My life

Notă de astăzi: aceasta este o ciornă din 17 martie 2021, îi voi spune episodul I, sperând să nu îmi ia la fel de mult să continui povestea. M-am plâns ani de zile aici legat de lupta mea nesfârșită, inițial cu melcii de grădină, apoi, din 2014, și cu limacșii, găsiți la o căutare după eticheta snailslayer . Sincer, au fost ani de zile de frustrări, de bătut pasul pe loc în grădină. Nu am folosit niciun fel de chimicale, am încercat varianta adunatului manual și aruncatului la container în cazul melcilor de grădină. Am ”debarasat” așa sute de gasteropode. Cu astea mai era cum mai era dar când au apărut limacșii iberici am fost copleșită, sute și sute de creaturi lipicioase îmi devorau legumele și verdețurile imediat cum dădeau să iasă din pământ. Oribil, credeți-mă pe cuvânt! Cu aceștia am încercat să îi presar cu sare, le-am făcut capcane cu bere, eficiente până la un punct, în caz de an ploios sau de mii de indivizi, nici o șansă! În caz că vă doreați (eu nu) să îi revedeți, mai jo...

Știți ce naște somnul rațiunii, nu? Ei bine, eu îmi asum faptul că am cam dormit. Respectiv nu am mai citit regulat presa locală de multă vreme, pe considerent de evitare a știrilor despre Covid. Așa încât mi-a scăpat cu desăvârșire intenția autorităților locale de a ”reamenaja” Parcul Sub Arini. Pun ghilimele pentru că acum, văzând și proiectul produs de firma de consultanță, pare mai curând mutilarea Parcului, analizând planșele cu propuneri disponibile în articolele de pe net, nu pot decât să mă îngrozesc de numărul de copaci care vor trebui să dispară. Desigur, cu cele mai multe ”bune intenții”, citez dintr-un articol Ora de Sibiu: În parcul Sub Arini ar urma să fie create zone pentru socializare, fiind posibilă amplasarea unor scene pentru spectacole. De asemenea, se vor amenaja spații în care se pot organiza evenimente în aer liber, expoziții de fotografie, zone cu caracter recreațional provizoriu și multe altele, evenimente care contribuie în mod decisiv la creșterea atractivită...

Cu multă vreme în urmă dar cumva tot în sezonul rece (știu că e primăvară calendaristic dar, ieșiți și voi afară!) făcusem un fel de inventar al speciilor  de păsări văzute și câteodată fotografiate la mine în grădină. Mă bătea de multă vreme gândul să vă arăt ce ”noutăți” am dar nu m-am putut mobiliza nicicum să scriu, nici despre asta nici despre altceva. Ei bine, ”bubuitura” de azi (vă povestesc mai târziu despre ea) a fost ceea ce trebuia pentru a mă mobiliza. Încep prin a vă arăta familia de cânepari. Deși Honey are impresia că știu destul de multe despre păsări și păsărele, habar nu aveam ce sunt astea. Paranteză pătrată: știu suficient cât să recunosc în descrierea ei ” o păsărică de talie mijlocie (mai mica decat o cioară, dar mai mare decât o vrabie), neagră, cu cioc portocaliu ”, faptul că avea de-a face cu o mierlă. Revenind la cânepari, noroc cu motoarele de căutare!  Ce mi-a plăcut la ei, dincolo de coloritul  frumos al masculului, este cum cântă. Aveam și o ...

Am stabilit deja că sunt țărancă. Lăsată nesupravegheată mă pierd cu orele cu mâinile în pământ și în frunze. Săptămânile astea am suferit la greu din mai multe motive. Motivul principal: Maia a făcut varicelă! Poate vă pare banal dar e primul meu contact cu boala aceasta și mi s-a părut groaznic. Contact de care să îmi amintesc, de propria contaminare cu varicelă, pe când aveam un an jumate, îmi aduc aminte doar cele trei semne cu care am rămas pe față. Radu și Arin nu au avut boala când au fost mici, sper să nu o facă acum, n-ar fi chiar momentul oportun, mai ales pentru Radu, înainte de bac. Boala Maiei, plus vizitele mele la doctor (inclusiv un RMN și concluzia că am acum trei hernii de disc cervicale, nu una) mi-au redus dramatic timpul în grădină. Am găsit totuși mici motive de bucurie cum ar fi prima întâlnire în grădina proprie cu o șopârlă. Nu îl aveam pe Pixie așa că m-am mulțumit cu ce putea telefonul mobil, pozei de mai jos i-am mărit saturația și i-am accentuat contu...

Ani de zile am încercat să am în grădină lavandă, sau levănțică, așa cum îi spun eu, Lavandula angustifolia, pentru botaniști. Prietenii mi-au adus mai multe exemplare din Italia, pe vremea aceea nu era atât de ușor de găsit la noi, sunt peste cincisprezece ani de atunci. Cum necum, nu rezista peste iarnă afară. Lucru normal pentru planta mediteraneană, neaclimatizată la noi, neprotejată de către mine, sunt o super delăsătoare când vine vorba despre protejarea plantelor în sezonul rece. Până la urmă, a rezistat o tufă, încă o mai am, copleșită de înmulțirea excesivă a crinilor de o zi (Hemerocallis), netunsă la vreme, lemnificată, încă mai înflorește timid pe puținele crenguțe rămase. Norocul meu este că am avut inspirația la un moment dat să mut bucățile ce prinseseră rădăcini între pietrele cubice din poteca peste care atârnau, într-un alt loc, unde le-a mers tare bine. Cred că și aici se impune o cosmetizare a tufei dar deocamdată, mă bucur de ea așa cum este. Preventiv, voi pl...