Postări

Se afișează postări din februarie, 2024

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!

Imagine
Desigur, pot fi ușor acuzată de discriminare și de viziuni înguste, cu un așa titlu. Dar, no, știți vorba aceea cu ”muncă de chinez bătrân”. Cam așa m-am simțit eu o vreme lucrând cu drag și mai puțin spor la fața de pernă din imagini. Știu că locul postării ar fi pe Orin - Arts & Crafts , dar aici mă pot și văita puțin de cât am lucrat. Nu știu dacă îi știți pe cei de la LOOMescu . Țes niște preșuri minunate, din textile tăiate fâșii, am fost la un atelier de-al lor. Cum reciclatul face parte din viața mea, mi s-a părut foarte bună ideea. Până atunci, mai tăiam tricouri fâșii pentru a lega roșiile cu ele. Țesutul mi se părea mai complicat, trebuia să bat cuie pe un suport de lemn, să așez fire pe el. La croșetat trebuia să mă uit când lucram, tricotatul era cel mai facil: puteam să lucrez și să mă uit la televizor.  Plină de optimism, am început să îi tai hainele Maiei rămase mici. În principiu cele ce erau prea uzate pentru a mai putea fi date altcuiva. Am tăiat și un cearceaf și

Despre cărți, cu dragoste

Imagine
Până nu îmi trece cu totul cheful de scris, vă spun că va fi o postare doi în unu. Ce voiam să vă spun în septembrie și ce am promis pe fb că spun în ianuarie. Promptitudine maximă. De când nu am mai scris pe blog, s-au mai schimbat lucruri, nu sunt sigură că nimeresc setările potrivite. Colajul este din septembrie, simțeam nevoia să vă spun că s-a întâmplat inimaginabilul! Am luat voit și asumat o pauză de lectură. Știți voi genul... ”nu credeam să învăț a muri vreodată”. Nu pretind că citesc la fel de mult cum citeam odată. Dar, să zic că nu mă mai apropii o vreme de vreo carte, a fost destul de dramatic. Asta pentru că, datorită ofertelor de pe Librex, un site de pe care mai iau cărți despre care nu știu nimic, le vedeți mare parte în colaj, am ajuns să citesc Trilogia Daevabadului. Primele două volume de la ei, al treilea nu era publicat la noi, l-am comandat la Cărturești, în engleză. 2100 de pagini, cele trei volume. Ultimul mi-a pus capac, că era scris exagerat de mic. În fine