My life

De cînd mă ştiu, citesc cărţi, mă uit la filme implicîndu-mă în acţiunea acestora. Desigur, cu condiţia să mă captiveze, să îmi spună ceva. În funcţie de subiect, rîd sau plîng, trăiesc ce se întîmplă ca pe o realitate paralelă. Nu e un secret faptul că, după ce au apărut copiii, sînt altfel afectată de filmele (bine realizate) care îi au ca protagonişti, în care apar subiecte ce privesc relaţia dintre mamă şi copilul ei. E ciudat cum se schimbă totul, cum nu-ţi mai aparţii, cîteodată, mai ales cînd erau mici, simţeam nevoia să evadez, să fur puţin timp pentru mine, să mă caut, cînd făceam asta, vroiam înapoi, mi-era dor, sau mă simţeam vinovată că nu sînt lîngă ei. Cînd am primit săptămîna trecută un nou dvd cu filme de la Miju (căruia îi mulţumesc mult), primul titlu care m-a atras a fost Mother and Child (sursa foto Annette Bening, sursa foto Naomi Watts)... Nu auzisem pînă atunci de filmul din 2009, scris şi regizat de Rodrigo Garcia, dar promitea... În rolurile principale: Anne

Pentru că sîmbătă, după bazin, am fost destul de leneşă, nu am ajuns la schi sîmbătă pe nocturnă, aşa cum îmi propusesem, ci ieri pe ceaţă... :) Cu gaşca veselă... respectiv copiii, GG şi Luana, două perechi de schiuri (pentru ale mele îi mulţumesc Andreei că mi le-a împrumutat şi Minei pentru beţe) şi două făraşe (pentru copii). Pîrtia a fost bună, ceaţa nu era chiar atît de deranjantă! GG a stat cu copiii cît timp am schiat cu Luana apoi a vrut şi ea pe schiuri, zicea că ştie ceva. Mi-ar fi plăcut să am mai mult talent la scris, pentru a putea descrie în cuvinte această experienţă... GG pe zăpadă... şi cu schiuri în picioare... Am început de la schi-lift, cînd a scăpat crosa, a căzut, trebuia să revenim la locul de plecare. Cum credeţi că a revenit? Exact pe traseul schi-lift-ului, perpendicular pe direcţia lui de mers... stătea în plug, la 50 cm de două tipe care îşi fixaseră deja crosa şi se pregăteau să urce... Eu i-am strigat să se dea la o parte, a tras-o de acolo nenea responsa

Mai e puțin pînă la ziua dedicată nouă, femeilor, iar propunerea mea pentru o seară deosebită este petrecerea de la Ibis, Lady in Red - Latino Night! Cu ritmuri fierbinți, lecții de dans, tombolă surpriză, mîncare bună și ceva pentru suflet... răsfăț în toată regula!!! Aduce-ți-vă și domnii, să nu fim exclusiviste! ;) Se anunță a night to remember...

Pînă sîmbăta trecută nu am trecut pragul unei librării Cărturești. Auzisem despre ele tot felul de lucruri drăguțe, mai ales la Mihaela Anghel . Din cauza unui eveniment nefericit, prietenul cu care m-am întîlnit la MTR (pentru cunoscători, acum că am aflat și eu... Muzeul Țăranului Român) a trebuit să plece urgent iar eu mi-am găsit un refugiu așteptîndu-l în librăria Cărturești din cadrul muzeului. E un spațiu cald, muzica în surdină și de bună calitate, o mulțime de ceainice și ceaiuri, a fost o plăcere să petrec timpul acolo. Pentru că nu îmi luasem după mine cartea pe care o recitesc acum, Toamna patriarhului (a lui Garcia Marquez), l-am întrebat pe unul dintre cei din librărie dacă aș putea lua exemplarul lor din raft să citesc. A fost super amabil, m-a invitat să iau loc într-un extrem de confortabil și practic fotoliu-bibliotecă și mi-a adus și un ceai "din partea casei". N-am plecat cu mîna goală de la ei, ci cu Kathie și hipopotamul , un volum ce reunește trei pie

Mă mai întreabă cunoscuţii de unde şi pînă unde numele Orin, adoptat de mine pe blog. Tuturor, acelaşi răspuns: de la un vis pe care l-am avut în liceu, am visat că ăsta este numele meu şi l-am adoptat ca şi "semnătură artistică"... există şi aşa ceva la mine... desenam, am cochetat multă vreme cu design-ul vestimentar, azi am creionat rapid ceva lîngă care să pot ataşa vechea mea semnătură. Orin mi-am semnat poeziile, Orin şi aici! Azi, am apelat la Wikipedia pentru a vedea care este semnificaţia numelui ce m-a ales în vis... Mi-a plăcut că există un rîu... Orrin, în Scoţia, că ar putea să derive din ebraicul Orren (brad) sau din numele unui martir irlandez (Odran), ce a încasat o suliţă în locul Sfîntului Patrick. Şi, de departe, cel mai tare m-a amuzat că ar putea fi... ORiN , an abbreviation of "Open Robot/Resource interface for the Network"... :)) Oare de asta îmi place mie Wall-E?

... sau să îi cunoşti măcar puţin curgerea, trecerea pe lîngă, chiar dacă este în autocar, este pretextul să cauţi cu privirea locurile cunoscute, malurile pe care le-ai părăsit legănată în caiac, cu aceleaşi emoţii de fiecare dată, la prima experienţă... cu foarte multe necunoscute în minte, la următoarele, cu ceva siguranţă, dar şi cu teama că va urma ceva diferit! Le sînt recunoscătoare lui Andrei, lui Seba, Cipi şi Cosmin pentru întîlnirea cu Oltul, altul decît apa aceea strînsă între stînci spectaculoase pe drumul spre Bucureşti, Oltul văzut de la nivelul apei... Colajul este din imagini de la prima mea ieşire pe rîu , cu caiacele. Atunci am plecat de pe malul stîng, undeva în apropierea OMV-ului de la Călimăneşti. Acolo, apele sînt calme, am putut înainta mult contra curentului, nu simţeam că ne-am fi "luptat" cu rîul. Am revăzut locul, acum mult mai trist şi cenuşiu, Oltul semăna cu malurile, cu cerul şi cu stîncile, încă amorţit de iarnă. Mi-a plăcut să îi ghicesc via

Am scris titlul și am început să mă gîndesc că... romgleza mea nu dă foarte bine, dar am ales să îl las, parcă acum mă simt mai aproape de varianta în engleză a "luminii lumînărilor", poate de la folosirea abuzivă a luminii ăsteia în urările prefabricate de la noi. Nu vreau să bat cîmpii în postarea asta, vroiam doar să mă laud cu ce frumoasă este lumina asta în camera mea acum... de la lumînările parfumate și suporturile aferente proaspăt achiziționate de la IKEA (dap, am ajuns în sfîrșit!). E minunată combinația dintre micile flăcări, mirosul de scorțișoară și melodia de mai jos, sper să o puteți asculta, în ultima vreme nu știu ce se întîmplă cu piesele luate de pe trilulilu și postate aici. - Temple of Silence Asculta mai multe audio diverse

N-am apucat să vă povestesc ce minuni am reușit să fac cu proaspăt achiziționatul meu spray cu piper... destinat protejării mele de patrupedele nu tocmai afectuoase. La sfaturile prietenilor am decis să îl testez înaintea unei eventuale utilizări în caz de urgență... să văd cum funcționează, dacă nu cumva trebuie "armat" în prealabil, pe principiul spray-urilor nazale (la care trebuie să declanşezi de cîteva ori în aer). Cum nu mă hotărîsem să fac asta acasă şi povesteam la serviciu, am convins un coleg să ieşim în curte să îl testăm. Zis şi făcut... luăm tubuleţul metalic, rupem siguranţa (cu ocazia asta am observat şi că există aşa ceva) şi afară cu noi. Ridic un deget să văd din care parte bate vîntul... concluzionez (greşit) că nu bate, întind mîna la maxim şi... fîîîs în aer. O altă colegă urmărea ce se întîmplă de la un geam de la etaj, undeva în stînga spate. Eu constat că totuşi adie ceva vînt pentru că pot observa stropii luînd-o în dreapta... încă stau şi cuget cînd

Mă încăpăţînez să îmi pun întrebări legate de ce se întîmplă cu pagina yahoo mail după ce aseară am constatat că nu este doar nenea cu securitatea şi pacheţelele la vedere... sînt mai mulţi! Aşa că... din două una... ori ăştia ştiu ceva de ziua femeii şi cică se pregătesc cu mult timp înainte... ori se prefigurează "feminizarea" site-ului!

... - dacă nenea care apărea de dimineaţă pe pagina de yahoo mail ca cel mai şef cu securitatea vine să îmi rezolve mie problemele cu computerul - cît de grave trebuie să fie problemele ca să îl chem? - cum îi zic? stimate yahoo mail, trimite-mi mie astăzi nenea cu pacheţele, ochelari de soare şi nebărbierit... ? - bărbaţii au o tanti security woman? ca să nu existe discriminare şi să fim politic corecţi? - dacă da, cum ştie yahoo mail că e o tanti sau un nene în faţa ecranului? Eu am întrebat... n-am dat cu parul! :)

Că tot mă aberam eu pe aici şi aici cu pseudo-piţi... tocmai am primit o cerere de prietenie pe faţăcarte de la tanti din dreapta. Cum o fi dat de mine, nu ştiu, n-avem prieteni comuni iar profilul meu cică e setat să nu apară în căutări. Ceea ce îmi lasă mari semne de întrebare privind setările de siguranţă şi intimitate ale reţelei. Nu că m-ar mira dar e îngrijorător! În fine... de mare excepţie poza ei de profil... cu hîrtie igienică şi vas de toaletă la pachet... Nu pot decît să mă minunez cît e de mare grădinaaa...

Discutam săptămîna trecută cu niște oameni nou cunoscuți despre fotografie și dacă poate fi considerată artă sau nu. Ideea în jurul căreia gravitam este cît poți să te consideri tu autorul și cît ține de șansa de a apăsa pe buton la momentul și cu cadrul potrivit în față. La cît de mult îmi place mie să fotografiez și să încerc să surprind lucrurile din jur și puțin altfel, normal că am considerat că este o artă fotografia. Nu neapărat a mea! Sînt oameni care au un fler deosebit al încadrării, care știu tehnică, ale căror fotografii le privești și te minunezi cîtă inspirație au avut! Am atașat aici cîteva poze din ultimele zile. În primul caz mă pot lăuda cu o tușă personală, deși nu foarte originală, recunosc, clădiri reflectate în apă s-au fotografiat și se vor mai fotografia... eu am văzut reflexia, mi-a plăcut, m-am întors și am surprins-o cu camera. În cazul celorlalte două fotografii nu pot spune decît că am oprit bicicleta, am scos camera din buzunar și am îndreptat-o spre cer,

Nu știu dacă zodia este responsabilă pentru un anumit conservatorism al meu. Sau mai curînd aș putea să numesc asta fidelitate, atașamentul față de lucrurile bune și sigure. Îmi duc mașina/ile (că s-au mai schimbat în timp) la același mecanic de aproape 10 ani, am de mult timp un broker unic de asigurări , merg de aproape patru la același salon pentru masaj... Recordul absolut îl deține Carmen, cosmeticiana mea, prima dată am fost la ea în liceu, de atunci am rămas fidelă, cu scurte întreruperi cînd nu lucra și mergeam la cea de la care învățase. Orice "vizită" la ea este mai mult decît tratament cosmetic sau epilat, îmi este aproape și dragă și mă încarcă energetic, cu riscul de a-și descărca ea bateriile. De fiecare dată, cînd plec de acolo sînt mai luminoasă, minunile puse de ea pe fața mea au un efect vizibil, remarcat de prietenele mele, așa cum s-a întîmplat și vinerea asta. Dacă ar fi după mine, companiile cosmetice ar da curînd faliment, la cît de puține produse folos

Mă tot codesc de cîteva zile să vă povestesc pățania mea cu cardul de la BT... acum văd că și Călin are oareșce de zis despre asta așa că mă încumet și eu! Oricum, povestea lui pare mai fericită decît a mea... Că tot v-am pomenit și ieri despre Reflexo-Vital, chestia asta se leagă! Luni, după vopsit, întins părul, masaj, mă gîndesc să fac niște cumpărături la super-market-ul de pe centru. Toc, toc, iau ce îmi trebuia, ajung la casă, toate bune și frumoase, întind card-ul de la BT, aștept relaxată cînd... card respins... îl mai trece tanti o dată, nimic... se uită pe el... card-ul meu expirase în ianuarie!!! Naaașpaaa! Că aveam doar 35 de lei în portmoneu și cumpărături de aproape 60... nu se punea problema de spălat vase sau măturat magazinul în contul banilor așa că... a trebuit să renunț la o parte din produse pînă am ajuns la suma pe care o aveam numerar (mai puțin 30 de bani, cu care am rămas datoare). Îmi iau eu plasa, jenată și supărată de eveniment și toc, toc, pe centru. Fac e

V-am povestit deja cum mă las eu pe mîna celor care învață să vă tundă la Reflexo-Vital . Astăzi l-am dus și pe Radu, s-a ocupat Laura de el, ajutată de Radu cel mare, adică unul dintre cei care predă acolo. Ce a ieșit, vedeți alături, puștiul meu e încîntat, mai ales că a avut voie să aibă și freză gelată. Nu știa el la început dacă îi place sau nu dar acum e mîndru și speră să îi reziste părul așa pînă mîine dimineață. Atît de drăguț s-au ocupat de el sau atît de obosit era după școală, încît a adormit pe scaun... :) El spune că "nu a adormit... își odihnea doar ochii"... :))

Din seria "nimicuri pentru femei", azi am aflat ce nume arăbesc mi s-ar potrivi... :) Şi ceva să meargă cu asta: The Ting Tings - That`s not my name Asculta mai multe audio diverse

Una dintre regulile jurnalismului este actualitatea subiectului. Dacă vrei să scrii despre ceva, ar trebui să o faci cît de repede poţi după ce a avut loc evenimentul. Întrucît ceea ce fac eu aici este locul meu de joacă personal, jurnalul experienţelor proprii poate fi şi uşor defazat temporal. Vineri am fost la premiera cu Doamna de turtă dulce ( sursa foto ), o nouă adaptare a unei piese de Neil Simon, în regia lui Şerban Puiu. Dacă Îmi place cum miroşi m-a cucerit de la premieră, în cazul noului spectacol încă am reţineri. Poate timpul va rezolva stîngăciile începutului. Avem parte şi de dramă şi de comedie, dar parcă ceva nu se leagă în jocul actorilor. Ca un orgoliu personal, mă bucur că am un "ochi avizat". Adică de faptul că am recunoscut imediat reutilizarea decorului din Îmi place cum miroşi , pentru montarea de vineri. Asta pînă să am confirmarea regizorului, în interviul din City News . Şi, pentru că nu reuşisem încă să îl văd, ieri am fost la Puricele în ureche

M-am ferit întotdeauna de preconcepţii, generalizări sau de văzut problema dintr-un singur punct de vedere. De asta am stat şi m-am gîndit şi am citit diverse păreri şi nu m-am grăbit să dau cu parul. Probabil că aţi observat explozia mediatică şi internautică din ultima săptămînă pe tema cîinilor vagabonzi. C-aşa-i la noi: după ce moare cineva, ne aducem aminte că există o bubă şi începem să scormonim în ea! Aş vrea să pot spune că nu mă afectează personal toată această chestie, că pot fi în totalitate obiectivă dar nu e aşa! De felul meu am fost foarte deschisă versus animale necuvîntătoare, chiar şi după ce mama mea s-a trezit muşcată din senin de pulpa piciorului, în staţia de autobuz de pe Alba Iulia. Cîinele a venit din spate şi şi-a înfipt colţii "prieteneşte", fără o lătrătură prealabilă. Am trecut peste, mi-am zis că o fi avut o zi mai proastă! După ce au sărit doi cîini semi-vagabonzi la mine, pe bicicletă fiind, pe stradă cu grădiniţa copiilor, după ce am văzut ace