De felul meu, manifest tendințe posesive cu ceea ce îmi place. Astfel încât, copacul ăsta de pe marginea lacului de la Zoo a devenit rapid "al meu". Și, toamna, iarna, vara, trebuia să mă urc în el pentru poze. De cele mai multe ori, cu bicicleta fiind. Între timp, am luat o lungă perioadă de pauză, și de biciclit, și de copăcit! Nu l-am uitat, l-am îngropat doar undeva sub griji și îndeletniciri cotidiene.
 |
| Octombrie 2011 |
 |
| Februarie 2012 |
 |
| Februarie 2012 |
 |
| August 2012 |
 |
| Februarie 2013 |
 |
| Octombrie 2013 |
Prima dată am încercat să îl găsesc anul ăsta noaptea, tot cu bici. Nu am reușit. M-a debusolat complet gardul nou. A doua oară am mers ziua pe malul lacului. Culmea, nici ziua nu eram sigură de nimic. Am făcut vreo trei poze cu mobilul unor copaci ce semănau, toți dincolo de gard. Până la urmă, cred că acesta este, probabil au tăiat din el, nici malul nu mai arată la fel. Chiar dacă l-am ignorat atâția ani, tot simt că mi-a fost luat ceva, că plimbările cu bicicleta prin zona aia au devenit cumva "prea reglementate" pentru mine. Mai aveam un copac, declarat "al meu" în facultate, în Subarini, pe malul pârâului, aproape de podul mare, avea o parte din rădăcină ca un șezut, citeam acolo, cu spatele rezemat de trunchi. Va trebui să îl caut. E trist când îți uiți copacii prea multă vreme...
 |
| Mai 2018 |
Comentarii
Trimiteți un comentariu