My life

Hmmm... după un titlu așa de lung nu știu ce sens mai are postarea, poate ajung cuvintele de mai sus să redea gândurile mele. Sau certitudinile. De prima parte sunt sigură de multă vreme, și să fie doar jumătatea din familia mea, care mă iubește și mă protejează de acolo de sus și tot ar fi de ajuns. Chiar dacă sunt destul de ocupați cu mine, împiedicată și cu capul în nori cum mă aflu de multe ori. Zic eu că nu ar fi singurii care au grijă de mine, am avut atâtea exemple că nici nu știu cu care să încep. La un moment dat, anul acesta, îmi doream un pardesiu. Și să fie la un preț acceptabil. Până la urmă, m-am ales cu două: unul cadou, din stofă, super frumos, de la colega mea C., plus încă ceva similar, care este între parka și jachetă, achiziționat cu 15 lei de la bazarul Sus Inima. La bazar mă dusesem după brioșe, am zis doar că mi-ar trebui un pardesiu și, în 2 minute a venit o tanti de acolo la mine cu articolul respectiv, nici nu apucase să îl pună pe stander-ul de haine, mi s...

Mă gândesc că nu sunt singura ce petrece timp ”de calitate” pe tron, derulând imagini pe ecranul telefonului și accesând aleatoriu câte un link, activitate grav dăunătoare sănătății, dătătoare de hemoroizi, dacă este să îi cităm pe cercetători, cel mai probabil britanici, firește. Ei bine, unul dintre aceste link-uri m-a dus la alte rezultate mirabolante ale cercetătorilor, cred că erau 10 semne cum că ai avea un IQ peste medie. Vi l-aș cita aici dar nu mă pricep să îl mai găsesc, accesat fiind direct din fațăcarte, citit parțial și în diagonală, habar nu am în ce istoric l-aș putea găsi. Pentru că modestia nu mă caracterizează, știam că am fost inteligentă la un moment dat, mai mult ca sigur peste ce sunt acum. Am avut și confirmarea în urma celor citite că sunt în cădere liberă a IQ-ului din cel puțin câteva motive, că mai multe nu îmi aduc aminte din articolul respectiv (că de, pe lângă scăderea inteligenței mă pot lăuda și cu un probabil Alzheimer incipient). Vă întrebați pr...

Paranteză introductivă utilă subiectului: mă gândesc că majoritatea ați auzit despre prăjiturelele de pe net (cookies), adică niște chestii care ajută niște unii să îți urmărească comportamentul, ce site-uri accesezi, ce produse te interesează, când, cât. Și apoi aveți parte de conținut personalizat al reclamelor ce vă apar pe alte pagini, pe fațăcarte, etc. Câteodată le suspectez de eșec total, cum s-a întâmplat în lunile în care de fiecare dată când accesam fațăcarte aveam parte și de articole/reclame despre panarițiu și monturi. Cu astea m-am obișnuit că de, navigatul pe www presupune și dezavantaje. Dar, dacă cele întâmplate acum aproape două luni (din nou sunt extrem de promptă NU în scrisul pe blog) nu sunt doar o coincidență cosmică, am niște mici mari întrebări legate de ascultatul telefoanelor mobile. Se făcea că povesteam la mobilul proprietate personală cu Honey. Care îmi vrea binele și se gândise ea de departe fiind cum că mi-ar putea ajuta viața personală amoroasă sf...

Atunci când am început să scriu pe blog erau populare lepșele, erau și amuzante, era mai multă interacțiune între bloggeri, se lăsau comentarii, te bucurai când cineva te băga în seamă și te nominaliza să preiei o leapșă . Aceasta fiind un fel de set de întrebări gen oracol sau provocarea de a posta ceva (la un moment dat am făcut public conținutul poșetei mele ). Acum acțiunea s-a mutat mai mult pe rețelele de socializare, nu mai sunt așa populare blogurile despre nimic. M-am bucurat săptămâna trecută să văd o leapșă la Ioana, cu treizeci și cinci de lucruri pe care (poate) nu le știam despre ea . Pentru că treizeci și cinci de lucruri mi se par cam multe, trișez cu primele unsprezece și le copiez dintr-o leapșă mai veche, fiind de acum șapte ani mizez pe faptul că e ca și când sunt noi, plus că nu m-am schimbat: 1. îmi place primăvara. 2. sufăr de o claustrofobie mai mult sau mai puțin controlabilă. 3. iubesc cerul și norii și nu m-aș sătura să le fotografiez. 4. dacă ...

Cadru general: aceasta este zona din dreptul grădiniței la care este înscrisă Maia, pe timp de vară, că așa știa google maps. Pe timp de iarnă, nu am făcut poze dar trebuie să mă credeți pe cuvânt. Strada respectivă nu cred că apare pe nici una dintre hărțile Primăriei, nu se există. De ce spun asta? Pentru că, în nici una dintre săptămânile cu zăpadă la greu n-a văzut nici picior de urmă de abur de dezăpezire. Nimic, nimicuț, s-a topit de la mama natură și de la roțile coparticipanților la trafic. Aceasta însemnând că, de multe ori, se circula doar pe un singur rând de urme și parcam mașina undeva în mijlocul drumului pentru a nu rămâne blocată în mormanele de zăpadă de pe margini sau, după caz, de zăpadă și gheață. De ce toată introducerea aceasta? Pentru a constata că, deși strada respectivă nu apare pe hărțile Primăriei, ea apare în strategia Poliției rutiere de a educa/amenda cetățenii. După cum se poate observa, se există două treceri de pietoni acolo, între ele fiind o...

Titlul cred că este mai dramatic decât conținutul, m-am lăsat atinsă de un fel de mentalitate tabloidă. Cred că mi-au plăcut întotdeauna ciorapii mai altfel. Am avut norocul că mama lucra în comerțul cu textile și încălțăminte, ce ajungea în Sibiu în domeniu în vremea lui Ceaușescu și o bună perioadă după aceea, trecea pe la ea. Și pe la mine. Am iubit ciorapii Adesgo, unele perechi, negri, groși, m-au ținut ani de zile. La fel, ciorapii cu adeziv (mai jos sunt unii dintre cei pe care îi purtam în facultate). Dacă cu ani în urmă erau foarte folosiți ciorapii de mătase, cu portjartier (eu n-am prins perioada asta), cei cu adeziv mi se par o super invenție. Întotdeauna m-am simțit extraordinar purtându-i, e senzația aceea că ascunzi ceva, chiar dacă ei par cuminți așa cum se văd de sub fustă, mulți dintre ai mei sunt groși, opaci, de 50 - 60 deni și îi port și iarna. Crivățul de rigoare e compensat de căldura sufletească. Dacă vă uitați la poza de mai jos, ea surprinde această ”pl...

Mai mult ca sigur nu știați că lunea aceasta, 19 noiembrie, a fost Ziua Internaționala a Bărbatului . Stați liniștiți, nici eu nu aflasem până luni, când, nu știu cum a venit vorba și am aflat asta cu/de la șeful meu. Potrivit Wikipedia, ne-am ales cu sărbătoarea asta din 1999 din Trinidad și Tobago iar acum este sărbătorită în peste 60 de țări. Începând cu 2016, Parlamentul a votat această zi ca sărbătoare oficială a statului român. Pentru că ne dorim egalitatea de gen dar nu suntem chiar atât de egali, n-am auzit absolut nimic în jur pe această temă, bine, nu că aș fi eu un etalon în materie de informații exhaustive dar totuși. Atunci când am aflat ce zi este m-am gândit că ar fi frumos să fac măcar o urare virtuală coabitanților  Fb de sex masculin. Așa că, am postat la status un generos ”La mulți ani, Bărbați!” Nu că aș fi dependentă de aprecieri dar chiar zero absolut reacții nu mi s-a mai întâmplat. De unde rezultă mai multe ipoteze de lucru: 1. Nici unul dintre bărbați...

N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi. Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și  Călin  cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că  prima postare  a fost din 12 noiembrie 2008. Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri: ”Entry for November 12, 2008 Unu Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viaț...

N-ar fi fost nimic deosebit la fotografiile astea, nereușite oricum. Nu știu cât era ceasul, noaptea, la începutul lunii, când, uitându-mă pe geam în stradă am văzut apropiindu-se primul cal. Apoi încă unul, și încă unul, și încă unul, patru, veneau dinspre câmp singuri, la distanțe aproximativ egale unul de celălalt, pe mijlocul drumului, cu capetele plecate, nu mai știu dacă mai ploua încă. Am simțit nevoia să îi fotografiez, nu erau primii pe care îi vedeam pe stradă dar de obicei se întâmpla ziua. Deja primul era aproape ieșit din raza de acțiune a lui Pixie când am declanșat prima oară. Rezultatul, trei siluete fantomatice, ar trebui să pun semne și să scriu că sunt cai acolo. Am mai declanșat o dată, încă o dată, același rezultat, caii au ieșit din raza mea vizuală și am rămas să mă uit la fotografiile făcute, să încerc să înțeleg "efectul fantomă". Or fi fost cei patru călăreți ai Apocalipsei și i-am deranjat din drum.  

Pozele sînt de astăzi dar prima discuție, de fapt un fel de monolog cîntat, este de ieri. Eram în aceeași zonă, construind cu cuburile Lego. Maia lălăia: Am un miel... și un cuțit! Pauză, lipsă, gaură, îmi dădea cu rest. Încerc să o ignor, o ia de la capăt: Am un miel... și un cuțit! Aaa, nu știu cum a făcut ea legătura asta, tatăl ei bănuiește că i se trage de la cîntecul ăsta pentru copii (care nici măcar nu îi place) și a introdus ea cuțitul în schemă. Eu știu că se apropie Paștile și că se va lăsa cu miei lipsă dar na, nu la mine în casă! Astăzi m-a chemat să facem "grădina zoolița", cu accent sîrbesc. De unde, nu știu. Am făcut ce se vede, după care urmează dialogul de mai jos. Maia: O să vină Moș Crăciun! Eu:     Mai e mult pînă vine Moș Crăciun, prima dată vine iepurașul. Maia: Da, cînd se termină iepurașul vine Moș Crăciun și aduce bomboane. Eu:    Și iepurașul aduce cadouri. Maia: Iepurașul aduce bombe. Eu:    Cum să ad...

Îmi plăcea de mult o zicere, "lumina Raiului vine de la flăcările Iadului", trebuie să recunosc că o vehiculam fără să îi știu autorul, astăzi o simplă căutare Google m-a lămurit. Îi aparține lui Lucian Blaga, este încheierea poeziei Lumina Raiului . Ce am eu să vă spun nu se apropie de profunzimea citatului de mai sus. Sînt doar constatări recente, mici bucurii personale. De cîteva săptămîni cred că s-a schimbat ceva în mersul trenurilor și prind dimineața bariera pe Calea Turnișorului. Ca să cîștig timp și să ajung totuși în grafic la serviciu am schimbat traseul și ajung în Măgheranului pe varianta Frigoriferului, podul din Calea Șurii Mici. Ei bine, de aici, de pe pod, am prins unele dintre cele mai frumoase imagini matinale, cu turnurile bisericilor profilîndu-se întunecate pe un cer minunat. M-am abținut de la scos mobilul și făcut poze în trafic dar vă pot arăta la ce mă refer dintr-un cadru ulterior surprins de la serviciu (la pachet cu un "OZN"). Ala...

Cine știe ce poate fi chestia asta, îmi spune și mie? Am, de fapt le-am, că sînt două, observat astăzi, pe unul dintre aracii pe care a crescut astă-vară fasolea, acum scos din pămînt. Au o consistență moale și cresc din scoarța aracului. Aș îndrăzni să spun că seamănă cu urechile-de-lemn deși nu știu dacă alea se întîlnesc la noi și cresc așa, spontan pe nepusă masă. Puteți să îmi spuneți și dacă sînt de origine extraterestră, măcar să știu de soarta lor.

 1. De ziua mea l-am primit pe Zanzi. E mic, elefant, roșu/girafă și vine din Zanzibar. Tante S. nu s-a putut rezista să nu îl împrietenească cu restul elefanților din colecția mea iar eu sînt super încîntată de noul venit.  2. Au trecut doar vreo nouă ani de cînd mă plîngeam de dispariția fluturilor copilăriei mele , Papilio Machaon pentru cunoscători, coadă de rîndunică pentru mine. Unul dintre aceștia și-a găsit refugiu vremelnic în curtea mea, acum zece zile, părea destul de abătut de frigul de afară. Sper că e bine, ascuns undeva pînă trece musonul.  3. Fix în ziua în care mașina veche de tuns iarba și-a dat obștescul sfîrșit la datorie a descoperit și Maia cît e de amuzant transportul pe patru roți și un motor... evident scos din priză cînd era stăpînit de blondina mea.  4. Mi-a trecut prin cap să îmi ușurez spălatul mîinilor Maiei și să cumpăr un înălțător de la Lidl. Probabil am gîndit eu greșit, posibil să fie înălțător pentru scaunul de WC, ma...

Nu de ieri, de vinerea trecută! Atunci cînd, m-am încumetat întîiași dată pentru prima oară, după doi ani de zile de burtă la gură sau copil sugar, să ies în oraș seara/noaptea cu fetele! Lecția numărul 1:  Atunci cînd te apucă fanteziile să îți faci cîțiva cîrlionți înainte de a ieși în oraș, cu un ondulator primit cadou de la mama respectivă acum vreo trei ani de zile și nefolosit niciodată, ține minte că trebuie ținut în priză/încălzit aproximativ cinci-zece minute înainte de a-l folosi! Cum am făcut eu: scotocit în baia copiilor după ondulator; găsit ondulator, căutat cu frenezie modul de utilizare; găsit garanție în țîșpe limbi și bonul de achiziție; chemat copil mijlociu să își ia la revedere de la maică-sa cu păr în cap; băgat ondulatorul în priză, setat pe 1 să nu facem ce știu eu ce; așteptat 1 minut; luat o șuviță din față, răzgîndit, luat o șuviță din spate, că poate nu se vede așa de tare în caz că se arde; prins șuvița cu clema ondulatorului, rulat, așteptat 1 mi...

Ieri am primit în cutia poștală un pliant electoral. Nu știu de ce, în drum spre sacul în care arunc hîrtia de reciclat, l-am deschis să văd ce scrie în interiorul lui. Mare greșeală! Dacă prima dată m-a uluit (a se citi oripilat) faptul că secțiunea "Proiecte pentru Sibiu" avea alocat un sfert din spațiu, restul fiind dedicat unui calendar 2016 (pe principiul că dă bine oricînd, umple spațiul, chiar dacă sîntem în iunie) și... Programului EURO 2016, pe principiul că? Nu știu pe ce principiu! Poate dacă e cetățeanul preocupat de scoruri și de ecran nu mai are ochi să vadă gropile, mizeria, străzile de pămînt și alte alea, toate lucruri de laudă pentru orașul nostru! După lucrurile evident suspecte în conținutul pliantului am zis să citesc și scurtul text cu marile Proiecte. Aici am fost din nou uluită (a se citi scîrbită) de cîte greșeli de ortografie conține ca să nu mai vorbim de cele semantice și de stil! Am încercuit doar cîteva greșeli de ortografie, diacriticele...

Din ciclul țara arde și babele visează muzee... chiar mi-ar plăcea un muzeu al industriei în halele Independența. Treceam acum trei zile pe acolo, împingînd la cărucior, l-am văzut pe posesorul bicicletei și al sticlei de lapte, aduna iarbă sau urzici din iarbă, mi-a fost jenă să privesc insistent. Combinația de cenușiu, albastru, verde mi s-a părut atît de frumoasă în aerul clar de după ploaie încît nu m-am putut abține să fac o fotografie pe furiș și grăbit cu mobilul, sînt surprinsă că totuși a ieșit cumva.

Greu, dar totuși reușesc să mai și citesc. Inițial la toaletă, acum, că mi-a dat ideea nașa mea, și în timp ce alăptez. Că ce să și fac, atunci cînd eu și gîndurile mele sîntem obositoare, poziția imobilizat în pat duce ori la uitat la televizor, ori la citit.  După ce Honey a fost inspirată să îmi facă cadou un mic volum de nuvele, ca să văd dacă îmi place Murakami (concluzia: îmi place!), am încercat un mini-roman, cumpărat de Bogdan, cred.  Puteți citi critică de specialitate despre De vei lua aminte la greșeli a lui Andrea Bajani. Pe scurt, acțiunea se desfășoară fie în București, unde protagonistul aterizează pentru a participa la înmormîntarea mamei sale, fie într-un orășel italian, în trecut. Autorul pendulează între amintirile copilului lăsat singur de către mamă (unul dintre întreprinzătorii italieni aterizați în România post-decembristă) și scurte experiențe pe teritoriul românesc.  Nu lipsesc clișeele cu românii coborîți din copac dar buni la sufl...

După lupte seculare care au durat mai bine de doi ani, am frigider nou! După alte lupte seculare care au durat trei luni de zile, finalizez postarea în care mă laud cu asta. Nu este frigiderul visurilor mele , respectivul nu mai era în stocuri sau era la un preț exorbitant. Între timp au apărut alte culori , foarte frumoase, dar care nu se potriveau neapărat la mine în bucătărie, nici prețurile de pe multe site-uri nu se potriveau așa că am făcut un compromis și la culoare și la dimensiune, am ales ceva mai mare, tot din linia Retro de la Gorenje, mai ales la partea de congelator se simte o mare diferență! În poze vedeți și cu ce m-am luptat ani de zile, și-a făcut treaba și el dar în ultima vreme îi pica ușa congelatorului aproape zilnic iar dacă voiam să am înghețată la congelator, trebuia să mai scot ceva, o pungă de vinete sau altele. Nu îl mai am, l-a scos Bogdan în stradă în decembrie, a trecut o tanti, a bătut în poartă, ne-a rugat să i-l păstrăm pînă găsește un mijloc de ...

E tîrziu şi mi-e somn şi deabia aşteptam să mă pun în pat după o cină nemaipomenită pregătită de Laura la demonstraţia culinară din Atrium dar nu puteam să nu vă scriu asta, să nu vă fac părtaşi la bucuria mea din momentul ăsta: s-au reaprins becurile de la mine de pe stradă!!! După vreo şase luni, probabil, de beznă! La început am crezut că e o problemă temporară, că s-a ars ceva şi se va repara, a venit campania electorală, a venit turul doi, n-am mai vrut să comentez nimic, chiar dacă nu era prima mea alegere, trebuia să iasă tătucul Sibiului preşedinte, am zis să tac din gură, să nu-mi fac publice toate nemulţumirile legate de felul în care este administrat Sibiul. Şi uite aşa, din amînare în amînare, lunile au trecut, bezna tot beznă, trei case în dreapta mea, vreo trei în stînga mea, îţi băgai degetele în ochi cînd ajungeai acasă! Eram extrem de fericită cînd era lună plină, nu dormeam bine noaptea dar măcar vedeam pe unde umblu! Sursa foto În 15 ianuarie am făcut prima ...

... mele de acum ţîşpe ani, mi-e greu să identific cu precizie perioada, cel mai probabil sfîrşit de generală, început de liceu. Am găsit versurile de mai jos în seara asta, într-o cutie gen memorabilia, alături de caietul de amintiri, carnete de note din şcoala primară şi gimnaziu, varii notiţe... în fine, înţelegeţi despre ce gen de cutie vorbesc! Eu zîmbesc cu gura pînă la urechi cînd mă gîndesc şi mă văd pe mine, cea de atunci... Optimism La glasul tău Tresar oasele lui Bacovia în mormînt. (Vers alb)    * Viaţa nu este decît o moarte continuă... Vă rog! Să păstrăm un moment de reculegere pentru mîine!