My life

Sunt lecții de vineri pentru că atunci am făcut fotografia de mai sus, în ceea ce putea să fie o seară minunată în grădina mea, înconjurată de liniștea sfârșitului de zi și de aromele de bujori și lămâiță. Trilurile mierlei și câte un lătrat rătăcit sau neliniștea unei gâze întârziate, poveștile înfundate ale vecinelor adunate la poartă peste drum ar fi fost singurele sunete. Poate și uruitul unui avion. Sunt puține zilele săptămânii în care mă prinde înserarea în grădină, de obicei la ora aceea sunt deja în pat, cu Maia. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de momentele acelea. În loc de asta, după ce am încheiat grădinăritul frenetic, a trebuit să mă retrag în casă. Nu mai suportam să aud răsunând din boxele vecinilor "buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește" și alte șlagăre de genul, punctate de răcnete și chiuituri. Sunt tristă că, dincolo de gusturile muzicale discutabile și de apetența pentru volumul la maxim, cam în acest stadiu am ajuns noi, ca popor, ca ț...

Trei dintre fraţi, Cristina şi Daniela, una dintre studentele ei care, pe lângă donaţie, a vrut să îi cunoască personal "Servus, Cristina! Am citit astăzi un articol care m-a impresionat tare, despre nişte fraţi orfani din Constanţa. Ştiu că tu locuieşti acolo. Ţi-l trimit şi ţie, poate au nevoie de ceva ajutor legal, eu voi încerca să le pun bani." Atât i-am scris Cristinei, fosta mea colegă de liceu, şi i-am adăugat link la articolul din Adevărul  (prin mesageria fb). S-a pus în mişcare imediat, şi-a mobilizat colegii, a postat mesajul meu pe pagina ei, au strâns bani, au căutat soluţii legale. Pe scurt, povestea este aşa: şase fraţi din Constanţa, copii buni, premianţi, sportivi, au rămas orfani, de tată acum câţiva ani iar mama lor a decedat anul acesta, de Paşti. Locuiesc cu bunica, în chirie, iar fratele mamei a venit şi el acum din Anglia să îi ajute. În articolul din ziar era indicat un număr de cont, cel al mamei, banii depuşi de către donatori nu puteau fi...

Pe cît posibil am încercat în fiecare an să găsesc o destinaţie pentru cei 2% din impozitul anual. Cel mai des am direcţionat banii către SMURD şi apoi către asociaţia Baby Care. Cu alte cuvinte, mi s-a părut indicat să contribui la salvarea noastră şi apoi a copiilor noştri. Anul acesta am găsit o altă cauză poate la fel de importantă: salvarea patrimoniului cultural naţional. Poate pare o lozincă dar, sunt convinsă că, mai ales în lumea în care trăim astăzi, nu ne putem salva fără cultură şi educaţie, fără păstrarea unei identităţi naţionale de care să fim mîndri. Am ajuns pe site-ul Fundaţiei Pro Patrimonio din simplă întîmplare. Citeam pe Designist un articol despre localuri din Bucureşti cu o amenajare deosebită . Acolo era un link către alt articol în care se vorbea despre meşteşuguri româneşti reinterpretate şi obiecte vechi aduse în contemporan. Erau prezentate inclusiv obiecte din seria Honest Goods , realizată de o echipă de designeri pentru Fundația Pro Patrimonio ș...

Trăim în vremuri în care este uşor să îţi pierzi busola, avalanşa de informaţii adevărate, "periate" sau de-a dreptul false din presa online, TV, radio sau social media este copleşitoare. De multe ori persoane educate formal sau cu pretenţii de intelectualitate ajung să creadă şi să transmită mai departe nişte aberaţii totale. Asta în scenariul optimist cînd nu sînt mînate clar de rea-voinţă şi interes în manipularea opiniei publice. Pentru mine, a existat întotdeauna un reper în noianul de ştiri sau sinteze, Dan Tăpălagă. A scris multă vreme la Hotnews.ro. De scurtă vreme, mai precis din 19 martie, a lansat în mediul online o nouă publicaţie, G4Media , împreună cu Cristian Pantazi (şi el fost angajat la acelaşi trust media). Găsiţi aici lucrurile în care cred şi motorul din spatele publicaţiei.  Nu au în spate moguli, baroni sau "tătici", sînt doar portavocea lucrurilor în care cred şi sînt convinsă că vor continua să facă acest lucru în ciuda încercărilor ...

Mă tot gîndesc să scriu de ceva vreme și tot amîn, în mare parte și pentru că se întîmplă atît de multe încît a rezuma totul într-un articol de blog, care să nu fie exagerat de lung și de plictisitor, pare o sarcină peste puterile mele. Va trebui să aveți răbdare cu stilul meu confesiv-haotic. Cel mai ușor îmi e să încep cu sentimentul de pierdere, chiar dacă este vehiculat de atît de multe persoane zilele astea. Și eu simt că am pierdut pe cineva apropiat, ca și cînd mi-am mai pierdut o dată bunicii, ca și cînd a plecat un Om, un Român irepetabil, nu găsesc pe nimeni contemporan cu noi, care să îi semene.  Am mai simțit asta legat de Corneliu Coposu. Față de el, recunosc, am avut o perioadă de respingere facilă, ușor spălată pe creier de vocile vremii care îl desfințau în mare parte și motivat de aspectul fizic. Ce m-a salvat din ignoranța mea a fost o vizită făcută de către domnia sa la Sibiu, în cadrul căreia a vizitat și ULBS. M-am dus fără mari așteptări în aulă, nu ...

Înainte să ieșim ieri am văzut o frîntură de declarație de presă a unuia de la ALDE, nu știam cine este, pe lîngă faptul că nu urmăream de obicei posturile de știri, de cînd cu Maia, televizorul este pe mute, vedem doar documentare și filme. Astăzi am căutat pe Google politicieni din partidul respectiv, l-am identificat, Daniel Constantin, copreședinte. Ei, și nenea ăsta zicea acolo cum că se gîndesc ei să retragă ordonanța pentru că, au înțeles ei așa, că lumea din stradă este în principal nemulțumită de MODALITATEA ÎN CARE A FOST ADOPTATĂ! Aaaaa... adică amărîții de noi stăm de fapt în stradă pentru că voiam de fapt o Lege prin care să fim furați, nu o ordonanță de urgență, că, știe tot românul, alea sînt doar pentru fraieri, mai bine să treacă o lege prin Parlament, să o voteze majoritatea, așa, furtul are cu totul altă clasă!!! Inutil să vă spun că și maică-mea e de aceeași părere cu ei, eu n-am mai discutat nimic legat de politică cu ea, le-a spus copiilor, manipularea pri...