Alergătoarele indiene - episodul I

Notă de astăzi: aceasta este o ciornă din 17 martie 2021, îi voi spune episodul I, sperând să nu îmi ia la fel de mult să continui povestea.

M-am plâns ani de zile aici legat de lupta mea nesfârșită, inițial cu melcii de grădină, apoi, din 2014, și cu limacșii, găsiți la o căutare după eticheta snailslayer. Sincer, au fost ani de zile de frustrări, de bătut pasul pe loc în grădină. Nu am folosit niciun fel de chimicale, am încercat varianta adunatului manual și aruncatului la container în cazul melcilor de grădină. Am ”debarasat” așa sute de gasteropode. Cu astea mai era cum mai era dar când au apărut limacșii iberici am fost copleșită, sute și sute de creaturi lipicioase îmi devorau legumele și verdețurile imediat cum dădeau să iasă din pământ. Oribil, credeți-mă pe cuvânt! Cu aceștia am încercat să îi presar cu sare, le-am făcut capcane cu bere, eficiente până la un punct, în caz de an ploios sau de mii de indivizi, nici o șansă! În caz că vă doreați (eu nu) să îi revedeți, mai jos sunt câteva dintre fotografiile postate de-a lungul timpului.



Așa, după atâta și dă-i și luptă, citind eu despre soluțiile bio de îndepărtat limacșii, am dat peste un articol unde erau menționate ca luptători de linia întâi rațele alergătoare indiene. Am zâmbit eu a râde, că na, de unde să fac rost de așa ceva?! Și a mai trecut un an. Una dintre colege mi-a sugerat apoi, probabil sătulă de jelania perpetuă, să caut pe olx, poate găsesc rațe. Surprinzător, imediat am găsit în căutare pe cineva care le vindea în Sibiu.
L-am sunat pe nenea, imediat ce au fost disponibile ne-am întâlnit și mi-a adus o pereche de bobocei. Piuitori și super drăgălași. 



I-am ferit de ploaie, frig, alte animale, ziua erau libere în cea mai mare parte a timpului dar le închideam cum mi se părea prea frig/curent/pericol de s-a crucit vecinu' care îmi lucra în curte: ”Cristina, rațele iernează pe gheața Cibinului și tu le ferești de o ploaie de vară?!” Rita și Max. Versiunea 1. Au crescut frumoase tare, își făceau treaba mâncând limacși și melci de grădină. Pentru culturile de primăvară fusese târziu când le-am luat, totul era compromis dar măcar am avut dovlecei și dovleci. Roșiile nu erau atacate de obicei așa că și ele supraviețuiseră.
Spun versiunea 1 pentru că, din păcate, undeva prin octombrie sau noiembrie am găsit rața moartă în coteț. Nu știm de ce. Am zis, fatalitate, am îngropat-o. Se pare că pentru Max a fost mai greu să se consoleze cu moartea Ritei, o căuta tot timpul, măcănea, nu mai mânca deloc, începuse să caute compania motănelului pe care îl aveam în perioada aceea. După o săptămână de stat în greva foamei, temându-mă că va muri de inaniție, l-am sunat pe cel de la care le luasem, l-am rugat să îi ia el, să îl ducă lângă celelalte rațe pe care le avea, poate se consolează așa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Se întîmplă lucruri!

Propunere de amenajare/mutilare a Parcului Sub Arini

Anotimpurile și igiena