My life

Cu multă vreme în urmă dar cumva tot în sezonul rece (știu că e primăvară calendaristic dar, ieșiți și voi afară!) făcusem un fel de inventar al speciilor  de păsări văzute și câteodată fotografiate la mine în grădină. Mă bătea de multă vreme gândul să vă arăt ce ”noutăți” am dar nu m-am putut mobiliza nicicum să scriu, nici despre asta nici despre altceva. Ei bine, ”bubuitura” de azi (vă povestesc mai târziu despre ea) a fost ceea ce trebuia pentru a mă mobiliza. Încep prin a vă arăta familia de cânepari. Deși Honey are impresia că știu destul de multe despre păsări și păsărele, habar nu aveam ce sunt astea. Paranteză pătrată: știu suficient cât să recunosc în descrierea ei ” o păsărică de talie mijlocie (mai mica decat o cioară, dar mai mare decât o vrabie), neagră, cu cioc portocaliu ”, faptul că avea de-a face cu o mierlă. Revenind la cânepari, noroc cu motoarele de căutare!  Ce mi-a plăcut la ei, dincolo de coloritul  frumos al masculului, este cum cântă. Aveam și o ...

Voiam să vă scriu cu totul altceva, chiar lucram la o postare despre rațele mele alergătoare indiene. Probabil o voi finaliza în câteva zile. Dar... după ce am râs de mă dor fălcile citind traducerile de mai jos ( articolul este mai lung dar am făcut selecție), mi-am zis că merită să le postez aici, în perioada aceasta nu strică niște hohote în plus.  Cum am ajuns să citesc bazaconiile respective? Rita clocește, de vreo două săptămâni, nu știu ce va ieși, dacă va ieși ceva. Ieri ne întrebam și eu și mama respectivă cât va mai dura. Și am căutat pe google ”perioada de incubație la rațele indiene”. Și am dat peste articolul acesta. Am citit din el ieri, am râs o tură, l-am abandonat, am căutat din nou, de data aceasta în engleză și am aflat răspunsul (28 - 29 de zile parcă). Astăzi am mai citit o parte din descrierile de acolo, încă nu l-am finalizat, mă minunez constant de ceea ce cred că este google translate la el acasă. În fotografie... Rita chinuită pe ouă, nu ne așteptam...

Întrerup jurnalul de FITS și parafrazez poezia lui George Coșbuc pentru că a fost prea drăguță Maia de dimineață și trebuie să vă povestesc despre asta. Cadru general: în Turnișor sunt vulpi. Sigur la plural pentru că eu am văzut două și nu semănau una cu cealaltă. Fapt relativ pentru că pe prima am văzut-o pe întuneric, din taxi, de ziua mea, a traversat strada și a luat-o pe trotuar, pe lângă albia pârâului. Știam deja de la mama mea că îi spuseseră vecinii că avem vulpi, atunci am avut și confirmarea. La câteva zile după ce am văzut vulpea pe întuneric, am văzut o găină moartă pe trotuar, dimineața devreme când plecam la serviciu. Inutil să vă spun că îmi este tare frică pentru rațele mele alergătoare indiene (nu v-am povestit încă pe larg despre ele, sunt bio-exterminatoarele de limacși). În poza de mai jos sunt supărate pe mine pentru că am pus abuziv rățoiul (sau cel puțin pasărea despre care credem că este mascul) într-o cădiță cu apă să se răcorească. Nu i-a plăcut. Și ce...

Paranteză introductivă utilă subiectului: mă gândesc că majoritatea ați auzit despre prăjiturelele de pe net (cookies), adică niște chestii care ajută niște unii să îți urmărească comportamentul, ce site-uri accesezi, ce produse te interesează, când, cât. Și apoi aveți parte de conținut personalizat al reclamelor ce vă apar pe alte pagini, pe fațăcarte, etc. Câteodată le suspectez de eșec total, cum s-a întâmplat în lunile în care de fiecare dată când accesam fațăcarte aveam parte și de articole/reclame despre panarițiu și monturi. Cu astea m-am obișnuit că de, navigatul pe www presupune și dezavantaje. Dar, dacă cele întâmplate acum aproape două luni (din nou sunt extrem de promptă NU în scrisul pe blog) nu sunt doar o coincidență cosmică, am niște mici mari întrebări legate de ascultatul telefoanelor mobile. Se făcea că povesteam la mobilul proprietate personală cu Honey. Care îmi vrea binele și se gândise ea de departe fiind cum că mi-ar putea ajuta viața personală amoroasă sf...

Cine știe ce poate fi chestia asta, îmi spune și mie? Am, de fapt le-am, că sînt două, observat astăzi, pe unul dintre aracii pe care a crescut astă-vară fasolea, acum scos din pămînt. Au o consistență moale și cresc din scoarța aracului. Aș îndrăzni să spun că seamănă cu urechile-de-lemn deși nu știu dacă alea se întîlnesc la noi și cresc așa, spontan pe nepusă masă. Puteți să îmi spuneți și dacă sînt de origine extraterestră, măcar să știu de soarta lor.

Mă tot gîndesc să scriu de ceva vreme și tot amîn, în mare parte și pentru că se întîmplă atît de multe încît a rezuma totul într-un articol de blog, care să nu fie exagerat de lung și de plictisitor, pare o sarcină peste puterile mele. Va trebui să aveți răbdare cu stilul meu confesiv-haotic. Cel mai ușor îmi e să încep cu sentimentul de pierdere, chiar dacă este vehiculat de atît de multe persoane zilele astea. Și eu simt că am pierdut pe cineva apropiat, ca și cînd mi-am mai pierdut o dată bunicii, ca și cînd a plecat un Om, un Român irepetabil, nu găsesc pe nimeni contemporan cu noi, care să îi semene.  Am mai simțit asta legat de Corneliu Coposu. Față de el, recunosc, am avut o perioadă de respingere facilă, ușor spălată pe creier de vocile vremii care îl desfințau în mare parte și motivat de aspectul fizic. Ce m-a salvat din ignoranța mea a fost o vizită făcută de către domnia sa la Sibiu, în cadrul căreia a vizitat și ULBS. M-am dus fără mari așteptări în aulă, nu ...

Nici chiar pentru a căuta orarul autobuzelor în timp ce vă îndreptați spre cea mai apropiată stație! Ce am reușit eu cu nasul în mobil? Am luat nu unul, DOI rahați de cîine în primire pe pantofi, pe o distanță de maxim cinci metri! De unde deduc că ori cîinele ăla era foarte productiv ori am nimerit direct pe partea de trotuar cu lipici la rahat! Felicitări și urări de bine proprietarilor respectivelor patrupede pentru grija pentru ceilalți participanți la trafic!  Deși am încercat să văd partea bună a lucrurilor, știți voi chestia aia cu ce noroc mă așteaptă după... n-am fost foarte inspirată nici cu asta. Am luat autobuzul 10 după zece minute de așteptat și am mers cu el nici măcar o stație, practic, m-a trecut doar Podul Gării, înainte de a-și da obștescul sfîrșit de cealaltă parte a podului. Prilej cu care am călătorit aproape fraudulos două stații cu 12-le care venea în urmă (zic aproape pentru că deja luasem un bilet în 10-le eșuat), am mers o stație pe jos și am stat înc...

Degeaba căutați în DEX, nu veți găsi termenul. Habar n-am dacă există un echivalent al cetățeanuluicareurășteciori. Adică eu! Există în schimb o poveste a devenirii mele. Personajele: una bucată pui de cioară grivă (așa se pare că se numește varietatea locală) tăntălău și cu probleme de aerodinamică, mai multe bucăți adulți de cioară (părinți, mătuși și alte rubedenii) foarte dedicați puiului tăntălău, una bucată cîine, legat pe motive de ros ușa cea nouă, amplasat exact sub poligonul de încercări și scos din minți de puiul tăntălăudesubnasulsău, una bucată om adult terminat psihic de combinația fatală de lătrat și croncănit. Ziua 1 (joi): n-am văzut puiul, am auzit doar lătratul disperat și croncănitul isteric, despre care știam deja că e tipic pentru situațiile ce implică un pui căzut, mă temeam să nu-l fi prins Tasha, ciorile zburau pe rînd razant deasupra ei. Au ținut-o așa toată ziua. Mai spre seară, a găsit Bogdan puiul, reușise să se cațere pe niște plăci de ciment, pînă...

sursa foto Cred că de-a lungul anilor am văzut zeci de documentare cu și despre ”pisicile mari”, în mod special despre lei. Cu toate acestea, trebuie să îmi recunosc ignoranța, habar n-aveam pînă acum două săptămîni că există lei și în Asia, mai precis în India. Cum am aflat acum? Mama este abonată la Reader's Digest iar mica revistă are de obicei un test Trivia de cultură generală. Cîteodată știu mai multe răspunsuri, altădată nu prea dar la ultimul număr am fost complet depășită, nu știam nimic! Pentru o scurtă vreme am nutrit puțină speranță la ultima întrebare, legată de țara în care coexistă tigrul, leul și ursul. Eram ferm convinsă că așa ceva nu se este posibil și că leii mai trăiesc în sălbăticie doar în Africa. Ei bine, nu, în statul indian Gujarat, mai precis în Parcul Național Gir, trăiesc peste 500 de lei asiatici sau indieni (523 la recensămîntul din mai 2015). Cred că am fost suficient de marcată de limitele mele cît să le împărtășesc și cu voi! Cu ce vă ...

Nu mai scriu. Nu pot da vina pe timp, poate mi-aș găsi ”un puțin” dar pachetul complet de fotografiat, editat poze (pentru că, de, o postare fără poze ilustrative mi se pare ștearsă), scris textul, e tot mai puțin fezabil. Așa că, din cînd în cînd, vă mai arăt poze, la astea nu am renunțat, încă reacționez atunci cînd văd ceva interesant cu: ”Pixie! Unde este Pixie!” Nu îmi reușeșc întotdeauna fotografiile, cîteodată evadează subiecții, cum am pățit cu imaginea, rară, cu două ciocănitori aflate simultan în restul de corcoduș din spatele grădinii, cîteodată nu nimeresc o încadrare care să mă mulțumească, îmi tremură mîna sau bate vîntul, chestii de genul! Îmi place să fotografiez insectele și alte viețuitoare din iarbă, pînă și limaxul ăla arăta într-un fel drăguț pe verdele crud! Deși l-aș fi asasinat fără milă! Arin i-a găsit pe cei doi, eu fuga după Pixie, astea sînt doar două dintre mai multele fotografii din seria Kamasutra cărăbușească. Cu sau fără al treilea nepof...

Știu că este doar un gîndac dar mie mi se pare în continuare foarte frumos. Am dat peste el sîmbătă, în pămînt, în timp ce smulgeam niște buruieni de lîngă terasă, de data asta a fost mai cooperant cu aparatul foto, fie pentru că pămîntul din jur îi dădea un fel de siguranță, fie pentru că se gîndea că nu îl văd, că ar fi ”perfect camuflat”. Indiferent de motivul pentru care a stat locului, eu m-am bucurat să îi surprind culorile și detaliile atît de elaborate ale carapacei. Azi l-am zărit din nou, a dispărut grăbit sub frunze, părea că duce ceva, nu l-am mai găsit să văd ce anume. Miju îmi sugera că ar putea fi o variantă a gărgăriței de vie dar parcă totuși nu e asta.

Ce este animăluţul de mai sus nu e aşa de greu de ghicit, e un nou locuitor al grădinii iar nenea google zice că îi spune (în afară de şopîrlă/guşter sau cum mai ştiţi şi voi) Lacerta agilis. Dar animalul de mai jos ce o fi? Văd şi eu că e gîndac, şi încă unul foarte grăbit şi fără veleităţi de model dar, ce fel de?  Aşa un model frumos şi elaborat şi auriu-verzui-arămiu şi să nu stea el nicicum să facă frumos la poze...

Pentru că pozele sunt făcute cu telefonul şi nu cu Pixie, transcrierea: "Vînd ţap de un an, rasă de lapte." "O persoană în colaborare cu o vecină mi-au luat cîinele din Cristian şi l-au adus în Sibiu. Are păr prelins, de mărimea şi culoarea unei vulpi. Cine-l are să sune la telefonul..." Am pierdut o batistuţă, mă bate mămica/Cine-o are, să mi-o deie... tralalalalala... 

Acum patru ani vă povesteam ceva despre un porumbel care a venit în vizită . A venit și anul trecut, acum iar! N-are nici o treabă, pozează grațios pe unde apucă. Am aflat că ar fi al unui vecin. Din nebănuite motive, la început de toamnă se mută în curtea mea. Săptămîna trecută a venit să își ia la revedere de la mine cînd plecam la serviciu, stătea pe poartă cuminte ca o pisică și se uita la mine. Am trecut de stadiul cînd mi-l imaginam pe varză acum am problema că îmi bate în geamul de la baie și intră în casă cum prinde o fereastră/ușă deschisă. În ciuda apucăturilor mele de țărancă, doar anul acesta am aflat că biluțele din imagine sînt ouă de limax. Mai găsisem prin pămînt cînd scoteam buruienile, am suspectat melcul de grădină ca și părinte absent. Acum le-am fotografiat împreună cu mama/tatăl ouător. Mă gîndesc că și limacșii sînt hermafrodiți la fel ca și frații cu cochilie. Cu toate că arătau minunat, au sfîrșit tragic sub talpă și limax și ouă (din astea s-ar putea s...

Mă mai lăudam pe aici cum că eu și televizorul nu prea sîntem prieteni. A fost de multă vreme abandonat în favoarea computerului așa că nu pot spune că sînt chiar nevirusată de imagini. Am recidivat în domeniu cu ocazia gripei/infecției în gît/ce-o fi fost aia de m-a pus în cap o săptămînă. Nu de alta, dar nu puteam sta în fund, poziția zăcutînpatdificildeținutochiideschișisuportatcugreufebra era cam tot ce-mi permiteam. Așa că trebuie să recunosc că nu știu ce m-aș fi făcut fără televizor după primele două zile. Perioada de disperare fiind depășită, faptul că joia trecută am încercat să mă uit la televizor și vedeam doar niște pureci nu m-a deranjat foarte tare. Nu m-a deranjat nici vineri, nici în weekend. Problema a apărut luni, că venea mama respectivă să stea cu copilul la mine după școală. Și, tragic-groaznic, pauză cablu! Sună mama la cablu și mă trezesc luni după-amiaza cu niște oameni purtători de salopete să investigheze defectul. N-au depășit cadrul porții că s-au uita...

Vă mai citam pe aici diverse articole sau quizz-uri de pe site-ul de mai sus. Trebuie așadar să vă anunț că astăzi am primit de la ei... mesajul către abonat fidel , ca să știu și eu că am îndeplinit 5 ani de cînd întîiași dată pentru prima oară m-am anturat pe site-ul respectiv atît de temeinic încît am reușit să mă și abonez. Cum am îndeplinit deja 5 ani mă întreb care o fi fost sentința inițială, mai am mult de ispășit? Și dacă tot zic ei că sînt un abonat fidel, nu puteau să știe pînă acum genul subsemnatei, să nu mai pună cu opțiuni? (îmi dau seama că e un mesaj generat automat dar totuuuși) Măcar din prietenia aia păstrată vie de-a lungul timpului... :)) Între timp am dat click acolo pentru a vedea felicitarea trimisă de echipa... și sînt în mare ceață privind intențiile lor: Păi ziceți și voi... eu ce să pricep de aici... că lugulugu, am îndeplinit niște ani și e timpul să plec la vînătoare, eventual silinică, poate mai îndeplinesc și alții? :))

Se întîmplă rar, dar cîteodată nu mă pot abţine să postez aici lucruri care mi se par prea amuzante pentru a le ţine doar pentru mine. Ştiu, nu există conţinut original, puteţi căuta şi pe net după bancuri sau alte alea dar, fiind sîmbătă, poate sînteţi dispuşi să fiţi mai îngăduitori. Măcar fotografia îmi aparţine, printre primele făcute cu Pixie. Săptămîna asta am găsit într-o Tribuna de Weekend o listă cu probleme întîlnite pe aeronave şi soluţiile lor. Cică întrebările piloţilor şi răspunsurile inginerilor aparţin celor de la liniile aeriene Qantas din Australia. P: Cauciucul principal de pe stînga aproape că trebuie schimbat. S. Aproape schimbat cauciucul principal de pe stînga. P: Zborul ok, doar "aterizarea automată" cam dură. S: "Aterizarea automată" nu este instalată pe acest avion. P: Joacă ceva la bord. S: Strîns ceva la bord. P: Gîze moarte pe parbriz. S: Comandat gîze vii. P: Semn de o scurgere la echipament aterizare dreap...

Stau și mă gîndesc la ce a trecut din ziua asta și nu știu să spun dacă mi-a mers mai mult bine sau mai mult rău. Că am bifat mare parte din agenda zilei dar mă simt oarecum debusolato-sfîrșită, cred că datorită faptului că am condus destul de mult azi prin minunatul nostru oraș cu minunatele (not) lui multe sensuri unice. La naiba și ce vreți voi că am vorbit tot singură șerpuind inutil pe străduțele din zona Dealului, Banatului. Ziceam eu mai demult că vocea tîrgului zice că sensul unic de pe Șaguna e cu dedicație pentru un nene benzinar, încep să cred că toată zona aia e dedicație pentru toți benzinarii, că faci kilometri de-a-n pixulea! Și nu mă doare că trebuie să las mașina la mama zmeului că nu găsesc loc de parcare, mă doare că am impresia că ar trebui să o las acasă ca să ajung mai repede și cu mai puțini nervi. Dacă tot se bucura Miju astăzi pentru mine că am asfalt să vă zic și eu! Da, am asfalt, mare, lat, lung, pînă la trei case în stînga mea, că acolo se termină strad...

Vă zisesem aici cum săriseră la mine cînd eram pe bicicletă niște cîini pe o stradă în apropiere de casă. Primul dintre ei, la dus, era o cățea de talie medie, slăbuță, un fel de crem, frumușică dacă ignoram faptul că sărea la mine. I-am găsit circumstanțe atenuante pentru că avea lîngă ea un pui, ciufulit, maroniu. Nu i-am găsit circumstanțe atenuante pentru că eram departe de ea și n-aveam idei războinice. Probabil vroia să îi dea o lecție de viață puiului. Acum două zile am revăzut puiul, mort, zdrobit de o mașină, zăcea în praful drumului. Stau și mă întreb dacă mama nu ar fi trebuit să își adapteze programul de curs în ceva de genul: biciclist - OK, mașină - nașpa rău! Ieri, cînd am ieșit din casă, au zburat imediat vreo zece vrăbii sus pe gard. Mă întrebam ce-i cu ele cînd am văzut și răspunsul, un pui mic, parcă mai mic decît cel din poză (ăsta l-am văzut bîntuind prin curte acum ceva vreme). Căzuse din cuib și cred că încercau cu toatele să îl dirijeze cumva. S-a ascuns in...