Am luat aminte

Greu, dar totuși reușesc să mai și citesc. Inițial la toaletă, acum, că mi-a dat ideea nașa mea, și în timp ce alăptez. Că ce să și fac, atunci cînd eu și gîndurile mele sîntem obositoare, poziția imobilizat în pat duce ori la uitat la televizor, ori la citit. 
După ce Honey a fost inspirată să îmi facă cadou un mic volum de nuvele, ca să văd dacă îmi place Murakami (concluzia: îmi place!), am încercat un mini-roman, cumpărat de Bogdan, cred. 
Puteți citi critică de specialitate despre De vei lua aminte la greșeli a lui Andrea Bajani. Pe scurt, acțiunea se desfășoară fie în București, unde protagonistul aterizează pentru a participa la înmormîntarea mamei sale, fie într-un orășel italian, în trecut. Autorul pendulează între amintirile copilului lăsat singur de către mamă (unul dintre întreprinzătorii italieni aterizați în România post-decembristă) și scurte experiențe pe teritoriul românesc. 
Nu lipsesc clișeele cu românii coborîți din copac dar buni la suflet, învățați de italieni să muncească, atotprezenta Casă a Poporului și un Ceaușescu conturat sumar și contradictoriu. Plus realitatea că nu exista italian prea urît, prea bătrîn sau prea însurat care să nu fie atrăgător pentru tinerele românce.
În mare mi-a plăcut, volumul se citește ușor, are niște figuri de stil ce m-au impresionat, mi-au plăcut mai ales scenele dintre erou și mama acestuia.
Ce încerc eu să înțeleg este rațiunea autorului de a include la finalul volumului două pagini de mulțumiri către varii persoane. Da, am mai întîlnit cărți dedicate cuiva, mulțumiri către una, două, hai trei persoane, dar nenea ăsta mulțumește unui număr de nu mai puțin de 67 de oameni (10 dintre ei, români, am dedus după nume). Și, să ne înțelegem, vorbim de 150 de pagini în format mic, mă gîndesc că un Balzac, de exemplu, ar fi fost nevoit să mulțumească într-un volum separat. Nu degeaba au limitat și la Oscaruri, timpul alocat discursurilor de mulțumire ale cîștigătorilor, se pare că e tentant să mulțumești în stînga și în dreapta, cîinelui, pisicii, papagalului vecinei...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!