My life

N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi. Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și  Călin  cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că  prima postare  a fost din 12 noiembrie 2008. Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri: ”Entry for November 12, 2008 Unu Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viaț...

N-ar fi fost nimic deosebit la fotografiile astea, nereușite oricum. Nu știu cât era ceasul, noaptea, la începutul lunii, când, uitându-mă pe geam în stradă am văzut apropiindu-se primul cal. Apoi încă unul, și încă unul, și încă unul, patru, veneau dinspre câmp singuri, la distanțe aproximativ egale unul de celălalt, pe mijlocul drumului, cu capetele plecate, nu mai știu dacă mai ploua încă. Am simțit nevoia să îi fotografiez, nu erau primii pe care îi vedeam pe stradă dar de obicei se întâmpla ziua. Deja primul era aproape ieșit din raza de acțiune a lui Pixie când am declanșat prima oară. Rezultatul, trei siluete fantomatice, ar trebui să pun semne și să scriu că sunt cai acolo. Am mai declanșat o dată, încă o dată, același rezultat, caii au ieșit din raza mea vizuală și am rămas să mă uit la fotografiile făcute, să încerc să înțeleg "efectul fantomă". Or fi fost cei patru călăreți ai Apocalipsei și i-am deranjat din drum.  

Vinerea Mare 2016, orele 17, aproximativ. Eu, în cartierul Ștrand, să vizitez o prietenă. Afară, luminat ca ziua. A, chiar era ziuă! Becurile din rețeaua de iluminat stradal toate aprinse că, de ce nu?! Or fi înțeles greșit treaba aia cu "Veniți de luați lumină!", că nici ziua nu era cea potrivită. Scot telefonul, fac poze, nu apuc să vă spun și vouă. De ce acum? Păi uite așa, că de două nopți stau în beznă, fără becuri aprinse pe stradă, ascultînd diluviul și tresărind la orice zgomot care pare altceva, că de, am rămas cu un neuron agitat după vizita hoților! Și mă întreb... dacă poți ilumina un cartier întreg, ziua, strada mea de ce nu merită un tratament similar, noaptea?!

N-am urmărit prognoza meteo pentru zilele următoare, habar n-am dacă ploaia de astăzi se va opri curînd sau nu. Deşi n-am stat toată ziua în casă şi ne-am încumetat să mişcăm una-alta chiar şi pe ploaie (gen: cules melci, plantat răsaduri de roşii şi refăcut poteca din dale de metal din seră) nu pot spune că nu am o stare de spirit "bacoviană". Pentru cei care sînt la fel de meteo-sensibili ca şi mine am ales să postez mai multe fotografii de zilele trecute, cînd soarele era sus pe cer, cu toane dar totuşi acolo. Vă spuneam că primăvara asta la mine în grădină era mult galben. Acesta începe să facă loc diferitelor tonuri de mov, roz, lila. Puţin datorită ultimelor soiuri de lalele ce mai sînt înflorite, mai mult datorită sutelor de căldăruşe răspîndite prin grădină, a liliacului şi a glicinei ce mă răsfaţă acum cu florile de pe crengile de sub cerul liber, cele din seră sînt ofilite deja. Să nu uit, au început să se deschidă şi primii boboci ai clematitei .  ...

Ea, glicina, a înflorit din nou după un an de pauză. Răspîndește un miros dulceag și violet din cele cîteva flori din seră și de afară, cît să știu că e acolo și să mă bucur că a supraviețuit tăierii abuzive de acum doi ani. El, trandafirul galben, luminează solitar între bobocii roșii-rozalii de acum. Vor fi și ei, în curînd, la fel de mari și gălbui. Ea, țarca, zace moartă sub vișin, nu știu de ce, cu penele lucind albastru, cu ochii stinși și goi la fel de albaștri, năpădiți de furnici. Are o frumusețe stranie, nu m-am hotărît ce să fac cu ea.

Știți povestea lui Creangă cu drobul de sare? Imposibil să n-o știți! Ei bine, atunci cînd am citit-o, în școala generală, mi se părea o chestie super utopică și oarecum hazlie că tanti aia plîngea de mama focului pentru un scenariu cu pisica ce se urcă pe sobă și dărîmă drobul de sare în capul copilului (dacă îmi aduc eu bine aminte).  Na, nu știu dacă toate mamele sînt la fel dar eu plîng cu pauze și sînt crizată de azi-noapte cînd am visat că i s-a întîmplat ceva rău lui Arin! Și nu reușesc să ies nicicum din bucla asta! Către mamele care mă citesc, așa-i că n-am înebunit?

Soundgarden - Black hole sun Asculta mai multe audio rock

Se pare că nu am încotro, va trebui să mă obișnuiesc cu statutul de cucuvea/vîrcolac decăzut sau ce vreți voi, nu dorm nicicum cînd e lună plină. Azi noapte am făcut poze (nu foarte reușite, dar am pus luna pe sîrme), am spălat pe jos, am citit, m-am uitat la seriale, nimic... Noroc că n-am ascultat și melodia asta că mi-ar fi fost și mai greu... :))   Moonspell - Vampiria Asculta mai multe audio diverse Nu știam de fenomenul astronomic de azi-noapte, habar n-aveam de blue-moon ca fiind a doua lună plină din aceeași lună a anului. Eu mă gîndeam doar la mine cu feeling blue. Acum că am aflat că lucrul ăsta se întîmplă, o dată la doi ani, doi ani jumate, îmi dau seama că într-adevăr, n-am dormit nici la începutul lunii (în 2 august a fost cealaltă lună plină). Știu că am mers la acupunctură și i-am spus lui Marius Caba (șocant că nu mai este printre noi) că n-am dormit în noaptea precedentă și mi-a răspuns senin: normal, a fost lună plină! Va trebui să mă ...

Cred că nu sînt singura pe care o "pălește" din senin cîte o melodie din trecut, fără o legătură aparentă cu nimic. N-am mai ascultat Roxette de multă vreme, poate m-a inspirat faptul că au concertat de curînd la Cluj și da, mi-ar fi plăcut să merg, poate a treia oară cînd vor veni în România. "I'm spending my time Watching the sun go down... " Se potrivesc versurile astea cu apusul fotografiat ieri. Roxette - Spending My Time Asculta mai multe audio diverse

Azi am ascultat prima oară sau cel puțin astăzi am remarcat în premieră melodia lui Goran Bregovic, Underground Tango. Mi se pare că se potrivește cu demisolul meu, cu fulgerele care se vedeau mai devreme, cu ploaia asta care se străduiește să ajungă o dată la ceea ce îmi doresc eu... inutil de spus că nici ea nici eu nu reușim! Dz șomează, nici urmă de furtună și de ploaie torențială! (am modificat fotografia de mai jos, i-am mărit saturația în Picasa, nu știu de ce, era frumoasă și în forma originală) În caz că aveți chef, poate vă molipsiți și voi de promisiunile din piesa asta: Goran Bregović - ''Music for films'' - ''Underground tango'' Asculta mai multe audio diverse

Woke up and for the first time the animals were gone It's left this house empty now, not sure if I belong... E a doua zi fără ei. Verific cuibul gol de mai multe ori pe zi, poate se vor întoarce. Sper că sînt bine și că nu sînt victimele vreunui prădător. Mai sper și că nu au plecat din cauza mea, duminică, am făcut mici la grătar cu Honey iar pentru că sub stejar era soare la ora aia, am mutat setul de grădină în iarbă, foarte aproape de forsythia în care își aveau cuibul. I-am văzut pe părinți tot timpul cum se strecoară să îi hrănească. Atunci le-am făcut și poza din stînga, i i-am arătat și lui Honey. Am lăsat mobilierul acolo în continuare, poate i-a speriat, poate i-a speriat și o altă persoană în preajmă. Acum, nu mai sînt... e doar locul ăla mic, fără ei înghesuiți și tot mai pufoși. Damien Rice - ''The animals were gone'' Asculta mai multe audio diverse

Cînd mi-a recomandat Carmen filmul ăsta  (adică cel din titlul postării), FITS începuse doar de două zile, nici gînd să apuc să mă uit la el. Am reușit ieri seară, de fapt s-a terminat destul de tîrziu, pentru că ține mai mult de două ore. Spre deosebire de celelalte filme indiene pe care le-am mai văzut acesta are puține dansuri sincron (de fapt, a fost doar unul, păcat, pentru că Aishwarya Ray Bachchan, pe lîngă frumusețea deosebită, dansează foarte frumos), fiind în general o dramă, se limitează la melodiile din coloana sonoră. Povestea este relativ simplă: Ethan Mascarenhas (Hrithik Roshan), magician de mare succes ajunge tetraplegic ca urmare a unui sabotaj pe scenă, după 14 ani de luptă cu sine și de voință de a continua să trăiască în ciuda acestui fapt, acum se hotărăște să ceară statului indian dreptul de a muri eutanasiat. Motiv pentru nenumărate dispute etice, morale și filozofice, ca să nu mai vorbim despre semnele de întrebare asupra iub...

Cred că am intrat din inerţie în pub, înainte să ajung la locul unde am parcat maşina. Căldură, mulţi necunoscuţi, ciudat, am căutat repede ieşirea. Înainte să ies, în stînga, el, bucuros că mă vede, şi eu la fel, aşa cum sînt de fiecare dată pentru că îmi aminteşte de tine. Mă întreabă dacă ştiu ce zi e astăzi, ce au sărbătorit ei azi. Nu ştiam. 20 de ani de la terminarea liceului. 20, ştii? Şi era sigur că te-ai fi bucurat şi tu. Am zis că da şi am ieşit să nu mi se vadă lacrimile şi toate întrebările alea cu cum ar fi fost dacă!

De cîteva zile aşteptam mult-promisa ploaie. Se mai înnora după-amiezile, ieri tuna înfundat dar nici gînd să plouă. Aşteptam cu mare nerăbdare ploaia asta, nu doar pentru grădina mea ce dădea semne de sete ci şi pentru capul meu, ce dădea semne de disperare accentuată. Oare v-am mai spus cît sînt de meteo-sensibilă?  Azi a plouat, în sfîrşit, capul meu parcă e mai treaz şi... bonus: ce soare frumos s-a strecurat, cît să nu apună el nevăzut de nimeni! Ca o promisiune că mîine îşi va recuceri teritoriul! Arin ar fi vrut să pîndească luna, e aproape plină, s-a dus în balcon pentru asta dar încă nu s-au risipit suficient norii. Sometimes I wish I...

Mi-e prea somn acum dar... tot am făcut poze pe afară și nu m-am putut abține să vă anunț că a venit iarna pe ulița mea și că, oricît ar fi de idilic și de minunate cristalele astea pe frunzele de lavandă, eu tot visez la nisipul fierbinte...

Cîteodată e suficient să îţi doreşti ceva foarte mult pentru a se îndeplini. Au fost din nou Nopţile Perseidelor, nopţi în care putem vedea "stelele căzătoare". Se pare că Pămîntul trece în perioada 17 iulie - 24 august, printr-un nor de meteori lăsat în urmă de cometa Swift - Tuttle şi în timpul acesta sînt vizibile cel mai mare număr de stele căzătoare din an. Se văd mai bine din afara oraşelor dar eu am fost suficient de norocoasă să văd trei anul ăsta... în decurs de 20 de minute, de la mine din grădină! Asta vineri noaptea, (fotografia este de ieri noapte, ar fi fost bun un trepied) am stat cu ochii pe cer chiar dacă era tîrziu şi era răcoare. Era frumos afară, linişte, anul ăsta nu simţeam parfumul florilor dar auzeam sunetele nopţii, maşinile trecînd pe Alba Iulia, cucuveaua din vecini şi strigătul prăzii ei. Întotdeauna mă întreb ce are la cină, nu recunosc sunetele, s-ar putea să fie de rozătoare sau de păsări surprinse în somn. Nu mi-am pus o dorinţă sau trei, m-am...

V-am mai dat de înţeles că zilele astea sînt prinsă cu vizionarea unui nou serial, Lipstick Jungle , descoperit recent pe motiv de curent puţin. Serialul a fost nou doar pentru mine, se pare că cele două sezoane sînt din 2008 şi 2009. Mi-au trebuit aproape două săptămîni să văd cele 20 de episoade care s-au filmat. Ceea ce este rezonabil, ţinînd seama de frenezia mea cu Grey's Anatomy, cînd vedeam şi 12 într-o zi de weekend, cu Dexter sau Californication. Mdap, ciudăţică combinaţia! Astăzi am încheiat seria, uşor tristuţă că este gata, uşor uşurată că nu-mi voi mai ocupa timpul cu asta! Ştiu că este o preocupare destul de frivolă asta cu serialele pentru femei. Mi-am dat seama că pentru mine, cel mai important lucru din filmul ăsta, dincolo de hainele şi accesoriile superbe, a fost prietenia celor trei femei. Pentru că mă pot identifica cu asta, la un moment dat, şi noi eram patru, tinere şi neliniştite şi mereu alături una de cealaltă, cu poveşti interminabile despre bărbaţi şi de...

Nu este prima dată cînd încerc să fotografiez luna plină dar acum cred că este prima dată cînd se văd cîteva dintre "petele" de pe ea. Seamănă cu luna 100% plină din gadget-ul de pe blog! :)) Am încercat mai multe opţiuni: modul automat, portret de noapte şi primplan. Fotografia din stînga este cu cea de-a doua opţiune. I-am mărit saturaţia în Picasa şi am decupat o parte din cer. Acum cred că mi-ar trebui şi trepied pentru că, cu zoom-ul la maxim, se simte rău tremurul mîinii, cît mă dădeam eu că ţin aparatul sub control! beethoven PIANO SONATA No.14 IN C SHARP MINOR, OP.27/2 "MONDSCHEIN" - I - ADAGIO SOSTENUTO Asculta mai multe audio diverse

Așa cum intuisem, filmul de aseară m-a făcut să plîng și mi-a lăsat o stare melancolică mult după ce s-a terminat. Nu că nu mi-ar plăcea asta, țin minte și acum o seară, într-un autobuz din București, cum stăteam tăcute, eu și Mami, trăindu-și fiecare emoțiile după ce am văzut La Reine Margot . Dacă atunci am avut răgazul să îmi savurez tristețea, aseară a fost mai greu, că nu m-a lăsat Doru, m-a tachinat non stop! :) Probabil ăsta e rolul prietenilor. Și al frappe caramel-ului buuun de pe terasa Old Friends ! Revenind la film, cred că rolul Uxbal, din Biutiful , filmul din 2010, regizat de Alejandro González Iñárritu, este cel mai bun în care l-am văzut pe Javier Bardem. Mi-a mai plăcut în Dragostea în vremea holerei și nu cred că a salvat cu nimic comercialele Vicky Cristina Barcelona sau Eat Pray Love. Despre acțiunea filmului găsiți pe net, nu are sens să vă povestesc acum filmul, e complicat să explici în cuvinte ce simte un tată atunci cînd află că mai are cîteva luni de trăit și...