My life

Hmmm... după un titlu așa de lung nu știu ce sens mai are postarea, poate ajung cuvintele de mai sus să redea gândurile mele. Sau certitudinile. De prima parte sunt sigură de multă vreme, și să fie doar jumătatea din familia mea, care mă iubește și mă protejează de acolo de sus și tot ar fi de ajuns. Chiar dacă sunt destul de ocupați cu mine, împiedicată și cu capul în nori cum mă aflu de multe ori. Zic eu că nu ar fi singurii care au grijă de mine, am avut atâtea exemple că nici nu știu cu care să încep. La un moment dat, anul acesta, îmi doream un pardesiu. Și să fie la un preț acceptabil. Până la urmă, m-am ales cu două: unul cadou, din stofă, super frumos, de la colega mea C., plus încă ceva similar, care este între parka și jachetă, achiziționat cu 15 lei de la bazarul Sus Inima. La bazar mă dusesem după brioșe, am zis doar că mi-ar trebui un pardesiu și, în 2 minute a venit o tanti de acolo la mine cu articolul respectiv, nici nu apucase să îl pună pe stander-ul de haine, mi s...

Atunci când am început să scriu pe blog erau populare lepșele, erau și amuzante, era mai multă interacțiune între bloggeri, se lăsau comentarii, te bucurai când cineva te băga în seamă și te nominaliza să preiei o leapșă . Aceasta fiind un fel de set de întrebări gen oracol sau provocarea de a posta ceva (la un moment dat am făcut public conținutul poșetei mele ). Acum acțiunea s-a mutat mai mult pe rețelele de socializare, nu mai sunt așa populare blogurile despre nimic. M-am bucurat săptămâna trecută să văd o leapșă la Ioana, cu treizeci și cinci de lucruri pe care (poate) nu le știam despre ea . Pentru că treizeci și cinci de lucruri mi se par cam multe, trișez cu primele unsprezece și le copiez dintr-o leapșă mai veche, fiind de acum șapte ani mizez pe faptul că e ca și când sunt noi, plus că nu m-am schimbat: 1. îmi place primăvara. 2. sufăr de o claustrofobie mai mult sau mai puțin controlabilă. 3. iubesc cerul și norii și nu m-aș sătura să le fotografiez. 4. dacă ...

Sunt populare în ultima vreme pe fațăcarte postările cu eticheta # provocareade10ani. Gurile rele spun inclusiv că ar fi o găselniță fb pentru a-și îmbunătăți algoritmul de recunoaștere facială. Așa că, în loc de postare pe site-ul respectiv am ales să mă joc de-a anii pe blogul personal. Chiar nerespectând cadrul temporal de acolo sau ajustându-l după fotografiile disponibile. Nu de alta, dar îmi face plăcere să mă uit la cât m-am/nu m-am schimbat peste ani. Inițial, alesesem doar două fotografii, cea din 2009 și cea din 2018, astăzi, sortând lucruri din camera de sub scări am dat peste fotografia înrămată cu mine în 1997, deteriorată de vreme și de condițiile improprii de păstrare, am vrut să o scot din ramă și să pun alta în loc dar... o parte din ea este lipită de sticlă așa că, acolo rămâne. Concluziile emisiunii:  1. fotografia din 1997 surprinde ultimele zile în care am fost pe deplin fericită pentru o bună perioadă de timp, eram alături de bărbatul iubit la mare...

N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi. Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și  Călin  cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că  prima postare  a fost din 12 noiembrie 2008. Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri: ”Entry for November 12, 2008 Unu Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viaț...

Doar o lecție am de vinerea asta: NU, vă mai spun o dată, NU, sub nici o formă, sau doar dacă vă închipuiți asta ca o formă de artă modernă, NU băgați tăvițe de plastic de la ciuperci sau alte legume, verdețuri, în mașina de spălat vase!!! Ce se vede mai sus este o tăviță de ciuperci din aia mare (adusă de Honey) după ce a beneficiat de programul pentru vase mixte, decît la 45 - 60 de grade. De ce mi-a trecut prin cap să fac așa o chestie în loc să o arunc pur și simplu în sacul pentru reciclat plasticul? Pentru că vreau să fac o nouă tură de săpun, l-am făcut cadou în stînga și în dreapta și de jur împrejur, cred că e cazul să repet experiența pentru că risc să rămîn fără. Inițial am căutat să cumpăr sau să comand online tavă de silicon cum are Monika , din cea în care îți iese un calup de săpun de îți vine să îl mănînci. O vedeți în fundal, în poza de mai jos. În magazinele din Sibiu nu am găsit, online găsisem într-un magazin, pe care NU vi-l recomand sub nici o formă! Se nu...

Nu vă dau și link la blogul junei revoltate pentru că suferă destul! Am ajuns pe pagina ei căutînd una dintre lecturile de vacanță ale lui Arin, n-au mai găsit la bibliotecă (el și mama mea respectivă) volumele 3 și 4 din Jurnalul unui puști și m-a rugat să caut pe net Jurnalul unei fetițe . În prima pagină de rezultate apărea și blogul domnișoarei de mai sus știam că nu este ceea ce caut dar mi-a atras atenția prin dezacordurile ce apăreau din primele rînduri așa că am dat click să văd și restul. Așa ceva, măi, cu fetele astea care "îi minte și îi amăgește" pe bieții băieți!...

Mă gîndesc că multora dintre voi le este familiară colecția respectivă a editurii Humanitas . M-am folosit de titlul ei pentru că părea cel mai potrivit pentru subiectul acestui post. De fapt, este vorba despre "cărțile de pe noptiera mea", am constatat zilele trecute că am strîns cîteva, unele citite, altele virgine sau începute și lăsate neterminate din varii motive. Nu știu pe cîți dintre voi interesează enumerarea lor, în ordinea inversă în care le-am pus acolo, respectiv de sus în jos: - Paul Ekman - De ce mint copiii? - n-am citit-o dar ar trebui, cu siguranță am greșit undeva pentru că mă confrunt cu această problemă în fiecare zi; - Yasunari Kawabata - O mie de cocori (chiar în colecția amintită în titlu) - am citit-o, mă apucasem acum ceva vreme să o recitesc, am abandonat-o la jumătate; - Christopher Moore - Mielul: Evanghelia după Biff, tovarășul de joacă al lui Iisus - Am început să o citesc acum două zile, e minunată, mai mult ca sigur vă voi mai pov...

... colecție de ziceri și strigături (de fapt fără strigături, că nu știu dintr-alea), într-o ordine aleatorie: 1. cine se arde cu ciorbă suflă și-n iaurt - asta este o cugetare retrospectivă și anticipativă, așa voi fi eu mîine dimineață la micul dejun constînd în iaurt cu cereale, pe motiv că mi-am ars limba proprietate personală cu minunea de ciorbă de legume pe care am făcut-o ieri seară. Normal că nu am avut răbdare să se răcească iar cele două castroane de la cină plus cele două de astăzi de la prînz au făcut o treabă temeinică. 2. zicătoare endemică - să dai cu căciula în cîini - în afară de tatăl meu, nu am auzit pe altcineva să o folosească - se aplică în cazul unei mîncări foarte bune, de exemplu ciorba mea de ieri sau cina de astăzi! Și te apuci și lauzi mîncarea că e așa de bună, să dai cu căciula în cîini! Nu mă întrebați ce vină au patrupedele sau de ce neapărat cu căciula, cert este că mie îmi vine cîteodată să dau cu bolovanul în Bobiță, cîinele vecinilor, mai al...

Dacă decideți că udatul în seră la 11 noaptea, la lumina frontalei, este ceva foarte bun de făcut trebuie să vă sugerez anumite aspecte: 1. stropii de apă în raza de lumină a frontalei sînt ceva minunat de văzut, oarecum similari bulelor de apă făcute noaptea în mare, cînd înoți la lumina lunii; 2. în continuare există o pereche de mîini lipsă. Cu o mînă pe capătul furtunului și alta gestionînd jetul secundar din tăietura principală (asta pentru a nu strica freza deabia ieșită din mîinile Laviniei, cursanta mea preferată de la Reflexo-Vital ), să mă mai gîndesc că aș fi putut face fotografii cu stropii în noapte e degeaba! 3. euforia faptului că țînțarii dorm se termină brusc în momentul în care iei contact direct cu o insectă nocturnă mare și amorezată de beculețul de pe capul tău, pe care decide să îl asalteze în picaj, moment numai bun de abandonat furtunul și părăsit terenul în fugă. (Ilustrație foto ca să vedeți pentru ce mă agit.)

Oare în fişa postului angajatelor de la serviciul respectiv scrie mare de tot: CREDE ŞI NU CERCETA? Sau: TOŢI CEI CU CARE VORBEŞTI LA TELEFON TE MINT DIN PRINCIPIU? Probabil este deja o lună de cînd am răspuns la primul apel, pe fix, de la cineva din serviciul ăsta. Pînă atunci, identificarea celui care mă sună pe ecran, era un motiv suficient să nu răspund, pe principiul: habar n-am cine e, nu mă interesează! Oricum, la mine pe fix mai nimeresc accidental prietenele maică-mii, sondajele telefonice şi tot soiul de disperate! La un moment dat, m-am aventurat să răspund totuşi, deşi am văzut numărul necunoscut de Bucureşti. Tanti de la capătul firului insista că vrea să vorbească cu altă tanti, Ciaicovschi Silvia, nu pricepea nicicum că nu sînt, nu cunosc! Îmi mai dă şi adresa, îi spun că da, a nimerit cartierul Sibiului dar eu stau pe o altă stradă şi habar n-am cine, ce, cum e adrisanta! Mbon... închide pînă la urmă telefonul, plină de scepticism. După vreo două săptămîni de apeluri la...

Un lucru bun la Fațăcarte este că poți să studiezi canapeaua în public și lumea nu se supără, mai ales că nu se știe motivul... Alt motiv de alienare și de rîs de una singură în fața computerului cu prietenii care rîd și ei de unii singuri în fața ecranului... Nu contează prea tare acum... un zîmbet e un zîmbet... indiferent de metodele de a-l obține. So... good night, moon! Good night, stars!... Good night, couch! Barry White - Love's interlude-Good Night Asculta mai multe audio diverse

Cîteodată sînt atît de mărunte lucrurile care fac o zi frumoasă: un film (chiar dacă eu îl mai văzusem), poveştile în două pînă tîrziu în noapte, sfaturile în trei la o cafea dimineaţa, satisfacţia că ai mai bifat ceva de pe listă, un ceai bun, o altă melodie din playlist-ul lui Călin , ce ne-a mers la suflet amîndurora (mie şi lui Honey ), e bine să fii viu...

După ce acum doi ani nu l-am convins nicicum pe Teo să se urce pe scară să adune strugurii din corcoduş, anul acesta m-am convins singură că vreau să adun strugurii din măceş. Asta după ce sîmbătă am desfăşurat o acţiune fulger de adunat strugurii albi din viţa oarecum aşezată pe sîrme. Bineînţeles că nici aia n-a putut fi chiar normală pentru că s-a petrecut în mare parte la lumina frontalei şi a unui far de bicicletă. Erau drăguţi băieţii cu "lămpaşele" printre frunze. Ieri, m-am trezit super inspirată să îi adun şi pe cei negri, din spatele curţii, dintr-o viţă sălbăticită pe/prin/pe lîngă seră. Parcă arătau prea bine să îi las acolo. Problema majoră a fost că ei (strugurii) socializaseră atît de bine cu măceşul de acolo încît aveau mari probleme în a se lăsa despărţiţi. Motiv pentru care subsemnata s-a trezit cu spini în cele mai nebănuite locuri, unii mai minunaţi decît ceilalţi. Nu ştiu dacă a meritat aventura pentru că am abandonat recolta în lădiţă pe masa din terasă...

... că mie mi s-a rupt o bucată de măsea... şi Doru bîntuie prin Corsica! :(( Arin mi-a spus: "Ce bine, Mama! Pune-o sub pernă, să vină Zîna Măseluţă! Eu: La mine nu mai vine Zîna Măseluţă! Radu: Da, vine doar la dinţii de lapte! Arin: Mamaaa??? Tu nu mai ai dinţi de lapte? Eu: Nu mai am! Arin: Hmmm... înseamnă că eşti tare bătrînă... Oare ar trebui să merg la un alt stomatolog? Sau să îmi caut un loc de veci?

Ca să vedeţi cît sînt de încă dependentă de reţeaua de socializare ( sursa foto ), că îi găsesc avantaje în cîmpul muncii... :) S-ar putea să îmi daţi şi dreptate pînă la urmă! Ieri, mă cheamă şefa mea să-mi dau cu părerea cum ar putea descărca un fişier de pe net, să îi fie mai uşor să răsfoiască Ghidul FIDIC (google search dacă nu ştiţi ce e aia, că e lung de scris aici). Avea un buton mare verde de Download, zic şi eu deşteaptă, apasă pe ăla, apăs şi eu de cîteva ori, nimic. Concluzionăm că poate că nu vrea să îl descarce tot omu' în căutare de chestii ajutătoare şi mă întorc la biroul meu. Nuş pe ce mai apasă şi zice: "Cică vrea dacă ai cont pe Facebook şi eu n-am, că nu mă bag în chestii din alea...". La care eu, triumfătoare: "Lasă că am eu! Trimite-mi link-ul şi îl descarc!" Îmi trimite link-ul pe mail, mă loghez cu contul de facebook, îi dau download, în loc să îmi afişeze progresul descărcării... o altă casetuţă în care zicea că... bine, bine, dai ăsta...

1. să se oprească ploaia. 2. să merg azi la Masa Critică. 3. să îmi vină ideea salvatoare cu ce să mă îmbrac mîine la nunta Lilianei/să caut un material în pod să îl drapez pe mine. 4. să merg duminică la Tîrgul Boem de la Kazza . 5. ... 6. ... 7. ...

Săptămîna trecută, Monika mi-a făcut bucuria de a-mi da un premiu "dulce", pentru că îi aduc zîmbetul pe buze la cafeaua de dimineaţă! Deşi îmi propusesem să îl dau mai departe încă de a doua zi, iată că s-au mai adăugat cîteva. Să recuperăm deci! Din partea mea, primesc un premiu dulce: 1. lumea trăznită a lui GG & Co (din care face parte şi subsemnata), printre altele şi pentru french toast-urile de care am beneficiat. 2. Laqvarta , chiar dacă nu mai scrie, o făcea bine, poate se reapucă. 3. Lillee , pentru că este un deliciu să îi citesc nebuniile, are un izvor nesecat. 4. Co , pentru că este în gîndurile mele în fiecare zi şi mă rog să îi fie bine. 5. Cuvintele Corinei , ea scrie pentru sufletul meu, găteşte nemaipomenit şi este un ascultător şi un sfătuitor excelent. 6. Ghrayada , nu ştiu cum găteşte dar are un talent deosebit din a face micile insecte să arate a personaje de basm... sau de coşmar! 7. Ade , pentru tarta cu căpşuni şi budincă ce stătea fără a fi sus...

În biroul cu două geamuri şi o uşă deschise, cu obloane închise şi cu un ventilator care bîntuie răscolind hîrtiile (încă nu reedităm Othello, dar sîntem pe aproape) sînt între 29 şi 30 de grade... LA UMBRĂ! În prezent sîntem tot la filmarea peliculei de succes AA CC Neverending Story! Aia originală era mai bună, cel puţin prima parte, continuarea nu am văzut-o ( sursa foto ). Pot să fiu din nou copil? Sau, pot să mă dau şi eu pe spinarea animăluţului fantastic? Parcă atunci lucrurile erau mai simple...

... de ce pot vedea trailer-ul de la Hipsteri în spațiul alocat World Clocks? Mi-a plăcut filmul, nu spun nu, dar vreau ceasurile înapoi!!! Quicker edit: nici n-am apucat să mă plîng bine că au revenit ceasurile... mulțumesc, Internetule! :)