Patru patru

Acum o săptămână și un pic am împlinit patru patru ani. De atunci îmi propun să vă spun că viața la patru patru ani este la fel ca la patru trei ani dar mai bună. Nu vreau să par nerecunoscătoare celor care mi-au fost alături anul trecut dar chiar nu mai țin minte ce am făcut atunci. Poate de aceea am zis să scriu pe blog anul acesta, știți voi treaba cu memoria externă...
De ziua mea m-am trezit alături de mica micilor, ea în vacanță pentru summit, eu în zi liberă conform CCM. Nu știa că e ziua mea dar ne-am drăgălit regulamentar. Prima care a sunat, pe la 7 și un sfert, a fost Honey Bunny, în drum spre serviciu, ziceam că vorbim mai mult mai târziu, n-am mai reușit, nu că n-ar fi încercat ea dar au fost multe telefoane la rând.
Fetele de la juridic au sunat și mi-au cântat Happy Birthday, spre încântarea mea și a Maiei, care între timp aflase de la frații ei ce zi este și voia tort. Nu i s-a arătat vineri ci duminică, pentru că ziua mea a ținut ca nunțile din povești, trei zile. Zile în care m-au sunat, mi-au dat mesaje sau mi-au scris pe fațăcarte în jur de 150 de oameni: familie, prieteni, colegi, foști colegi, cunoscuți. M-am simțit extrem de ultra-specială și le și vă mulțumesc pentru asta.
Ziua întâi a fost cu pizza, cu doar doi dintre cei trei copii, cel mare a venit, am făcut un selfie de familie și a plecat la întâlnirea și masa programată cu colegii voluntari la summit. Maia a fost pe modul Matrix, bântuind în toate direcțiile, mai greu să o prind și pe ea și spațiul drăguț decorat din Twenty.

Că tot n-aveam tort, a venit tortul la mine, sau torturile, că erau diferite feliile. Și șampania, și florile, și prietena mea bună și veche, nașa lui Radu. Am avut și pletuțe împletite de fiica ei și prinse cu agrafa Maiei. Noroc cu video-apelurile, că m-am auzit/văzut și cu prietenele mele dragi de peste mări și țări.

Seara am ieșit cu altă prietenă într-un mini-turneu. Am primit și cadou frumos, frumos și m-a și însoțit, cu stoicism, pe unde m-a tăiat capul. Din păcate, fără karaoke, că nu ne-am încumetat să intrăm în Journal Cafe, unde chiar era vinerea trecută.
Sâmbătă am stat cuminte lângă zid și am ascultat o parte din orchestra Filarmonicii, pe strada Cetății (nu vă arăt poza în care apar și oamenii care cântau, că n-ar da bine, erau într-un stand în care lădițele cu fructe erau acoperite de niște preșuri, aka lepedee sau loafăre, noțiunile astea sunt dintr-un film vechi paralel). În afara subiectului: am luat niște produse de patiserie de la un stand, vechi și fade, a dat prost pentru ce se voia a fi evenimentul.

Pe Bălcescu am fotografiat stegulețe și nori...

Iar nori și minunata zonă mlăștinoasă dintre Subarin și Zoo, să nu uit să vă precizez că am zis să fac ceva mișcare și prietena mea G. a zis da la orice mi-a trecut prin cap, așa că am mers pe jos din centru până în Muzeul Satului, cu o scurtă incursiune la Zoo, că era musai din direcția din care veneam. A prins bine pentru că am descoperit aici micul pui de lemur care era cred că înrudit cu Maia mea, că nu stătea locului o clipă (rectific: a stat câteva secunde lățit în spinarea maică-sii înainte să o ia razna din nou).

Chiar și fără Pixie, nu s-a putut fără a fotografia tot ce mișcă, inclusiv subsemnata a beneficiat de fotoșuting cu cerdac albastru sau cu mere uscate. Teicpichărz peste tot, nu le postez aici dar ele există.

Am avut parte și de demonstrație de olărit și am plecat acasă cu o nouă farfurie pentru colecția mea, prima de sus din dreapta este cumpărată de la nenea din Târgu-Jiu.

Buchetul de vineri, am mai primit unul și duminică, de la bunicii Maiei, din Eustoma, una dintre florile mele preferate și de atunci una dintre florile preferate ale Maiei, că de, orice face/spune mama e de bine.

Mi-am făcut și tort aniversar pe care nu m-am putut abține să nu pun și patru lumânări, că patruzeci și patru n-aveam și nici omida nu ducea atâtea.

Fotografie cu maimuțici, era necesar să se vadă așa că am dus și maimuțica roz la Zoo. Ea n-a stat leșinată în spinarea maică-sii nici cele câteva secunde regulamentare, e mai tare ca puiul de lemur!

Încă o dată, m-am simțit tare specială și norocoasă! Și lipsită de modestie, că am simțit nevoia să mă și laud cu asta!