Foto Blog: Dor de grădina bunicilor

Mare parte a copilăriei am petrecut-o în grădina bunicilor, în Bucureștii Noi, pe strada Duioșiei (da, știu, minunat nume de stradă). Nu știu cum o fi scăpat numele acesta atât de frumos în zona în care văd acum, căutând pe Google Maps (pentru că, sincer, alte nume de străzi din jur nu îmi aminteam), predomină niște nume de străzi prozaice, progresist comuniste gen Betonierei, Avântului, Acetilenei, Producției. Paralelă cu strada bunicilor, tot acum îi văd numele, strada Vacanței. Cred că era o enclavă zona aceea pentru că, a rămas adânc ancorată în mintea mea ca un loc idilic, unde deabia așteptam să îmi petrec vacanțele.
Mami (așa îi spuneam bunicii) iubea florile. Ele înfloreau, luxuriante, și în straturi și din dâra de pămînt dintre temelia casei și aleea din dale de piatră: gura leului, petunii, regina nopții. Pe lângă aceasta din urmă, serile erau parfumate de caprifoi, sau mâna Doamnei, cum i-am spus mereu, sau de către florile delicate ale crinilor de toamnă. 

Mai avea trandafiri, și aceștia parfumați, mai ales cei de un roșu intens, cu petale catifelate și un miros adânc, puternic, nu l-am mai întâlnit la alți trandafiri. Deși n-am putut avea niciodată petuniile parfumate, pastelate, sau regina nopții în tufe măcar pe sfert ca ale bunicii și n-am avut nici pe de parte bogăția de flori, cumva am încercat tot timpul să am florile ei. Trandafirii sunt toți din imagini urmașii alor ei, au fost aduși de la București și rezistă în grădina mea. La fel crinii de toamnă, mâna Doamnei, două feluri de crini portocalii, cei cu petalele curbate și stropiți cu negru nu i-am mai văzut în alte grădini din Sibiu.

Cred că am încercat tot timpul să recreez imaginea aceea, fie și prin faptul că las să crească gura-leului pe unde o taie capul, margaretele la fel (pe bunica o chema Margareta), că mă chinui să nu moară unicul fir de phlox (îl vedeți în imaginea de mai jos), chinuit la umbră, sub stejar.

Bunica nu avea în grădină în schimb era în colțul străzii un strat întreg de Cosmos, v-am vorbit despre el aici, acum șapte ani am mai avut în grădină. Fotografia de mai sus este de atunci iar cea de mai jos, de anul acesta, nu îi merge foarte bine la mine, îl mănâncă limacșii până să apuce să crească. Poate voi reuși la un moment dat. La fel cum sper să am din nou mâna Doamnei înflorită sau hortensii, fotografiile din postare sunt de acum câțiva ani.

Și o dedicație muzicală, mi s-a părut că este potrivită cu starea mea de spirit (Queen este potrivită oricând, oricum).