Până nu îmi trece cu totul cheful de scris, vă spun că va fi o postare doi în unu. Ce voiam să vă spun în septembrie și ce am promis pe fb că spun în ianuarie. Promptitudine maximă. De când nu am mai scris pe blog, s-au mai schimbat lucruri, nu sunt sigură că nimeresc setările potrivite.
Colajul este din septembrie, simțeam nevoia să vă spun că s-a întâmplat inimaginabilul! Am luat voit și asumat o pauză de lectură. Știți voi genul... ”nu credeam să învăț a muri vreodată”. Nu pretind că citesc la fel de mult cum citeam odată. Dar, să zic că nu mă mai apropii o vreme de vreo carte, a fost destul de dramatic. Asta pentru că, datorită ofertelor de pe Librex, un site de pe care mai iau cărți despre care nu știu nimic, le vedeți mare parte în colaj, am ajuns să citesc Trilogia Daevabadului. Primele două volume de la ei, al treilea nu era publicat la noi, l-am comandat la Cărturești, în engleză. 2100 de pagini, cele trei volume. Ultimul mi-a pus capac, că era scris exagerat de mic. În fine, cu tot cu pauza ca să vină volumul trei, le-am citit în două săptămâni. Poate vi se pare mult, dar încă lucram și mai eram și mamă. Ajunsesem să îi spun Maiei să se descurce o vreme, că trebuie neapărat să citesc. Nu mă mai suporta. De aici și pauza autoimpusă de citit. M-a ținut o lună.
În colaj am pus și cărțile pe care i le-am citit Maiei, înainte de culcare, mă bucur că îi place să asculte și chiar citește și ea câteodată. A început să își ia cu ea Micul Prinț, să citească în autobuz, la fel ca mine. De dragul faptului că citește, accept și faptul că după chestia asta, cartea nu va mai arăta ca majoritatea cărților mele, ca necitită. Să strici o carte când o citești mi se pare groaznic.
În imagine e mama, nu știu câți ani avea, dar știu cartea de pe genunchii ei, Paloșul neînfrânt, încă o am, mi-a plăcut tare mult, am recitit-o și adult. Știu exact când am început să citesc, aveam cinci ani, expediată disciplinar în București, la bunicii materni, în anul dinaintea începerii școlii. ”Disciplinar”, pentru că atunci când ne-am mutat în alt cartier, nu m-am adaptat la noua grădiniță. S-a lăsat cu fugit din grădiniță, mers de capul meu din Vasile Aaron până la Cazarma 90, unde avea mama biroul. Apoi, în altă zi, mi-am mușcat educatoarea de mână, când voia să mă ducă pe sus în sala de clasă. Ai mei lucrau, bunica renunțase deja la serviciu pentru a avea grijă o perioadă de fratele meu, venise rândul meu. Acolo, la ei, cu mini-cărticele gen Neghiniță, Bunicul, îi băteam la cap pe bunici să îmi spună ce literă e asta, ce literă e cealaltă, până am ajuns la școală, știam să citesc. Devenise un fel de refugiu pentru mine, citeam tot ce prindeam în casă, plus la biblioteca școlii. Bibliotecara ajunsese să mă testeze din cărți, le aduceam înapoi prea repede, credea că nu le citesc. M-am bucurat tare să o revăd anul trecut, la concertele Filarmonicii, îmi știa încă numele. Recunosc că eu nu îi mai știu numele, dar mi se pare neschimbată, la fel de deschisă și caldă.
Mi se pare nemaipomenit că mama încă citește cu pasiune. I-am cumpărat de multe ori cărți cadou. După ce mi-a spus să nu îi mai iau cărți ușoare, vesele, m-am concentrat să caut cărți triste. Cine sunt eu, să o țin să nu plângă?! Nu că eu n-aș plânge șiroaie la o grămadă de cărți (inclusiv la trilogia anterior pomenită, am eu o sensibilitate pentru iubirile imposibile). Și mama citește mult.
Acum mi-a dat prin cap să îi trimit romanele pe care le am de Parinoush Saniee. Trei. Au fost gata în mai puțin de o săptămână. Cu bocitul de rigoare.
Al doilea lucru despre care voiam să scriu și se potrivește cu subiectul cu cărțile este bradul de Crăciun. Iarna asta am revenit în forță la bradul din cărți, a fost de acord și Maia, mi-a ieșit cel mai frumos și cel mai înalt de până acum. Pentru că am postat pe fațăcarte imaginea lui și pentru că am fost întrebată câte cărți au fost în el, le-am numărat. M-a ajutat Arin la ”desfăcut” bradul, de Sf. Ion, ca de obicei. Le-am numărat și am numărat și câte dintre cărțile folosite am citit. Cu cea mai mare precizie, au fost 362 de cărți în brad. Am citit 155 dintre cărțile folosite, aproximativ jumătate, dacă scădem din total vreo 50. Acestea au fost dicționare și enciclopedii, clar necitite, doar așa, când căutam ceva anume. Dacă îmi spuneți că ați citit din scoarță în scoarță DEX-ul, nu vă cred!
Cam atât astăzi, nu am o încheiere, apreciez că m-am încumetat să scriu din nou.
Comentarii
Trimiteți un comentariu