Facts of life
Vă zisesem aici cum săriseră la mine cînd eram pe bicicletă niște cîini pe o stradă în apropiere de casă. Primul dintre ei, la dus, era o cățea de talie medie, slăbuță, un fel de crem, frumușică dacă ignoram faptul că sărea la mine. I-am găsit circumstanțe atenuante pentru că avea lîngă ea un pui, ciufulit, maroniu. Nu i-am găsit circumstanțe atenuante pentru că eram departe de ea și n-aveam idei războinice. Probabil vroia să îi dea o lecție de viață puiului. Acum două zile am revăzut puiul, mort, zdrobit de o mașină, zăcea în praful drumului. Stau și mă întreb dacă mama nu ar fi trebuit să își adapteze programul de curs în ceva de genul: biciclist - OK, mașină - nașpa rău!
Ieri, cînd am ieșit din casă, au zburat imediat vreo zece vrăbii sus pe gard. Mă întrebam ce-i cu ele cînd am văzut și răspunsul, un pui mic, parcă mai mic decît cel din poză (ăsta l-am văzut bîntuind prin curte acum ceva vreme). Căzuse din cuib și cred că încercau cu toatele să îl dirijeze cumva. S-a ascuns instinctiv între ghivecele de flori. L-am lăsat în pace, am învățat să nu mă mai bag în chestii din astea, să las natura să își urmeze cursul. Mă întreb totuși dacă a supraviețuit.
Later Edit: Cred că fiecare încercăm să ne apărăm cît putem puii, cam cum fac eu cu ai mei cînd vreau să îi feresc de cît mai multe pericole: de la apa de fîntînă (de la metropola Giubega, de unde s-au întors ieri, pe motiv că e netratată iar organismul lor sigur nu a fost expus repetat la posibilii germeni, micro-organisme din ea pentru a fi imun), la Cola, la chimicalele din majoritatea produselor, de la traversatul străzii la condusul unei motorete... etc. Probabil nu toate deciziile sînt bune sau împărtășite de alții dar sînt ce înțeleg eu să fac mai bine.

Si de McDonals...nu e rau
RăspundețiȘtergereClar și de McDonalds! :) Și de drobul de sare...
RăspundețiȘtergere