Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!

Desigur, pot fi ușor acuzată de discriminare și de viziuni înguste, cu un așa titlu. Dar, no, știți vorba aceea cu ”muncă de chinez bătrân”. Cam așa m-am simțit eu o vreme lucrând cu drag și mai puțin spor la fața de pernă din imagini. Știu că locul postării ar fi pe Orin - Arts & Crafts, dar aici mă pot și văita puțin de cât am lucrat.

Nu știu dacă îi știți pe cei de la LOOMescu. Țes niște preșuri minunate, din textile tăiate fâșii, am fost la un atelier de-al lor. Cum reciclatul face parte din viața mea, mi s-a părut foarte bună ideea. Până atunci, mai tăiam tricouri fâșii pentru a lega roșiile cu ele. Țesutul mi se părea mai complicat, trebuia să bat cuie pe un suport de lemn, să așez fire pe el. La croșetat trebuia să mă uit când lucram, tricotatul era cel mai facil: puteam să lucrez și să mă uit la televizor. 

Plină de optimism, am început să îi tai hainele Maiei rămase mici. În principiu cele ce erau prea uzate pentru a mai putea fi date altcuiva. Am tăiat și un cearceaf și vreo două tricouri mari, de la băieți. Și am tăiat... și am tăiat. Deși nu pare mare lucru, vă zic eu că făcusem bătături de la foarfecă. Iar pentru un singur pătrat, cred că tăiatul lua cel puțin o oră. Nu știu cum se descurcă cei de la LOOMescu, să își scoată costurile cu manopera, îmbătrânești tăind.

Din cauza aceasta a durat destul de mult până a fost gata, am tricotat trei fâșii, le-am cusut apoi într-o singură bucată. Este prima față de pernă căreia îi pun fermoar. De obicei, aleg să lucrez  cu o parte care se petrece și se închide cu nasturi. 

Deși îmi place mult rezultatul final, nu știu când mă mai încumet să mă apuc de ceva de genul, poate dacă găsesc un tăietor pasionat, chinez bătrân sau nu.