reușit să intrăm, despre acest spectacol am scris aici. Pe cât posibil, încerc să nu le ratez spectacolele atunci când ajung la Sibiu, sunt minunați. Într-un an, la Clubul Festivalului, am avut privilegiul de a povesti liber cu coregrafa Noa Wertheim despre spectacolele și proiectele lor, precum și despre simbolistica gesturilor într-una dintre producții (Null).

Momentul epic al zilei, unul personal, a fost duetul în mașină cu C., pe melodia Mai frumoasă a Laurei Stoica. Ni-l cenzurează fb, pentru că avem conținut cu drepturi de autor dar, credeți-mă pe cuvânt, a fost ”de vis!” Va trebui să încerc o dată piesa aceasta la karaoke.