Măceşo-strugurii

După ce acum doi ani nu l-am convins nicicum pe Teo să se urce pe scară să adune strugurii din corcoduş, anul acesta m-am convins singură că vreau să adun strugurii din măceş. Asta după ce sîmbătă am desfăşurat o acţiune fulger de adunat strugurii albi din viţa oarecum aşezată pe sîrme. Bineînţeles că nici aia n-a putut fi chiar normală pentru că s-a petrecut în mare parte la lumina frontalei şi a unui far de bicicletă. Erau drăguţi băieţii cu "lămpaşele" printre frunze. Ieri, m-am trezit super inspirată să îi adun şi pe cei negri, din spatele curţii, dintr-o viţă sălbăticită pe/prin/pe lîngă seră. Parcă arătau prea bine să îi las acolo. Problema majoră a fost că ei (strugurii) socializaseră atît de bine cu măceşul de acolo încît aveau mari probleme în a se lăsa despărţiţi. Motiv pentru care subsemnata s-a trezit cu spini în cele mai nebănuite locuri, unii mai minunaţi decît ceilalţi. Nu ştiu dacă a meritat aventura pentru că am abandonat recolta în lădiţă pe masa din terasă şi aştept inspiraţia ce să fac cu ei...
Măcar din cei albi, cu ajutorul instrumentelor specifice de prin vecini, au ieşit vreo 10 litri de must! Oare cît trebuie să bei ca să fie prea mult? Că deocamdată nu mă prea pot abţine!