My life

Pentru mine a fost o premieră să îl văd pe Tudor Chirilă jucând pe scenă și foarte foarte aproape de mine. Îl mai văzusem cântând, plus la televizor, pe scaunul de antrenor de la Vocea României. Sau, îi mai citisem din articole, îmi place că este implicat în viața cotidiană, că are curajul să își apere punctele de vedere. Revenind la teatru, în ziua a treia de FITS l-am văzut în In a forest dark and deep , spectacolul ArtEst Foundation & unteatru, după piesa contemporanu lui Neil LaBute. Regia: Iarina Demian, mama actorului, a regizat multe spectacole în care acesta joacă, probabil colaborează foarte bine. Am avut locuri cu C. chiar pe scenă, puteți spune că făceam chiar parte din ineditul decor gândit de Irina Moscu. Multe cutii, unele pentru spectatori, unele suport ale evoluției actorilor. E și bine și rău să stai atât de aproape de actori, bine, că poți vedea de aproape toate nuanțele, rău, din cel puțin două motive, primul fiind că te pot vedea/auzi și ei pe tine, lucru ...

Ziua a II-a aveam programat un singur spectacol indoor, Pescărușul, la orele 16:00. Așa că, atunci când am văzut invitația la deschiderea oficială a Micro-Folie, la orele 14:00, am zis că pot să particip. Arin era voluntar chiar în acel spațiu, la Casa Artelor, în Piața Mică.  În drum spre Piața Mică am putut urmări o parte din spectacolul Fanfarei pe biciclete (Crescendo Opende Bicycle Band). Biciclistă de ocazie cum sunt, am rămas uimită de cât de repede pedalau,  șerpuind pe Bălcescu și cântând în același timp, inclusiv la vârste mai înaintate, tanti din poza de mai sus ar fi fost o pensionară liniștită la noi, în Olanda pedalează în saboți de lemn suflând în saxofon, creanga prin lume. Foarte fain! Am reușit să fac un live cu ei din Piața Mare, când stăteau pe loc, altfel, nu prea puteai să te ții după șarpele de instrumentiști. Micro-Folie este un proiect realizat de TNRS în parteneriat cu mai multe instituții în cadrul Sezonului România-Franța 2...

Precizare importantă doar pentru mine: atât am mers pe jos în această primă zi de Festival încât mi-am făcut norma zilnică de 10.000 de pași. Mi-a instalat o colegă aplicația cu număratul pașilor și de vreo 10 zile de când o aveam nu făcusem niciodată numărul de pași fixat. Alesesem să merg la două spectacole, primul dintre ele, Ruleta Românească (Romanian Roulett - A Whole Life in One Night) , text, regie, interpretare: Mercedes Echerer. Tanti, născută la Linz din tată austriac și mamă unguroaică din Transilvania, a reprezentat Austria în Parlamentul European în perioada 1999 - 2004. Povestea din piesă o are protagonistă pe Arika Lacrima Moraru, politician european care, după o ședință cu Ministrul român pentru afaceri europene, în timp ce se afla în taxi, în Transilvania, în drum spre aeroport, este atacată, jefuită și abandonată pe marginea drumului. Ajunsă la o secție de poliție locală, este nevoită să petreacă acolo noaptea, neavând niciun act care să îi dovedească identitat...

Iar am dispărut cu săptămânile, când începusem să scriu mai des pe blog. Oarecum motivat, au fost 10 zile de FITS, zile în care am scris zilnic pentru Ora de Sibiu (ce anume, găsiți aici ). N-am reușit să scriu despre tot, în parte datorită lipsei de timp, în parte datorită faptului că aș fi scris prea personal pentru un ziar, fie el și online. La un moment dat, am scris o postare pentru o campanie Blogal Initiative, FITS era la a douăzecea ediție, am inclus și fotografii ale unor articole vechi scrise în perioada de voluntariat, poate am să repet o parte dintre lucrurile scrise acolo . Vorbeam despre oamenii deosebiți pe care i-am cunoscut la Festival, despre energia lor și experiențele revelatoare pentru mine. Unii dintre ei mi-au marcat cumva existența în moduri la care nici nu s-au gândit. Sârboaicele de la Dah Teatar erau aproape nelipsite în primii ani de Festival, m-au impresionat de fiecare dată cu spectacolele lor, am ajuns să povestim, să petrecem mai mult timp împreună ...

Stau și mă gîndesc uitîndu-mă în urmă că mai mult de jumătate din viața mea a fost marcată într-un anumit moment al anului de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS, ca să fie mai ușor). Eram deja pasionată de teatru și un abonat la spectacolele acestuia atunci cînd am auzit de prima ediție a Festivalului. Îmi făcusem un obicei din a căuta doritori și a distribui bilete la teatru în liceu. Nu puteam lipsi așa că, deși la prima ediție nu am făcut parte din echipa de voluntari, am fost unul dintre spectatori. O parte dintre voi cred că își aduc aminte nebunia începutului, erau zeci, sute de oameni, la intrarea Teatrului Național Radu Stanca (TNRS). Pentru că accesul era atunci gratuit, tot ce conta era să ai ecusonul potrivit sau pe cineva care să îți faciliteze accesul în sală sau pur și simplu să fii printre norocoșii din fața ușii care apucau să intre. Știu că pentru invitații străini, frenezia asta și foamea publicului sibian de spectacole, au fost o surpriză. Am...