My life

Până nu îmi trece cu totul cheful de scris, vă spun că va fi o postare doi în unu. Ce voiam să vă spun în septembrie și ce am promis pe fb că spun în ianuarie. Promptitudine maximă. De când nu am mai scris pe blog, s-au mai schimbat lucruri, nu sunt sigură că nimeresc setările potrivite. Colajul este din septembrie, simțeam nevoia să vă spun că s-a întâmplat inimaginabilul! Am luat voit și asumat o pauză de lectură. Știți voi genul... ”nu credeam să învăț a muri vreodată”. Nu pretind că citesc la fel de mult cum citeam odată. Dar, să zic că nu mă mai apropii o vreme de vreo carte, a fost destul de dramatic. Asta pentru că, datorită ofertelor de pe Librex, un site de pe care mai iau cărți despre care nu știu nimic, le vedeți mare parte în colaj, am ajuns să citesc Trilogia Daevabadului. Primele două volume de la ei, al treilea nu era publicat la noi, l-am comandat la Cărturești, în engleză. 2100 de pagini, cele trei volume. Ultimul mi-a pus capac, că era scris exagerat de mic. În fine

Era o vreme în care nu trecea o zi fără să scriu pe blog. ”Dădeam raportul” aici despre mai toate lucrurile pe care le făceam/vedeam/gândeam. Citeam ce scriau ceilalți bloggeri pe care îi urmăream, ne comentam reciproc. Era amuzant. Acum, cu atâtea rețele de socializare, acțiunea s-a mutat pe alte platforme. A trecut aproape un an de când nu am mai scris aici. În 2021 nu am scris nimic, zero barat.  În ultimele luni am scris totuși, am revenit în presă, după 22 de ani, mai ceva ca personajul lui Dumas. Nu mi-e tot timpul ușor să scriu, să zicem că nu e ca mersul pe bicicletă.  Ce scriu acum gândesc de ceva vreme, nu îmi place că am pus un titlu în limba engleză, încerc să le evit, părea mai potrivit totuși cu postarea, mai ales că este vorba (și) de melodia lui Bregovic. Îmi plac foarte multe genuri muzicale, extrem de diferite, ascult din nou muzică zilnic, îmi face bine. Luna trecută, ploua gen toamnă târzie. Și mi-am adus aminte de melodia aceasta, parte din coloana sonoră a Califor

Notă de astăzi: aceasta este o ciornă din 17 martie 2021, îi voi spune episodul I, sperând să nu îmi ia la fel de mult să continui povestea. M-am plâns ani de zile aici legat de lupta mea nesfârșită, inițial cu melcii de grădină, apoi, din 2014, și cu limacșii, găsiți la o căutare după eticheta snailslayer . Sincer, au fost ani de zile de frustrări, de bătut pasul pe loc în grădină. Nu am folosit niciun fel de chimicale, am încercat varianta adunatului manual și aruncatului la container în cazul melcilor de grădină. Am ”debarasat” așa sute de gasteropode. Cu astea mai era cum mai era dar când au apărut limacșii iberici am fost copleșită, sute și sute de creaturi lipicioase îmi devorau legumele și verdețurile imediat cum dădeau să iasă din pământ. Oribil, credeți-mă pe cuvânt! Cu aceștia am încercat să îi presar cu sare, le-am făcut capcane cu bere, eficiente până la un punct, în caz de an ploios sau de mii de indivizi, nici o șansă! În caz că vă doreați (eu nu) să îi revedeți, mai jo

Știți ce naște somnul rațiunii, nu? Ei bine, eu îmi asum faptul că am cam dormit. Respectiv nu am mai citit regulat presa locală de multă vreme, pe considerent de evitare a știrilor despre Covid. Așa încât mi-a scăpat cu desăvârșire intenția autorităților locale de a ”reamenaja” Parcul Sub Arini. Pun ghilimele pentru că acum, văzând și proiectul produs de firma de consultanță, pare mai curând mutilarea Parcului, analizând planșele cu propuneri disponibile în articolele de pe net, nu pot decât să mă îngrozesc de numărul de copaci care vor trebui să dispară. Desigur, cu cele mai multe ”bune intenții”, citez dintr-un articol Ora de Sibiu: În parcul Sub Arini ar urma să fie create zone pentru socializare, fiind posibilă amplasarea unor scene pentru spectacole. De asemenea, se vor amenaja spații în care se pot organiza evenimente în aer liber, expoziții de fotografie, zone cu caracter recreațional provizoriu și multe altele, evenimente care contribuie în mod decisiv la creșterea atractivită

Cu multă vreme în urmă dar cumva tot în sezonul rece (știu că e primăvară calendaristic dar, ieșiți și voi afară!) făcusem un fel de inventar al speciilor  de păsări văzute și câteodată fotografiate la mine în grădină. Mă bătea de multă vreme gândul să vă arăt ce ”noutăți” am dar nu m-am putut mobiliza nicicum să scriu, nici despre asta nici despre altceva. Ei bine, ”bubuitura” de azi (vă povestesc mai târziu despre ea) a fost ceea ce trebuia pentru a mă mobiliza. Încep prin a vă arăta familia de cânepari. Deși Honey are impresia că știu destul de multe despre păsări și păsărele, habar nu aveam ce sunt astea. Paranteză pătrată: știu suficient cât să recunosc în descrierea ei ” o păsărică de talie mijlocie (mai mica decat o cioară, dar mai mare decât o vrabie), neagră, cu cioc portocaliu ”, faptul că avea de-a face cu o mierlă. Revenind la cânepari, noroc cu motoarele de căutare!  Ce mi-a plăcut la ei, dincolo de coloritul  frumos al masculului, este cum cântă. Aveam și o înregistrare p