Lecțiile de marți: cum să petreci timp de calitate cu copiii!

Probabil ați remarcat că de regulă sâmbetele mele sunt ocupate cu activități fizice. Cum fanteziile mele în domeniu sunt nenumărate și unele dintre ele îmi depășesc capacitățile proprii, îmi implic în ele și copiii, pentru moment, chestiile grele nu o afectează și pe Maia, chit că ea m-ar ajuta la tot ce se există.

Sâmbătă eram singură cu Radu și m-a apucat grădinăritul. Șantierul de pe stradă a dus la asfaltarea drumului și a trotuarelor dar și la crearea unor zone posibil verzi. La momentul actual niște parcele argilos-bolovănos-deșertice. Constructorii au dus de aici pământul fertil, îngrășat ani de zile de către vecinii mei cei ”eco”, ce își pompau regulat conținutul foselor septice în șanțul din fața casei. În locul lui au adus ce se vede în imaginile de mai jos, asta după ce am încercat o primă cosmetizare în toamnă, adică am adunat câteva găleți de pietre cu copiii, i-am pus să aducă câteva roabe cu pământ din grădină, schimbarea este invizibilă. Astă toamnă am semănat cică gazon, n-a ieșit nimic altceva decât fericirea micilor zburătoare din zonă, ciuguleau de mama focului în fața casei mele.

Pentru că Hemerocallisul (crinul de o zi) se înmulțește în mândra disperare mi-am zis că, și dacă decedează ce am plantat, nu este nicio problemă. Așa că am împușcat doi iepuri deodată și am lăsat un spațiu în care să respire trandafirul năpădit de crini, am decupat de acolo câteva brazde cu pământ, bulbi și lăstari după care a început ”timpul de calitate în familie”!

Adică l-am chemat pe Radu să sape gropi în fața casei, să pot începe plantarea.

Zis și făcut, totul mergea în grafic, mai adunam din bolovani în timp ce plantam, iese vecinul la poartă și mai povestim una alta. Îmi aduc aminte ce minune a făcut îngrășământul organic (a se citi bălegar maturat) pe care ni l-a dat pe vremea când avea vaci... nu mai are! Ce timpuri bune! Se citea nostalgia pe chipul meu după care, mai jos, se citea un fel de neîncredere, că îmi recomanda vecinul să iau calea câmpului, că voi găsi acolo două dungi de gunoi de grajd și pot să iau de acolo câteva găleți să mă bucur din nou...

Am concluzionat că n-am nimic de pierdut, am găsit trei găleți, i-am spus lui Radu să pună și o lopată și mănușile în mașină și, hai în câmp! Am identificat una dintre dârele de bălegar, am coborât din mașină, moment în care l-am întrebat pe Radu dacă a pus lopata... după fața lui, ghiciți ce? Nema lopata, nema dobânda! N-aveam niciun chef să mai refac traseul așa că... am folosit una dintre găleți, cea de mai jos, era îngustă și oarecum ascuțită pentru a le umple celelalte, am pus și în ea, apoi, dacă tot avea Radu mănuși și uitase lopata, a fost nevoit să mai basculeze și ceva bucăți uscate. Una peste alta, am revenit acasă fericită, cu trei găleți de bălegar în portbagaj. Nu știu cât a apreciat Radu ”timpul de calitate”. Și, ca să nu fie singurul nefericit, astăzi l-am pus pe Arin să sape în seră, să am unde să mă joc cu conținutul găleților.