FITS 2019 - Jurnal de spectator - Ziua II

Ziua a II-a aveam programat un singur spectacol indoor, Pescărușul, la orele 16:00. Așa că, atunci când am văzut invitația la deschiderea oficială a Micro-Folie, la orele 14:00, am zis că pot să particip. Arin era voluntar chiar în acel spațiu, la Casa Artelor, în Piața Mică. 

În drum spre Piața Mică am putut urmări o parte din spectacolul Fanfarei pe biciclete (Crescendo Opende Bicycle Band). Biciclistă de ocazie cum sunt, am rămas uimită de cât de repede pedalau,  șerpuind pe Bălcescu și cântând în același timp, inclusiv la vârste mai înaintate, tanti din poza de mai sus ar fi fost o pensionară liniștită la noi, în Olanda pedalează în saboți de lemn suflând în saxofon, creanga prin lume. Foarte fain!

Am reușit să fac un live cu ei din Piața Mare, când stăteau pe loc, altfel, nu prea puteai să te ții după șarpele de instrumentiști.

Micro-Folie este un proiect realizat de TNRS în parteneriat cu mai multe instituții în cadrul Sezonului România-Franța 2019, include un muzeu digital, facilități de accesare a realității virtuale și Fab-Lab, un spațiu creativ unde poți testa inclusiv printarea 3D. Am scris despre el aici. Doar acum îmi văd geanta aruncată în colțul din dreapta al fotografiei... ce să și faci?!

M-a cam ucis căldura în spațiul respectiv și mi-era și foame, am plecat către spectacolul programat. Pe drum dau de Brylu și de Tudor, în fața Casei Lidl, cred că atunci se deschidea, am intrat și eu, încă nu mi-e foarte clar ce e acolo, un fel de muzeu al mâncării și al produselor Lidl, la deschidere am suferit că am văzut dansuri, povești ale animatorilor, au venit și chef Florin Dumitrescu și Andrei Aradits să ne vorbească de tot soiul de mâncăruri și produse, eu leșinată de foame în continuare... Am filmat, am fotografiat, am plecat din timpul evenimentului, am mers la Dabo și am luat o salată (doar legume și verdețuri) la purtător, să ajung fără traume la spectacolul care era în sala de sport de la Goga.

Despre spectacol... n-am fotografii, am fost cuminte, unde era anunțat că nu este voie, n-am abuzat, chiar dacă aveam acreditarea media. Nu vă pot arăta nici din fotografiile oficiale pentru că sunt de la reprezentația de vineri, cu același spectacol dar cu distribuție parțial diferită. Văzând ulterior distribuția din prima seară am rămas cu întrebarea dacă mi-ar fi plăcut mai mult interpretarea Silvanei Mihai în rolul Ninei. Silvana Mihai este/era o puștoaică pe care am văzut-o acum 7 ani în Momo sau Strania poveste a hoților de timp și a copilului ce le-a redat oamenilor timpul furat. Un spectacol superb, despre care am scris aici. 

Bun... despre Pescărușul regizat de Andrei Șerban la unteatru pot să vă spun scurt: nu mi-a plăcut! Vorba prietenei mele foarte înțelepte C., ”altfel îți permiți și simți două ore jumătate pierdute din viață când ești tânăr și fără nicio grijă și în mod diferit cu trei copii acasă și o grămadă de alte lucruri de făcut”. Prietena mea A., cu care am fost la spectacol, m-a întrebat după ce nu mi-a plăcut, i-am spus să mă întrebe ce mi-a plăcut, a făcut-o și imediat n-am găsit niciun răspuns. Am citit ulterior cronici teatrale care vorbeau la superlativ despre această variantă a piesei lui Cehov, dar nu m-am luat niciodată după părerea celorlalți.

Acum, privind retrospectiv pot spune că i-am remarcat pe Sabrina Iașchevici (Mașa - cu precizarea că nu era vina ei că regizorul a încercat să dea ”forme noi” teatrului, făcând personajul să prizeze sau să își injecteze droguri plus să defileze în lenjerie intimă) și Emilian Oprea (Trigorin - mi-a plăcut în De ce eu?, filmul lui Tudor Giurgiu, văd că poate juca și teatru). A, și mi-au plăcut ținutele realizate de Doina Levintza pentru Arkadina (Mihaela Trofimov). Revenind la replica obsedantă din piesă, cu ”găsirea de forme noi” în teatru, nu știu dacă asta este soluția, să iei un text clasic, îmbraci actorii în haine contemporane, le dai niște vicii moderne, îi pui să joace gălăgios și exagerat, eventual să se și dezbrace și gata! Cred că mi-a plăcut mai mult ce spunea Andrei Șerban despre această versiune și nu ce am văzut pe scenă (vă dau mai jos citatul, ):

„Am primit bucuros invitația de a lucra la unteatru. Am regăsit atmosfera anilor mei de tinerețe de la La Mama din New York, același spirit prietenos și liber, o comunitate de artiști care, fără niciun considerent material, sunt animați de pasiunea de a face teatru altfel, de a descoperi “forme noi”. Și ideea acestor forme noi m-a dus direct la Treplev și la „Pescărușul”, o piesă care m-a urmărit toată viața și pe care nu am înțeles-o pe deplin, deși am montat-o în limbi diferite pe trei continente, de fiecare dată altfel. Sper ca această versiune să fie ultima și, deși nu vom putea dezlega misterul care face ca o poveste ce sfârșește în moarte violentă să fie catalogată de Cehov drept „comedie”, am încredere că împreună vom (re)descoperi paradoxul că în teatru singura permanență e starea de schimbare continuă. Dacă acceptăm că nicio concluzie nu e defintivă, putem porni în căutare.”