Despre o mamă nebună, copii toleranți și plaje superbe din Sarti, Sithonia

Nu știu cum e vremea pe la fiecare dintre voi dar la noi e mohorît și plouă tomnatec. Acum nu mă plîng de asta, așteptasem cu nerăbdare să plouă, grădina mea suferea în tăcere după atîtea săptămîni de secetă. Ce mă întristează este frigul și apropierea iernii. Poate din cauza asta simt nevoia să mă mîngîi cu amintirea soarelui și a mării de sfîrșit de august - început de septembrie. (P.S. De cînd am început să scriu, au trecut două zile, azi e soare și frig)

Și să vă povestesc puțin despre vacanța noastră, în locul ajuns să fie primul în lista mea atunci cînd îmi organizez un concediu: Halkidiki, Grecia. Am încercat anul trecut Thassos-ul. Nu m-a convins, nu voi povesti acum despre asta. Am revenit la peninsula cu trei degete, de această dată pe cel din mijloc, Sithonia, în Sarti. Prima oară am ajuns aici în 2006, prima dată și în Grecia. 

Sarti - Valurile superbe din prima zi

Deși mai fusesem în zonă și am făcut turul peninsulei și implicit al mai multor plaje (vă povesteam despre ele aici), am căutat sugestii pe net înaintea plecării. Aici am găsit o listă destul de consistentă și mi-am fixat cîteva obiective, accesibile și fără mașină (sejurul nostru avea transportul asigurat cu autocarul). Pînă la povestea expedițiilor la alte plaje, vă arăt plaja din Sarti, surprinsă în diferite momente ale zilei, cu sau fără valuri. Este o plajă largă, foarte întinsă, cu nisip. Apa crește treptat, în unele locuri este chiar foarte mică pînă departe.

Proaspăt achiziționată brățară cu inimioare dădea bine ca element contrastant

Latura din stînga a plajei, spun asta pentru că nu m-am putut hotărî dacă să spun din nordul stațiunii, deși așa îmi dă pe hartă, dar parcă nu bate cu locul de unde răsărea soarele, în fine... partea asta avea mai multe formațiuni stîncoase, delimitînd zonele pe unde puteai intra în mare, mici plaje. M-am bucurat să descopăr neschimbată ”creșa” subacvatică! Și în 2006 erau aici bancuri de mii de pești argintii, puiet, super mișto să îi fugăresc pe sub apă, despărțind formațiunea inițial compactă. Știți voi, ca pe descoperi... cînd vin peștii spadă sau delfinii și zăpăcesc sardinele.

După ce furtuna n-a mai fost ”deasupra” noastră,
am putut să stăm pe stîncile de pe plajă și să admirăm fulgerele din depărtare.

Sarti - vedere de pe colină, ”creșa” este în plan apropiat

Sarti - răsărit în ultima zi

Muntele Athos în lumina răsăritului

Inițial îmi propusesem să închiriem biciclete pentru a ajunge la cele mai apropiate plaje dar nu mi s-a mai părut la fel de ușor pe serpentinele muntoase din zona Sarti, nu atît pentru mine cît pentru copii.

Așa că, mamă nebună cum mă aflu, am decis: Copii, mergem pe jos! Excursie la plajă! Eu mă consolez cu ideea că le-a plăcut și copiilor și că n-au venit doar așa, obligat-forțat, tîrîți de mine!

Pe drum spre plaja Achlada

Prima pe listă: Achlada, situată în nordul Sarti, ”peste deal”! La dus am mers pe drumurile neasfaltate, mai aproape de mare, la întors am mers o porțiune pe marginea șoselei principale și apoi ne-am retras tot pe bolovăniș, să vedem de aproape și debarcaderul plin la ora aceea de pescari.

Vedeți mai jos cît de frumoasă este marea, în micul golf. Arin, de sus: ”Mama, oamenii ăia sînt dezbrăcați pe plajă!” Eu: ”Ți se pare, Arin!”. Ajunși pe plajă constat că nu i se părea, plaja era jumătate nudiști, campați acolo cu cățel și purcel și jumătate îmbrăcați, venetici ca noi. Inclusiv un grup de patru cupluri de români. După drumul pînă acolo (am făcut o oră, deși nu cred că erau mai mult de 2 - 3 km), n-aveam de gînd să ne întoarcem fără plajă și baie așa că le-am spus copiilor să nu se holbeze în jur și asta a fost! După, m-au întrebat de ce făceau plajă goi oamenii ăia. Le-am spus că sigur erau oameni care înțeleg să trăiască liberi, în comuniune cu natura, fără constrîngeri. Au părut convinși, n-am mai insistat.

Plaja Achlada văzută de sus

Al doilea golf ce se vede în fotografie este locul în care sînt ancorate mai multe șalupe și vase mici, pescărești, nu știu dacă este tot plajă de nudiști, am revenit aici pe două caiace închiriate, într-o altă zi, cînd marea era liniștită. Eu și Arin pe unul de două persoane, Radu singur, prima oară într-un caiac, pot spune cu mîndrie că s-a descurcat minunat. A avut ceva emoții cînd i se păreau prea aproape stîncile de sub noi, din apă, dar altfel, a fost foarte bine!

A doua excursie a fost pentru a ajunge la plaja Goa, spre sud. Teoria era că sînt pînă acolo vreo doi kilometri jumate. Aveam microbuz gratuit din Sarti pentru a ajunge acolo dar cum primul pleca la orele 11.00 și noi la 10.00 eram deja cu totul pregătiți pentru plajă am zis că n-are sens să mai stăm să pierdem vremea în așteptarea microbuzului. Nu-mi pare rău, deși am făcut vreo 4 km, inclusiv distanța parcursă prin stațiune, nu ne puteam hotărî să abandonăm litoralul și să mergem pe șosea. 

La un moment dat n-am mai avut încotro, am întrebat la un local de pe plajă cît mai avem pînă la Goa, tanti de acolo zicea de vreun km și jumătate și că trebuie să ieșim pe șosea. N-a fost chiar așa, după încă un km, l-am întrebat de Goa pe un nene care făcea jogging și ne-a zis și el că mai avem 1,5 - 2,5 km. Doar din șosea am văzut și plaja Platania,despărțită de plaja Sarti de un mic deal. N-am mai reușit să ajungem la ea pînă am plecat.

Plaja Platania

Pe marginea drumului, spre plaja Goa

Pînă la urmă ne-a ajuns microbuzul de ora 11, asta exact în locul de unde trebuia să părăsim șoseaua pentru a coborî cei 500 m de drum de pămînt pînă la plajă. Am urcat în el și am tratat cu ei să ne anunțe cînd se întorc în Sarti, măcar la întoarcere să fim motorizați!

Plaja Goa

Mică și încadrată de stînci, plaja Goa

La un moment dat, nu e de mirare cu norii de pe cer, a început să plouă, frumos și cald. Ne-am refugiat cu bagajele în barul de pe plajă, Arin a stat tot timpul să se joace în nisip, pe ploaie, eu am intrat să înot, a ieșit soarele din nou, nu pot spune că ne-a deranjat cu adevărat ploaia!

Șezlongurile barului de pe plajă

Ultima expediție a fost către plaja Portokali (se pare după numele barului de aici) sau Kavourotripes, nume care vine de la asemănarea zonei litorale cu micile găuri săpate de crabi. Am pornit vitejește, pe jos, pe șosea, am trecut de Achlada, am continuat, recunosc că începusem să am ceva îndoieli că am ales varianta corectă, mi-am dat seama că nu sînt chiar puțini cei 6 km ”oficiali” pînă la plajă!

Așa că am făcut autostopul... am oprit o mașină de Timișoara în care am văzut că era doar un cuplu și i-am rugat să ne ia pînă la plajă. Au acceptat fără rețineri. Erau în ziua plecării spre casă, mergeau spre țară, își propuseseră o oprire în Salonic. Le-am recomandat să viziteze neapărat Cartierul Evreiesc. Foarte drăguți, ne-au lăsat în șosea, în dreptul drumului ce cobora prin pădurea de pini către plajă.

Coborînd spre Portokali Beach

Din păcate n-am stat foarte mult aici deși era incredibil de frumos, a început din nou să plouă, asta nu ne-ar fi deranjat, dar fulgera cam aproape. Deși plaja are și o zonă cu pietriș fin, unde e și barul, mi s-a părut prea aglomerată așa că am ales varianta stîncilor! Sinceră să fiu, eu și Arin n-am prea apucat să stăm pe ele, am fost tot timpul în apă. Nu pot să nu vă spun cum se vedea în timp ce înotam în apnee, nisipul cuminte, alb, marea puțin adîncă și turcoaz...

Plaja Portokali sau Kavourotripes

Profitînd de timpul rămas pînă cînd norii vor ascunde complet soarele

Nu puteam risca să stau cu Pixie pe ploaie așa că am început să mă uit în jur, pe cine să abordez pentru întoarcerea noastră motorizată în Sarti, îmi dădeam seama că ar fi greu pe jos, pe ploaie. Primele ”victime”, doi italieni de lîngă noi! La abordarea mea de genul... am auzit că vorbiți italiană... mi-au răspuns cordiali: Daaa, ai văzut că vorbim aceeași limbă! Le spun că totuși nu, vorbesc italiana dar sîntem din România, căutăm pe cineva cu loc în mașină, dispus să ne ia și pe noi. Sînt dezolați, mai erau cu doi prieteni, le rămînea un singur loc disponibil.

Ok, nici o problemă, ne făcusem bagajele și ne-am îndreptat spre parcarea dintre pini, inițial am vrut să îi duc pe copii spre șosea dar m-am răzgîndit, era mai sigur în parcare. 

M-am uitat atentă la cei care părăseau plaja și am descoperit varianta perfectă: din nou un cuplu, mai în vîrstă, deschideau o mașină cu cinci locuri, închiriată. Tralalala, i-am abordat în engleză, le-am spus că rămăsesem fără mașină, au fost de acord să ne ducă în Sarti, erau nemți. Am început să le vorbesc în puțina germană pe care n-am uitat-o, foarte drăguți, veneau de ani de zile acolo, stăteau în altă parte decît noi, pe dealul de la intrarea în Sarti, trecusem pe lîngă hotelul lor în drum spre Achlada. Ne-au dus pînă aproape de vila noastră, au zis că nu ne pot lăsa în ploaie, le-am foarte mulțumit!

Pot spune că sînt mîndră că n-am stat pe loc, ne-am descurcat chiar și fără mașină, sigur că rămîn multe locuri nevizitate încă dar asta înseamnă că trebuie să revenim acolo!