10 ani fără 2 zile

N-aș putea spune acum ce căutam printre postările mai vechi atunci când mi-a trecut prin minte să o caut pe prima și am avut surpriza să constat că prima mea postare pe blog a fost în ziua în care s-a născut Maia, dar acum 10 ani. Și, pentru că îmi plac numerele rotunde, cred că se cuvine să marchez cumva această zi.

Am început să scriu pe o platformă de blogging yahoo. Era super accesibilă, aveam o jucărie nouă. La scurt timp, mi s-a părut mai ofertantă platforma blogspot, chit că inițial aveam impresia că îmi voi prinde urechile, m-a mai ajutat și Călin cu sfaturi, am rămas aici. N-am reușit să import conținutul de pe vechiul blog decât lipindu-l în postări noi, cărora le-am trecut în antet data publicării inițiale. Așa știu că prima postare a fost din 12 noiembrie 2008.

Îmi permit să o adaug așa cum am scris-o, în caz că nu dați click pe link-uri:

”Entry for November 12, 2008

Unu

Ar fi a nu știu cîta oară pînă acum dar prima dată în, să spunem, viața mea de "adult", cînd încerc să țin un jurnal, blog, sau cum ar fi numit ăsta. Practic nu îl văd ca pe așa ceva. Mai mult ca pe un memento a clipe din viața mea, din viața celor pe care i-am iubit și care m-au iubit, ceva care să îmi aducă aminte peste ani despre lucruri care sigur se vor șterge încet-încet.
Nu știu dacă va fi prea feminin, prea personal, prea lung sau prea scurt... voi fi eu... și amintirile mele, poate și prezentul meu... cine știe?!...”

Înainte de blog, reîncepusem să scriu versuri, și-au îndeplinit cu brio rolul de catharsis, chiar eram într-o perioadă în care aveam nevoie de așa ceva. Și ele au fost tot un fel de jurnal, în o cu totul altă formă, probabil că, pentru cineva din afară, majoritatea nu au nici un sens. Pentru că e un timp al amintirilor, vă dau un exemplu, în general am evitat să public pe blog versuri scrise de către mine. Cred că, în primul rând din pudoare și din certitudinea că nu își găsesc locul aici.

Sahara

printre pleoape aceleași ghețuri 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 

2008-01-05  |     | 

Beau cafea
studiez punctele de pe ecran și cum aș putea să le fac să curgă
dacă mă uit la ele intens, ea nu va mai fi singură
și janis joplin va cînta despre urși albi
așteptînd îmbrățișați încălzirea globală

caut un gînd suficient de inteligent să mă agăț de el
îmi ascult mîinile tac speriate certitudinea că nu vor înțelege
lipsa pielii tale, tot aerul stingher
în locul acela deasupra claviculei...
aștept să-mi spui
baby, e frig în mintea ta
te voi ascunde în nisipul fierbinte
pînă înveți să respiri din nou.

Am scris 1384 de postări în cei 10 ani, la început aproape zilnic, apoi din ce în ce mai rar până spre deloc. Paranteză pătrată: a existat cineva, acum ceva ani, care, pentru a mă cunoaște mai bine, a stat și a citit retroactiv tot ce am scris. Chiar dacă nu erau 10 ani, au fost anii în care chiar am scris, mare răbdare i-a trebuit, nici măcar eu nu mă simt în stare de așa ceva! Cum nu mă mai simt în stare să scriu. Pur și simplu nu mai am foarte des timpul și starea necesară pentru a edita ce gândesc, ce simt. În mintea mea am scris mult mai des, până și postarea asta am scris-o parțial într-una dintre nopțile în care nu reușeam să dorm. Cum ar veni, virtualul virtualului.

Dacă este să mă iau după site-ul care îmi monitorizează traficul, Histats, au aterizat aici 89.000 de vizitatori și peste 150.000 de vizite. Nu vă închipuiți că atâta lume este preocupată de ce aberez eu, se întâmplă să ajungă aici din motive dintre cele mai variate, pe vremea când scriam des și probabil apăream mai sus în motoarele de căutare era chiar distractiv să văd ce a căutat lumea și a ajuns la mine. Și iar vă dau un citat (postarea integrală aici) din iunie 2011, vorbeam despre ce texte au folosit vizitatorii pentru a ajunge la mine, încă mi se pare haios:

”- în mai sînt în vogă variaţiunile pe tema "m-am înţepat cu un cactus" (da, ştiţi, şi eu) şi "bronz de tractorist" (de biciclist ar fi sunat mai bine)
- mai haioase sînt unele căutări din aprilie, care merg de la "matematici aplicate" la "glume sinistre" sau altele de genul:
1. cum scăpăm de melcii de baie... întrebarea este cum arată melcii de baie? are cineva? se folosesc la fel ca cei din acvariu? se pun să cureţe cada?
2. piper împotriva melcilor... mai bine împotriva cîinilor şi NU încercaţi în casă!!!
3. fotografii cu Dumnezeu... no, vreau să văd şi eu, că la mine pe blog sigur nu sînt.
4. vreau să mă joc my life online... hmmm... se pare că eu mă joc my life în timp real!
5. your life - farse pentru părinţi... ăştia or fi povestit ceva cu copiii mei şi habar n-am ce mă aşteaptă, or fi cuplate şi cu "glumele sinistre"?
6. şi cea mai tare: intalnirea cu centura fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de biblie, la o teribila experienta spirituala. ... no, pînă aici v-a fost, la muncă, tovarăşi, că imediat scot centura fotonică la voi!!!”

Puteți să îmi spuneți La mulți ani luni. Fie pentru blog, fie pentru minunea mea mică, Maia! Nu voi avea răbdare să postez deabia atunci, acum profit că lipsește ea pentru a scrie. Îmi pare tare rău că nu m-am putut hotărî asupra unei imagini pentru postarea asta. Mult text, fără fotografii? Hmmm... mi-ar fi greu să citesc așa ceva dar, dacă ați ajuns până aici, tot e bine. P.S. Trebuie să adaug o poză, orice poză, atunci când am adăugat link-ul pe fațăcarte mi-a ales una complet aiurea, aleatoriu, din cele recente de pe blog...

Ce-aș putea să vă mai spun?! Narcisistă cum am stabilit deja că sunt, mă flatează când lumea citește sau apreciază ceea ce scriu dar blogul acesta rămâne hard-disk-ul meu extern (căruia poate n-ar strica să îi fac o copie de siguranță), pentru timpul când voi vrea să privesc la mine în urmă și nici eu, nici prietenii sau copiii mei nu vom mai ști cum a fost. Nu că aici ar fi totul dar măcar așa, o mică urmă a tot ce am trăit, iubit și murit în anii care au trecut.