Despre turtă dulce şi pureci...

Una dintre regulile jurnalismului este actualitatea subiectului. Dacă vrei să scrii despre ceva, ar trebui să o faci cît de repede poţi după ce a avut loc evenimentul. Întrucît ceea ce fac eu aici este locul meu de joacă personal, jurnalul experienţelor proprii poate fi şi uşor defazat temporal.
Vineri am fost la premiera cu Doamna de turtă dulce (sursa foto), o nouă adaptare a unei piese de Neil Simon, în regia lui Şerban Puiu. Dacă Îmi place cum miroşi m-a cucerit de la premieră, în cazul noului spectacol încă am reţineri. Poate timpul va rezolva stîngăciile începutului. Avem parte şi de dramă şi de comedie, dar parcă ceva nu se leagă în jocul actorilor. Ca un orgoliu personal, mă bucur că am un "ochi avizat". Adică de faptul că am recunoscut imediat reutilizarea decorului din Îmi place cum miroşi, pentru montarea de vineri. Asta pînă să am confirmarea regizorului, în interviul din City News.
Şi, pentru că nu reuşisem încă să îl văd, ieri am fost la Puricele în ureche, de Georges Feydeau, se pare că fac o cură de spectacole regizate de Şerban Puiu. Un lucru bun, am rîs în hohote, comicul de situaţie şi limbaj mi-a adus aminte de D'ale carnavalului. Nota 10 pentru actori, regie... şi un 10 plus pentru decorul Liei Manţoc şi al lui Alin Gavrilă şi pentru costumele semnate tot de Lia Manţoc. Mă întrebam, uşor invidioasă, dacă actriţele din piesă mai pot "împrumuta" din piesele vestimentare... :)