My life

... BRĂȚARĂ, hey, ha, șaidilidida... Nu mai știu dacă respectivul cîntec popular menționa și brățara dar eu sînt tare mîndră de noua mea achiziție , făcută special pentru mine cu verde de către Monika. Văzusem la ea pe blog varianta cu sîrmă vișinie, mi-a plăcut foarte mult iar atunci cînd mi-a spus că o poate face și pe verde am fost super încîntată! Se asortează foarte bine cu inelul meu cu fluturaș, cumpărat anul ăsta din Ouranoupoli. Nu mi-a venit ideea aseară, cînd m-a vizitat Monika (la mine la țară unde din nou e iarnă), să o întreb dacă nu îmi face și niște cercei fluturași... daaar, lucrez la asta. :)

Date de ansamblu: copiii mei au conturi la o anumită bancă, ea numită Raiffeisen (să-i fac puțină reclamă că nu degeaba a cîștigat Radu 500 lei atunci cînd i-am înființat contul). Ieri mă sună Andrei (de la Raiffeisen, firește), avea nevoie de o copie scanată sau pe fax după sentința de divorț (schimbasem de curînd produsul de economisire). Îi spun că n-am scanner, n-am fax dar am Pixie așa că i-o voi fotografia să i-o trimit pe mail. Pentru că Pixie face poze de 5 - 6 mb pe setările actuale, a trebuit să le prelucrez ulterior în picasa, să le fac mai mici. Ocazie cu care am ajuns să mă uit și peste ce scria acolo (recunosc nu am făcut lectură obligatorie cu ea). Șiiii... ce văd: șoc și groază în primul paragraf de pe cea de-a doua pagină, ceva de genul "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... " Adică ori vreau o

Dap, astăzi face nouă ani! Undeva pe la 22.30, exact în ziua pe care o calulasem eu cum că ar fi cazul! Chiar a fost drăguț că îl vizitasem cu o zi înainte la serviciu pe tatăl respectiv și șeful lui m-a întrebat ce naiba caut pe drum și la volan? Și cînd nasc? I-am răspuns senin: mîine! Și așa a și fost! Cred că dacă mă încăpățînam conduceam singură mașina pînă la spital... așa, am chemat un taxi, m-a zgîlțîit nenea ăla de îmi doream să fi ascultat de instinctele mele și să iau mașina. În fine, poate o să povestesc altădată mai multe pe tema asta. Deocamdată doar La Mulți Ani! puiului meu!

Nu e un secret cît pot fi de împiedicată, cum mi se întîmplă numai mie o grămadă de lucruri mai mult sau mai puțin dureroase, cărora le-am cam pierdut șirul. Și totuși, pentru că am "pile" acolo sus, încă sînt bipedă și circulînd. E drept că isprăvile mele se lasă în cel mai bun caz cu vînătăi, acum am una pe gamba stîngă, de vreo 5/3 cm, habar n-am cînd mi-am făcut-o. Pentru arhivă: dacă voi avea o vînătaie și pe șoldul drept e de la o masă din terasă, am și martori, ieri m-am lovit. Și dacă îmi cade unghia de la degetul mic de la mîna dreaptă e tot de ieri, ceva legat de niște cuie și un clește! Asta după ce mi-a trecut vînătaia de sub genunchi, am scăpat ieftin de la întîlnirea cu lama unui topor... :)) Dar... sînt mîndră că am supraviețuit aseară posibilității de a-mi face freza la 220. Datele problemei: una bucată veioză cu picior de marmură, lipită din nebănuite motive de acum doi ani de sticla comodei, un pahar la fel de lipit, o pilă de unghii, un cuțit, un tocător.

Cred că am citit cartea asta mult prea devreme în existența mea de mamă, pentru că, deși la momentul ăla am zis Evrika, știu ce să fac, între timp am uitat cu desăvîrșire. Așa că, va fi din nou pe noptiera mea, lectură obligatorie! Nu sînt una dintre mamele alea cu barza și albinuțele și cocoșel și păsărică. În vremea în care le citeam copiilor înainte de culcare din enciclopedia lor (asta era acum vreo trei ani), atunci cînd mi-au cerut să le citesc capitolul Fecundația (ei alegeau ce îi interesează), nu am sărit peste nici unul dintre termenii științifici de acolo. După asta am trecut la submarine, că de, probabil n-a fost atît de amuzant pe cît se așteptau ei. La baie, i-am învățat să se spele la Penis și nu la alte apelative din regnul animal. Am încercat să le răspund cît mai pe înțelesul lor și fără a denatura realitatea atunci cînd, mai ales Arin, a venit cu tot soiul de întrebări. Mă gîndesc că și le pune și Radu dar el evită să mă întrebe direct. Toată introducerea asta vine

Din seria: să ne chinuim copiii cu bune intenții, astăzi îi duc pe ai mei la teatru de oameni mari. Pentru că mama respectivă a fost convinsă de nașă-mea că ar trebui să mai meargă și ele la teatru, i-am recomandat piesa din seara aceasta, Îmi place cum miroși , eu am mai văzut-o, v-am povestit despre ea aici . Și pentru că am avut cîțiva neuroni odihniți, m-am gîndit eu cum că nu mi-ar strica să o mai văd o dată și să îi introduc și pe cei mici în lumea teatrului. Nu mai țin minte exact cît este de "liber" limbajul și gestica, sper să fie cît de cît în regulă. Țineți-mi pumnii să nu se plictisească Arin după primul sfert de oră!

N-am apucat să vă povestesc despre "antrenamentul" ușor schimbat de la bazin. Asta pentru că Doru a început să urmărească nușce documentare și a venit cu idei noi de chinuit lumea aka pe mine, că pentru el cred că e mai fun! Cînd începusem și eu să nu mai pufăi ca trenul la crawl (și ăla ajutat de labele de înot), Doru vine cu ideea de a înota liber din cap și picioare... adică mîini ioc sau doar cu o mînă, de parcă eu aș fi wonderwomanindisguise! Suuuper obositor! O altă găselniță ar fi număratul datului din mîini... cică 22 de brațe la crawl per 25 metri ar fi maxim. Să vă zic de cîte ori am dat eu? Fără lăbuțe ajutătoare?... De 35 la dus... 31 la întors, că m-am strofocat! Diferență dramatică! La fel ca la înotat pe sub apă bazinul în stilul bras... Doru dă de 6 ori din brațe, că de... el e mare și poate! eu de 11 săptămîna trecută, respectiv de 10 ori în ultimul weekend! Pe deasupra, dau de 12 ori! Vă dați seama că acum va trebui să mă ambiționez să cobor sub limita asta

Discuție de mare angajament, eu și Honey la un ceai înainte de piesa de teatru (dacă tot m-a lăsat pe mine să vă povestesc despre ): Eu: Și... ce-ai făcut aseară? Honey: M-am băgat în pat, m-am uitat la un film, Jack Spintecătorul sau Pirații din Caraibe... Eu: ??? Ori Jack Spintecătorul ori Pirații din Caraibe... ce au astea în comun? Honey: Păi era personajul principal... Jack. Eu: Hai mă, că ăla era Jack Sparrow... vrăbiuța, nici o legătură! Honey: Era cu Johnny Depp, toată lumea știe că el a jucat în Pirații din Caraibe... Eu: Aha... și mai era cu Pirații din Caraibe în rolul Pirații din Caraibe, nu? Săracu' spintecătorul... cred că se răsucește în ȚĂRÎNĂ să afle prin ce mări l-a purtat Honey! :))

Ieri noapte, "orășelul comercial" anunța mare noapte de reduceri, cu DJ și concerte atașate. Nu mă pot lăuda cu o mare febră pentru cumpărături, cel puțin nu la noi. Mi se pare deficitar raportul preț-calitate și alegerea limitată. În fine, vorbesc din amintiri pentru că a trecut multă vreme de cînd aleg să îmi combin vacanțele cu completat garderoba mea și a copiilor de prin cele alte țări. Începutul ăsta este ca să înțelegeți că am mers pentru anunțatul concert cu Horia Brenciu și pentru că vine ziua metafizicului și aveam de căutat ceva complet SF pentru mine... faimoasele BeyBlade-uri, aka un fel de titireze, cică în Japonia e sport cu acte în regulă joaca cu chestiile astea. Nu vă lăsați înșelați de fotografia cu mine, era doar ca să mă văd în poze, Chanel No.5 am primit o dată dar mi s-a părut că miroase îngrozitor. Să nu dau cu parul dar nu mi se potrivește! N-aș spune nu la Allure de la Chanel dar altfel, sînt fidelă de ani de zile parfumurilor Kenzo: L'eau par Ke

Mi-e prea somn acum dar... tot am făcut poze pe afară și nu m-am putut abține să vă anunț că a venit iarna pe ulița mea și că, oricît ar fi de idilic și de minunate cristalele astea pe frunzele de lavandă, eu tot visez la nisipul fierbinte...

Unul dintre blogurile mele preferate în materie de design interior este Design Sponge, îl găsiți în blogroll. Găsesc reconfortant să văd că sînt alți oameni care gîndesc la fel ca mine în domeniul ăsta. Și mă bucur cînd unii dintre ei au și aceleași lucruri mărunte care le fac ziua mai frumoasă, cum ar fi cel cu urmăritul soarelui prin casă , mai precis al luminilor și umbrelor în continuă schimbare în cursul zilei. Vroiam de ieri să vă arăt cum cade lumina ce se strecoară printre obloanele de la sufragerie pe peretele holului. Din păcate, exact atunci m-au lăsat acumulatorii lui Pixie astfel încît poza este de astăzi și, evident, nu mai este la fel! Îmi pare rău atunci cînd "pierd" o imagine, la fel cum îmi pare rău diminețile astea că nu pot fotografia soarele, de cîteva zile are conturat un disc perfect, roșu, din cauza ceții sau atmosferei încărcate îl poți privi fără probleme, Arin mă întreba în mașină de ce soarele arată ca la apus...

Oricît pare de traumatizant de recunoscut chestia asta, bărbații mai au și dreptate cîteodată. Adică degeaba mă credeam eu cea mai cea că sînt a treia mamă din lume , că a venit fiul numărul patru să îmi demonstreze că nu e chiar așa: Tatăl natural: Important este nu doar că își pune întrebări, dar are și ceva răspunsuri la el Eu: da, are ceva în cap puștiul Tatăl natural: o moștenește pe mamă-sa. NR3 Eu: te-am cam făcut la chestia asta... tu ești doar nr.4 Tatăl natural: o fi... Tatăl natural: dar eu vin după tocmai Univers și Dumnezeu. Cam greu de bătut!

V-am mai spus despre textele drăguțe cu care vine copilul numărul 2. Astăzi, a venit la mine cu întrebările deja clasice de genul: Arin: Cine e mămica mea? Eu: Eu! Arin: Și cine este cea mai bună mamă din lume? Eu: Asta nu știu, știu că sînt mama ta! Arin: Hmmm... Cine este prima mamă din lume? Eu: Ăăă... Eva? Arin: Bine, atunci cine este a treia mamă din lume? Eu: ... Arin: Eva... Fecioara Maria... și tu! Și eu sînt al cincelea fiu, ba nu, al șaselea fiu din lume! Eu: Asta cum ai gîndit-o, Arin? Arin: Păi... au fost așa: Dumnezeu, Adam, Iisus, Tata, Radu și eu!... Dacă pentru cinci dintre ei știu cui să atribui paternitatea, Dumnezeu al cui fiu o fi? Al universului?

Vă mai spusesem eu cum mă tund/vopsesc pe mine fetele de la un curs de coafeze ce se desfășura la centrul unde merg la masaj. Ei, ele au terminat cursul, profesoara lor s-a mutat în alt loc, eu m-am mutat după ea, ce mai, cobai profesionist scrie pe mine! Pînă aici, nimic spectaculos, nici măcar amuzant așa cum a fost astăzi cînd, după ce s-au terminat operațiunile stilistice eu am dorit să folosesc "grupul sanitar". Și nu aveau în incinta salonului ci îl foloseau pe cel al sălii de jocuri cu care împărțeau clădirea. Din nou, nimic deosebit, curățel, daaar... ce afiș plastifiat era pe perete, în spatele scaunului de toaletă? "Doamnelor, vă rugăm păstrați poziția așezată pe toată perioada desfășurării activității" Și dacă nu vreeaaauuu??? Nu știu cîte persoane se așează pe colacul dintr-o toaletă oarecare... (dacă am greșit un cuvînt sau altul îmi asum, dar ăsta era textul aproximativ, nu îl aveam pe Pixie cu mine să vă arăt, așa că am împrumutat foto ). Pînă acum

Un lucru bun la Fațăcarte este că poți să studiezi canapeaua în public și lumea nu se supără, mai ales că nu se știe motivul... Alt motiv de alienare și de rîs de una singură în fața computerului cu prietenii care rîd și ei de unii singuri în fața ecranului... Nu contează prea tare acum... un zîmbet e un zîmbet... indiferent de metodele de a-l obține. So... good night, moon! Good night, stars!... Good night, couch! Barry White - Love's interlude-Good Night Asculta mai multe audio diverse

Încercam ieri să răspund cuiva unor întrebări de genul: ce fac aricii iarna? dar vrăbiuțele? Bănuiesc că aricii hibernează pe undeva pe la mine prin junglă, sper să își fi găsit un loc bun, vrăbiuțele știu că au cuiburi prin termoizolație și prin găurile de aerisire, le mai văd zgribulite prin curte. Iar azi am aflat și ce fac turturelele "mele" (sînt ale mele pentru că sînt la mine în curte de ceva vreme, mi le-am însușit) pentru a supraviețui frigului. Simplu: stau și se iubesc ca două turturele, una lîngă cealaltă pe crengile stejarului și așteaptă să vină primăvara...

Eu cred mult în echilibru sau în acțiune și reacțiune. Așa că mă gîndesc că am făcut eu ceva bine undeva cîndva, lucru care mi s-a întors ieri sub forma unui telefon de la Andreea Z., mă întreba dacă vreau să văd spectacolul Lord of the Dance , că are un bilet de dat, ea fiind voluntar la eveniment. Cumva lucrurile se așează, acum două săptămîni am vrut să dau cuiva împrumut caseta audio cu muzica spectacolului (n-a vrut), o cumpărasem cu ani de zile în urmă, atunci cînd l-am văzut prima oară, înregistrat, la televizor. Mi s-a părut impresionant dansul, muzica, totul, solist era Michael Flatley, cel care a creat acest spectacol . Sursa foto Ieri dimineață vorbeam cu o bună prietenă, entuziasmată că merge să îi vadă pe scenă, îi văzuse la repetiții iar unul dintre organizatori i-a spus că nu mai trebuie să cumpere bilet pentru copil (pentru adulți aveau deja), că se rezolvă înaintea intrării în sală. Am întrebat-o dacă nu pot fi și eu copilul ei, chiar îmi doream să văd spectacolul. Pîn

Normal că din cînd în cînd vă mai bat la cap cu isprăvile copiilor mei. Radu a ținut astăzi să îmi citească compunerea scrisă ca temă la limba română. Atunci cînd vine de la școală va trebui să văd exact care era legătura cu lecția de azi, ceva cu pinguinul Apolodor. Dar, ce a scris el mi-a plăcut așa că am copiat repede aici, cu riscul ca el să piardă autobuzul (nu s-a întîmplat asta pentru că are o mamă care tastează rapid). Cred că va trebui să îi dau ceva indicații stilistice și cum să evite unele repetiții dar altfel, zic eu că are ceva fantezie puștiul (chiar dacă n-am înțeles nimic din enumerarea aia de avioane cu reacție): "Undeva la munte trăia un lup singuratic, bătrîn, de vreo 50 de ani. Într-o zi, el s-a dus să se înroleze în armata lupească. Apoi s-a înrolat și a fost dus la garderobă. I-au fost alese hainele, gradul, insigna și pălăria. El era pregătit pentru luptă cînd s-a ivit o problemă. Vulpile rebele le furaseră muniția la primul atac. Ei erau pregătiți și au po

... Dr. House ! Pentru că acum urmăresc online acest serial! Cred că în topul personal conduc poveștile cu doctori: a mai fost E.R. , Grey's Anatomy (încă mă uit la el, dar am de așteptat după fiecare episod nou). Pînă aici, nimic neobișnuit. Pînă la unul dintre episoadele sezonului 2, tradus nu se știe de cine, pentru că nu scria la sfîrșit! Nu zicea nici brailaa , nici Sihaya și Hannibal MD , nici Furnicarul ... au o fantezie traducătorii ăștia în a-și alege "numele de scenă"... Pe lîngă faptul că mă zgîria pe retină lipsa diacriticelor, cred că nenea sau tanti care a tradus episodul respectiv gîndea în termeni foarte pastorali toată treabă... cred că îi lipseau complet din vocabular formele: e sau este, sînt . De ce le-am folosi, dacă avem îi și îs ? De fapt, ii și is ...

Nu pot spune că am dormit foarte bine, deși faptul că scriu așa de devreme ar putea sugera altceva. Ieri i-a fost pus aparat dentar lui Arin și l-am ținut să doarmă cu mine. Nu prea s-a descurcat cu chestia asta pentru că îl dor încă dinții și nu e nici foarte interesant să dormi cu gura lipită cu leucoplast, așa cum trebuie să o facă el. Sper să se obișnuiasă cît de curînd. Vizita de ieri la ortodont a fost în cea mai mare parte haioasă: îl auzeam din sala de așteptare pe Arin cum îi povestea doctorului chestii de genul: "în fiecare zi sîntem mai aproape de Soare. Vine sfîrșitul lumii!..." Deși mă plîng eu cum că ar da cam mult din gură copilul respectiv, mă bucur totuși că încă o mai poate face, chiar și printre sîrmele alea. A făcut el o evaluare și mi-a spus foarte serios că are probleme cu pronunția a 5 litere: d, r, t, ț și z. Al doilea motiv pentru somnul meu precar a fost faptul că Radu pleca astăzi în prima excursie din clasa a 5, adică cu d-na dirigintă. Motiv pent

Documentarul sau filmul cu numele ăsta a fost cel care a deschis programul Cinematecii TIFF la librăria Humanitas . Cei de acolo își propun să aducă o dată la două săptămîni, joia, de la orele 20:00, cîte o producție din programul TIFF. Prețul biletului este de 5 lei. O idee foarte bună, spațiul de jos din librăria-cafenea îmi place foarte mult. Voi ignora problemele tehnice care au făcut ca această primă proiecție să se lungească foooaaarte mult (motiv pentru care coordonatorul librăriei s-a gîndit să ne ofere celor prezenți gratuitatea celei de-a doua vizionări). Filmul a meritat, prin idee și momentele speciale oferite. Pe scurt: cu ocazia aniversării a 5 ani de youtube, cei de acolo s-au gîndit la ceva mai deosebit, pe un crochiu de idee preexistentă (dacă citiți articolul citat ca și sursă foto , găsiți mai multe). Și anume, să ceară utilizatorilor youtube din lumea întreagă să își filmeze o zi specifică din viață, 24 iulie 2010, și să trimită apoi materialul filmat. Pentru a asig

De ce am eu dilema asta existențială: pentru că am cumpărat chimicalele din plicul de mai sus (produsul pe care îl folosesc de obicei, știu, nesănătos, dar așa bun iese orezul cu el!) Și scria că primești 300 g la preț de 250 g. Ok, pînă aici toate bune și frumoase. Atîta că am vărsat conținutul plicului în cutia mea pre-existentă (goală) de la același produs, cutie care avea capacitatea declarată de 250 g. În care cele 300 g au încăput perfect, după cum se poate vedea! Acum mă întreb: ori cutia trebuia să fie trei sferturi plină pentru cele 250 g, ori cele 300 erau doar pe ambalaj...

Ca să zic așa... am avut gura aurită mai devreme, atunci cînd îmi programasem o reacție mai neprietenoasă față de Electrica doar la a treia întrerupere a curentului. A venit și a treia! Motiv pentru care Arin și-a făcut toate temele la lumina lumînărilor, în garaj... că acolo aveam și căldură de la șemineu! A durat aproximativ două ore toată distracția numărul trei, cu totul cred că au fost vreo patru ceasuri azi... sînt direct interesată de stadiul vinetelor din congelator, dar prea obosită să mai merg să verific. Unde mai pui că... poate vine și pana numărul patru! Măcar acum copiii sînt în paturile lor...

Nu m-am exprimat eu pe aici dar începusem să mă simt neglijată că nu mă "recenzează" și pe mine cineva. Sîmbătă mă nimerisem la galeria lui Paul cînd a trecut un nene și l-am întrebat dacă nu știe despre colegii lui care răspund de zona mea sau dacă nu poate să îmi ia el datele. Ieri, voila de vezi, bate cineva la poartă cînd eu mă pregăteam să plec la tuns, eu în baie, iese maică-mea și îmi strigă că e tanti cu recensămîntul. Gîndul inițial: victorie! Gîndul succesiv: shit! trebuie să plec! Tanti mă asigură că nu e nimic, pot semna hîrtiile alea și să îi dea datele mama. Phiii, la naiba, stau totuși să frunzăresc ce scrie pe acolo înainte să îmi pun semnătura în alb! Mă întorc în baie și prin ușă: în ce an ai divorțat? cînd ai terminat facultatea? Mmmă spăl pe dinți! Aha! Ce profesie zice că ai? Între conversația asta și tema la mate a lui Arin, am pierdut autobuzul și a trebuit să iau mașina. Am plecat cu inima strînsă, habar n-am ce le-a declarat maică-mea, mai ales că era