Fotografii de duminică... sau grebla lui Dumnezeu

Discutam săptămîna trecută cu niște oameni nou cunoscuți despre fotografie și dacă poate fi considerată artă sau nu. Ideea în jurul căreia gravitam este cît poți să te consideri tu autorul și cît ține de șansa de a apăsa pe buton la momentul și cu cadrul potrivit în față. La cît de mult îmi place mie să fotografiez și să încerc să surprind lucrurile din jur și puțin altfel, normal că am considerat că este o artă fotografia. Nu neapărat a mea! Sînt oameni care au un fler deosebit al încadrării, care știu tehnică, ale căror fotografii le privești și te minunezi cîtă inspirație au avut!
Am atașat aici cîteva poze din ultimele zile. În primul caz mă pot lăuda cu o tușă personală, deși nu foarte originală, recunosc, clădiri reflectate în apă s-au fotografiat și se vor mai fotografia... eu am văzut reflexia, mi-a plăcut, m-am întors și am surprins-o cu camera. În cazul celorlalte două fotografii nu pot spune decît că am oprit bicicleta, am scos camera din buzunar și am îndreptat-o spre cer, fără și cu zoom. Cînd cerul arată așa... te simți doar norocos că ești acolo, cu ochii larg deschiși!
Nu știu cum se cheamă jucăria aia de relaxare chinezească - feng shui (aștept să mă corectați dacă greșesc), cu un vas plat în care este nisip și o grebluță cu care poți desena valuri paralele. Azi, cerul arăta de parcă Dumnezeu ar fi avut nevoie să își calmeze nervii și a "periat" ușor norii cu o greblă uriașă...
Joan Osbourne - What if God was one of us

Asculta mai multe audio diverse

Comentarii

  1. Lillee13 februarie 2011 la 22:23

    Este arta cu siguranta. Admir, mor dupa fotografiile bine realizate, dar niciodata nu as putea face asa ceva. Nu am inspiratia/talentul necesat si pentru asta ii admir pe cei care pot :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Orin13 februarie 2011 la 22:32

    Și mie îmi plac mult fotografiile, cred că este vorba despre artă, cu un dram de noroc! ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Maratonul de fotografie 2024

Imagine
Așa cum îmi stă în fire, de multe ori trec un titlu și apoi încep să o iau prin bălării, pe la 1900 toamna, așa. Încep prin a vă spune că, dacă aveți nevoie de un guru specializat în procrastinare, l-ați găsit, în forma feminină, toată a voastră. De scris pe blog, pauză aproape totală, postarea asta ce ridică la 3 media anuală. Ca să vă faceți o idee, anul trecut am postat O DATĂ! Acum doi ani, de trei ori. Am procrastinat cu grație și când a venit vorba despre subiectul postării. După cum v-ați făcut poate o idee, m-am înscris anul acesta la Maratonul de fotografie organizat de asociația ARTOGRAFICA. Dacă nu mă înșel, este la a doua ediție. La asta, mi-a dat și mie prin cap să particip, nu mai știu dacă am aflat despre prima. M-au apucat anul acesta nostalgiile după primul la care am participat, acum 14 ani, Sud Est 24 - 7 Maraton fotografic . Cum a fost atunci, am scris aici și aici . Dacă aveți răbdare, intrați să vedeți, mi se pare că sunt destul de amuzantă. Dacă nu aveți răbdare...
Citiți mai multe

De-ale fetelor

Imagine
Florile ei preferate sunt lalelele. Motiv pentru care m-am uitat strâmb la trandafirii primiți la un moment dat de la bărbatul din viața ei. De ziua ei, în aprilie, lalele, evident, pe piață. Cum să nu ții cont de asta? Acum a fost la mine două zile, de multă vreme n-am mai fost împreună așa, ca în vremurile bune. Sâmbătă am avut jumătate de zi când a avut alt program, am fost la cumpărături cu Radu, când am văzut lalele la cineva pe bandă la Lidl, am plecat rapid să îi iau un buchet. Ei bine, dacă tot am judecat un bărbat că nu i-a luat florile preferate, ce credeți că am făcut eu cu ele? Le-am uitat în mașină, în spate, am realizat că sunt acolo doar luni, ajunsă la serviciu... ea plecase deja. I-am făcut poză cu florile, i-am spus ”Honey, ți-am cumpărat lalele, astea sunt!” Nu mă așteptam ca după două zile în mașină, cu temperaturile ”blânde” de afară să mai reziste. Se pare că m-am înșelat, le-am adus în casă, sunt încă vii și frumoase, i-am trimis o nouă poză, cu florile e...
Citiți mai multe

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Imagine
O parte dintre voi ştiu deja de curiozităţile mele ornitologice... în jungla de la mine din grădină îşi găsesc cămin permanent sau scurtă escală, tot soiul de specii: am turturele, piţigoi, vrăbii şi coţofene tot timpul anului şi, ocazional grauri, mierle, ciocănitori iar duminică am văzut prima dată o gaiţă! La zburătoarele cu regim permanent mai era una pe care nu puteam să o identific de ani de zile... cafenie, cu coada portocalie, vizibilă mai ales în zbor ( foto ), mică de talia unui piţigoi dar mai zveltă, cu nişte triluri frumoase iar în perioada împerecherii, masculul făcea nişte demonstraţii complicate, ajungînd să dea din aripi atît de repede încît stătea aproape pe loc, ca un colibri. Inutil să vă spun că nimeni nu ştia cum se numeşte, probabil şi descrierea mea... "păsărică cafenie cu coadă portocalie", nu era foarte inspirată, iar motoarele de căutare dădeau rezultate dintre cele mai fanteziste. Astăzi, a venit pe pervazul geamului meu de la birou, mi-a...
Citiți mai multe