Postări

Se afișează postări din septembrie, 2012

Ciupercile de vînt și alte povestiri

Imagine
 Cred că nu sînt singura care a învățat vorbe de genul: "apar ca ciupercile după ploaie". Asociez în mod firesc ciupercile cu ploaia așa că nu pot să nu mă minunez că cel puțin în două locuri din curte am astăzi ditamai plantațiile. Din cîte știu eu, în ultima vreme pic de picătură de ploaie n-a văzut grădina mea, a fost doar ceva vînt, în concluzie astea sigur sînt ciuperci de vînt!!! Arin a participat vineri la o acțiune împreună cu Poliția Sibiu. Mai mulți copii din clasele a IV-a ale școlii lui s-au oferit să facă desene "pentru polițist". Ulterior, au mers pe stradă cu echipaje de poliție, au oprit șoferii, le-au dat cîte un desen (al lui era cu o spargere și cu un accident) și le-au explicat niște reguli de circulație. A primit cadou un basco-chipiu și o geantă.  Deși îi plac foarte mult, e nemulțumit că unul dintre învățători a trișat (așa zice el) și și-a dus toată clasa la acțiune și nu doar 10 elevi cum s-a întîmplat la celelalte două clase, motiv

De gustibus...

Duminică. Pregătirea mesei de prînz: piure cu șnițel din piept de pui. În același timp, motiv pentru care, pînă am dat prin făină, ou, pesmet carnea de pui, cartofii fierți s-au răcit. I-am pisat cu greutate apoi, au rămas bucățele prin piure, era și ușor cleios, după capul meu, ratare totală! Vin copiii la masă, se apucă de mîncat. Arin: Mmm, mama, e cel mai bun piure pe care l-ai făcut vreodată, te-ai depășit pe tine însăți! La gust era bun, dar mie nu îmi place să simt cartofii incomplet pisați. Acum eu ce să cred: că piureul de pînă acum era și mai groaznic sau ne diferă gusturile într-atît de mult?

Povestiri din criptă

Se mai plîngea Honey de încăperea cu - 4 grade la umbră iarna, adică de sufrageria mea! Dar acum, lucrurile au luat-o razna de tot în demisol. Astă-vară mi-era numai bine aici, mă ascundeam de caniculă, rar cînd puteam sta în bluză cu mînecă scurtă. Acum, cică m-am dotat cu termostat pentru proaspăt achiziționata centrală. Încă nu știu să îl programez, Cipi l-a montat marți dar nu are carte tehnică, va trebui să mă întorc de unde l-am cumpărat să văd ce și cum. Deocamdată funcționează pe post de termometru de cameră portabil. Acum e termometru de bucătărie. De dimineață arăta 18.1 grade, ieri dimineață erau 16.4, că uitasem geamul deschis, seara ajunsese la 18.6. Mă încăpățînez să nu pornesc încă centrala nu de alta dar dacă afară sînt 30 de grade ziua parcă e cumva ciudat ca la mine în casă să ard gazul... Stau cu tricou și cu două rînduri de bluze cu mînecă lungă pe mine. Mă consolez cu ideea că frigul conservă! Voi arăta atît de tinerică...

Bîrfe

Umblă vorba prin oraș cum că: 1. unele școli nu mai au dreptul să aibă program prelungit. Copiii ai căror părinți nu au cum să îi supravegheze după-amiezele sînt îndreptați spre alternative private de after-school. Bîrfa ar fi că e o dedicație specială pentru soția tătucului Sibiului care ar avea o asemenea locație. 2. toată nebunia cu sensul unic de pe Șaguna, zice-se pentru fluidizarea traficului, parcări noi pentru Prefectură, bla, bla, ar fi de fapt o altă dedicație specială pentru un nene benzinar care vrea să adauge locațiilor sale hoteliere încă una, pe strada menționată, unde a cumpărat mai multe clădiri vechi și va avea nevoie de spații de parcare. Nu m-ar mira ca și clădirile respective să nu mai fie brusc de interes patrimonial și să ajungă una cu pămîntul. Felicitări susținătorilor! Vor avea Sibiul pe care și-l doresc!

Maria Cojocaru la Vocea României

Imagine
Datorită Mariei am văzut și eu astăzi vreo douăzeci de minute din emisiunea mai sus menționată. Pentru ea, normal! Întîiaș dată pentru prima oară! Am văzut că a pus pe fațăcarte că va fi la tv, la 20:15, și era o poză cu un juriu și mai multe comentarii dedesubt, niciunul care să mă lămurească despre ce emisiune și ce post de televiziune este vorba. Noroc că am vorbit la telefon cu o prietenă bună, ea mi-a zis că se uită la Vocea României, eu m-am gîndit să o întreb unde e un juriu unde să fie și Smiley, că pe el îl recunoscusem în poza de pe fb, că era mică... Na, am aflat de la ea că da, aia e emisiunea în care va cînta Maria, mi-a spus și postul de televiziune, urc la tv... țeapă! Copiii se uitau la desene, nu găsim telecomanda și fără aia nu putem porni televizorul din camera lui Radu. Li se termină desenele, eu disperată îl întreb pe Radu pe care canal e ProTv-ul... pe 72!!! Ce puii mei face acolo nu știu, că pe primele canale am doar ce ne interesează, adică desenele animat

Urgențele copiilor

Se făcu că azi-noapte a trebuit să ne împachetăm urgent eu și Arin și să facem o vizită la secția Urgențe a Spitalului Luther. Pe motiv de intense dureri abdominale, se trezise din somn de rău ce îi era, a treia oară în două săptămîni, mi-era frică să nu fie apendicita pe care cică o temporizăm de ceva vreme. N-a fost! Tanti suspicionează ceva la stomac, să vedem ce aflăm după vizita la medicul de familie și eventualele investigații suplimentare. Vreau să vă zic două lucruri! Primul: Oooaaaiii ce faină e secția de urgențe de la copii!!! Curată, dotată, am fost luați în primire imediat, e drept că eram singurii pe acolo dar tantile asistente s-au mișcat foarte rapid, nici n-am ajuns bine și Arin era dezbrăcat, cu termometrul sub braț, altcineva îi făcea fișa iar tanti doctor a fost drăguță și caldă și tinerică și blondă. Foarte tare! Lucrul numărul doi, concluzia lui Arin: vezi, Mami, știam eu că nu trebuie să mergem la spital! Nu mai am voie cartofi prăjiți   și mi-a dat și inj

Ziua europeană fără mașini în parc

Imagine
Surprinzător pentru o sîmbătă după-amiaza, ieri, pe pista de bicicliști din parcul Sub Arini nu circulau mașini! Nu știu dacă asta se datorează 2012 Car Free Day!  Normal că fac mișto, chiar nu mă pot abține să nu cîrtesc pe marginea deciziei Primăriei de a nu îi lăsa pe organizatori (Clubul Bicicliștilor Sibiu) să stabilească punctul de plecare în Piața Mare, sub amenințarea cu amenda. Plus că limitarea traseului la pista de bicicliști din parc a făcut ca evenimentul să aibă o vizibilitate aproape de zero. Cei care ne-am adunat acolo am mers pînă la intrarea în Muzeul Satului, nu știu dacă ceilalți au continuat spre Cisnădioara pentru că eu m-am întors în oraș, cu un oarecare gust amar. Jakarta Car-Free Day Vă ajută cu ceva că vă spun că în 2007, la Jakarta, autoritățile au închis traficului auto una dintre cele mai circulate dintre marile artere ale orașului, invitînd pietonii să facă mișcare și să se bucure de ziua fără mașini? Sîntem departe? O, daaa!

ORIN, un stil de viață!

Imagine
V-am povestit pe blog multe și mărunte despre mine, despre lumea văzută prin ochii mei, acum vă voi vorbi despre ce lucrez. De fapt cred că vă voi arăta mai mult și vă voi lăsa să descoperiți singuri. Începînd de azi, veți găsi pe blog o nouă pagină, de fapt un link adăugat în partea de sus, ce vă va conduce în blogul "de serviciu" .  Am folosit ca titlu al acestui post un citat dintr-un prieten, mi se pare că a surprins foarte bine ceea ce vă propun prin obiectele create sau prin spațiile amenajate de mine: un stil de viață! Cu multă culoare și cît mai multe elemente naturale!

Cît vezi cu ochii... "decît" MOLDOVA!

Imagine
Cred că știți mulți dintre voi despre oferta foarte diversificată de postere și alte lucrușoare a celor de la Posterland . Din cînd în cînd mai intru să îmi mai clătesc ochii. Atunci cînd Călin a anunțat reduceri back to school am zis să văd despre ce este vorba și am ales să îi cumpăr lui Radu o hartă politică a lumii. Zis și făcut! Am luat harta, Călin a fost drăguț și le-a atașat și două insigne-mingi de fotbal copiilor, astăzi am petrecut quality time cu Radu meșterind la sistemul de agățat pe perete! Adică eu am căutat prin magazii, pod, casă niște șipci suficient de lungi pentru ea (141 cm), pînă la urmă am găsit niște stinghii rupte din parapetul balconului, albastru scorojit, le-am tăiat la dimensiuni, le-am șlefuit puțin și le-am bătut în cuie agățătorile. Apoi, ca să facă și copilul beneficiar ceva, l-am pus să prindă harta în pioneze de cele două stinghii. Pînă aici, foarte frumos, copilul încîntat, era să întîrzie la școală din cauza asta, i-am prins harta pe peret

Cu ochii pe cer

Imagine
Inclusiv la piață! Taximetriștii de lîngă piața Cibin se uitau oarecum mirați la mine, la 8 dimineața, cum ajung în marginea trotuarului, mă uit pe cer, mă uit stînga-dreapta, traversez, mă răzgîndesc, scot Pixie din geantă, mă întorc pe trotuarul de unde venisem, fac două poze, traversez din nou. Știu, boală grea! Altfel cumperi morcovi, țelină, vinete, cartofi, ceapă... avînd în minte conturul turnului Bisericii Evanghelice profilat pe nori, părînd chiar mai adormit decît tine!

Paradoxurile prezentului: mîncarea

Hotărît lucru, mulți români au o părere cît se poate de diferită de a mea în ceea ce privește accepțiunea cuvîntului mîncare. Exemplul 1: În față la Lidl un personaj cu un sex incert cerșea să își ia o pîine. Cu 5 minute înainte era la Mac, își cumpăra înghețată. Exemplul 2: La fel de în față la Lidl, un personaj care sigur era masculin cerșea pentru aceeași pîine. Îl văd mai tîrziu ieșind din alt magazin cu bere la PET și hîrtie igienică. Exemplul 3: În fața mea La Ilie (magazinul sătesc de unde îmi mai iau una-alta) o membră a națiunii înlocuitoare negocia cu vînzătoarea să îi lase ceva pe datorie. Cumpărăturile ei valorau 23,50 lei și avea doar 20 de lei. Și a băgat, culmea tupeului, textul ăla voit lacrimogen cu ce să mănînce copiii mei? Iarbă? Îmi venea să o bat. În ce consta coșul ei zilnic? Una bucată pachet de țigări, mai multe plicuri de cafea instant, una bucată sticlă de doi litri băutură carbogazoasă care și în varianta originală e boală curată și O PÎINE! Păi cum

Am fost pedepsită!!!

Imagine
Pentru că n-am mai folosit de nici eu nu știu cît de multă vreme adresa de mail de pe hotmail! Cu ea se loga Arin pe fațăcarte. Azi fb m-a anunțat că nu mai este o adresă validă. Am intrat să văd despre ce este vorba, normal că nu mai știam parola, știam întrebarea și răspunsul de securitate, am resetat parola, am intrat pe mail șiii... nimic!!! Am o căsuță poștală aproape virgină... cică getting started with hotmail și atît! Nu tu mailuri vechi, nu adrese, pauză totală! Și cum să get started acum, că asta a fost prima mea adresă de mail, cred că o am de 15 ani, cum să mă lase fără mailurile de acolo??? Ooofff! Știe careva dacă le mai pot recupera?

Din dragoste

Imagine
Nu vă dau și link la blogul junei revoltate pentru că suferă destul! Am ajuns pe pagina ei căutînd una dintre lecturile de vacanță ale lui Arin, n-au mai găsit la bibliotecă (el și mama mea respectivă) volumele 3 și 4 din Jurnalul unui puști și m-a rugat să caut pe net Jurnalul unei fetițe . În prima pagină de rezultate apărea și blogul domnișoarei de mai sus știam că nu este ceea ce caut dar mi-a atras atenția prin dezacordurile ce apăreau din primele rînduri așa că am dat click să văd și restul. Așa ceva, măi, cu fetele astea care "îi minte și îi amăgește" pe bieții băieți!...

Leapșa: Liebster Blog Award

Imagine
După lupte seculare care au durat aproape o lună jumate,  reușesc să onorez leapșa primită de la Alexandra : Reguli: 1. Postează imaginea Liebster Blog Award 2. Spune 11 lucruri despre tine 3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi 4. Nominalizează 11 persoane (+ link) care să realizeze acest tag 5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i 6. Nu da tag-ul înapoi! Cele 11 lucruri despre mine: 1. îmi place primăvara. 2. sufăr de o claustrofobie mai mult sau mai puțin controlabilă. 3.  iubesc cerul și norii și nu m-aș sătura să le fotografiez. 4. dacă ar exista cuvîntul, ar fi foarte potrivit pentru a mă descrie: dezordonofilă. 5. nu îmi place să calc - nu calc. 6. aș putea urmări nesfîrșit finalul The hours. 7. îmi doresc ca măcar o dată în viață să dansez un tango pasional (vezi Scent of a Woman). 8. mi-e mai frică acum să pun mîna pe un cîine decît pe un șar

UAI!

Imagine
Se pare că Fațăcarte a făcut oareșce modificări la ce/cum arată. Azi am avut un oareșcare șoc: cred că vrea să descurajeze foto maniacii de genul meu! Cînd am vrut să adaug fotografiile de azi îmi afișa sus cîte fotografii cu mine, cîte fotografii în total, cîte albume... 123 de albume??? WHAT??? Nici măcar eu nu mă așteptam la asta! Cred că se impune o curățenie de toamnă, atîta că... cine să o facă?

M-am făcut ȘEF!

Imagine
Întrucît casa și jungla respectivă necesită destulă muncă m-am decis că singură nu se mai poate, motiv pentru care am hotărît să deleg din sarcini! Cum ar fi, să las progeniturile din dotare să îndeplinească sarcini de genul udatului în grădină. Acum că am rezolvat problema găurilor multiple din furtun printr-un sistem de mufe și cuple, l-am dotat și cu un pistol de stropit cu 8 tipuri de jet (grație voucher-ului cadou de 200 de lei, primit în urma shopping-ului frenetic la Ambient, aka cumpăratului centralei termice și a mulțimii de fittinguri), stropitul grădinii ar trebui să fie destul de plăcut. Dar e o activitate de durată, mie îmi ia cam o oră să ud, a doua zi e ca și cînd n-ar fi fost, piciului îi ia mai puțin că fușărește treaba. Așa că i-am spus să îndrepte jetul într-un anumit loc, să numere pînă la 20 înainte de a schimba locul și tot așa... Zis și făcut, puștiul udă, atîta că și pe el îl duce mintea la tot soiul de tehnici ajutătoare cum ar fi plimbatul cu scăunelul de

Ce să facem mîine?

Imagine
În primul și-n primul rînd, mergem la Copacul bîrfitor sau copacul cu bîrfe sau cum vreți voi să traduceți drăguțul nume Gossip Tree! Cum urcați dinspre Orașul Vechi scările spre Piața Huet, înainte de WeinKeller găsiți micul și cochetul magazin cu lucruri altfel, create de tineri designeri. Mîine, de la 12 după amiaza la 12 noaptea, fetele cochetele au parte de reduceri de toamnă! Sales & the City! Nu numai atît, mai aveți și prăjituri din partea casei, ceai de la Tea Spot Cafe și super coktailuri oferite de Kleines Cafe ! După ce ne luăm hăinuțe și accesorii noi, fuga la Mall, să vedem sau revedem filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci . Eu l-am văzut în cadrul TIFF, merită, s-ar putea să găsiți ceva altfel cei care l-ați mai văzut pentru că, la proiecția din vară, regizorul spunea că filmul nu este încă în faza finală.  Despre oameni și melci va rula la intrarea în magazinul Altex, la Promenada Mall, de vineri 14 septembrie pînă joi 20 septembrie. Între 14

Prin fără gard

Imagine
De cîteva zile am o fascinație stranie în a mă uita în curtea altora. Știu, n-ar trebui să recunosc asta, că nu e frumos, dar nu mă pot abține! Astăzi l-am avut în sfîrșit și pe Pixie cu mine, așa că acum vă puteți uita și voi.  Cum de a dispărut aproape tot gardul oamenilor ăstora de pe Bieltz mi-e neclar. Cert este că habar n-aveam ce grădiniță drăguță se ascunde în spatele lui. Acum că a apărut brusc mi se pare la fel de suprarealist ca o secțiune într-un mușuroi de furnici (știți voi alea crescute în laborator, în acvarii de sticlă).

Memories are made of this

Imagine
Vă povesteam la un moment dat aici cum am ajuns să adopt numele de Orin atunci cînd zic eu că mă manifest oarecum artistic. Și blogul se încadrează în categoria asta pentru că scrisul nu este neapărat dare de seamă, pentru că mai strecor niște floricele și pitici. Între timp am găsit și un "artefact", adică o planșă din vremea liceului, dovadă că mă alesese deja numele ăsta în vis și semnam cu el crochiurile. Planșa pe care v-o arăt aici a fost expusă pe holul liceului, cred că în clasa a X-a sau în a XI-a, trebuie să îi recunosc meritul pentru decupatul și lipitul desenelor pe carton, întăritul anumitor linii și scrisul decorativ cu numele meu de atunci, fostului meu profesor de desen de la Clubul Elevilor, graficianul Gheorghe Pârcălăboiu Cartonul rulat și turtit l-am găsit în pod, l-am coborît de acolo și cum, necum a ajuns în camera lui Arin. Azi a coborît cu el în mînă la un moment dat, îl pusesem să își facă curățenie în cameră și vroia să îl pună în sacul cu

Story of a dying sun...

Imagine
Soundgarden - Black hole sun Asculta mai multe audio rock

Guess What?

Imagine
Ce credeți că am fotografiat aici? Cei care știu din sursă directă sînt rugați să nu spună... :) Are legătură cu unul dintre lucrurile care îmi plac mult acasă.

Publicitá

Imagine
Vă spuneam eu la un moment dat cum că a dat cochetăria iama în mine și mi-am colorat bleu unghiile de la picioare. Și mă văitam acolo că s-ar putea să fiu nevoită să recurg la diluantul din atelier pentru a le șterge. Pentru că nu v-am povestit deznodămîntul poveștii, o fac acum. La vremea respectivă vorbeam cu Honey ce șanse ar fi să găsesc prin casă pliculețele cu șervețele de șters unghiile achiziționate de mine cu ani în urmă și rămase în conservare. Și ea mi-a mai tăiat din elan spunîndu-mi că oricum, de atîția ani, sigur sînt complet uscate și inutilizabile. Eu, Batman-Batman, le-am căutat, le-am găsit (stăteau cuminți în cutia cu tot soiul de prostii din baie) și mi-am încercat norocul. Surpriza emisiunii! erau cît se poate de umede și performau ca în prima zi! (cred că am citit pe unul dintre ele că expirau în 2008 dar n-are a face) Așa că m-am gîndit să vă zic și vouă să folosiți cu încredere produsul ăsta, dacă mai e disponibil pe piață, sînt fără acetonă, cică ar fi

LMA, Radu! :)

Imagine
12 ani... and counting!

Itsy Bitsy Wormy...

Imagine
Probabil ar fi trebuit ieri să adun merele de pe crenguță nu să rup crenguța cu totul dar mi s-a părut că arată tare bine așa. Oricum, mărul respectiv va trebui să sufere niște tăieri drastice, jumătate din crengi s-au uscat vara asta. Foarte mîndră de cum am "cules" merele, le-am atîrnat pe post de obiect decorativ în bucătărie. Încet, încet, voi mînca decorul, deja de aseară am început. Asta a fost un fel de paranteză introductivă, să vedeți că toate lucrurile au o explicație! Pentru că mie nu mi-a picat imediat fisa atunci cînd am venit astăzi din oraș și am văzut creatura din stînga pe tavan, mă întrebam mirată cu ăsta ce-o fi! Adică, să ne înțelegem, m-am obișnuit cu zecile de păianjeni de prin toate colțurile, că îi tot aduc în casă pe flori și frunze dar un vierme??? Pe tavan??? Noroc că am realizat că i-am adus locuința în bucătărie (aka merele) și s-o fi simțit dator să inspecteze noul teritoriu.

Under the moonspell

Imagine
Se pare că nu am încotro, va trebui să mă obișnuiesc cu statutul de cucuvea/vîrcolac decăzut sau ce vreți voi, nu dorm nicicum cînd e lună plină. Azi noapte am făcut poze (nu foarte reușite, dar am pus luna pe sîrme), am spălat pe jos, am citit, m-am uitat la seriale, nimic... Noroc că n-am ascultat și melodia asta că mi-ar fi fost și mai greu... :))   Moonspell - Vampiria Asculta mai multe audio diverse Nu știam de fenomenul astronomic de azi-noapte, habar n-aveam de blue-moon ca fiind a doua lună plină din aceeași lună a anului. Eu mă gîndeam doar la mine cu feeling blue. Acum că am aflat că lucrul ăsta se întîmplă, o dată la doi ani, doi ani jumate, îmi dau seama că într-adevăr, n-am dormit nici la începutul lunii (în 2 august a fost cealaltă lună plină). Știu că am mers la acupunctură și i-am spus lui Marius Caba (șocant că nu mai este printre noi) că n-am dormit în noaptea precedentă și mi-a răspuns senin: normal, a fost lună plină! Va trebui să mă organizez