My life

Aparent este foarte simplu. E suficient să nimerești profesorul nepotrivit și se ocupă el de restul. Radu a intrat la Lazăr cu nota 10 la examenul la matematică. Mai puțin la română și mai puțin media celor 4 ani de gimnaziu. A se nota că, la nota asta nu a contribuit profesorul pe care l-a avut la clasă, ci fosta mea profesoară de matematică din gimnaziu, care l-a meditat începând cu vacanța dintre clasele a VI-a și a VII-a. O zână bună a matematicii, dacă e să mă întrebați pe mine. Datorită ei, din clasa a VI-a, când a început să ne predea și am făcut și meditații cu dânsa, vreo trei luni, pentru a recupera, mi-a plăcut foarte mult matematica, făceam problemele din ”urâtele” culegeri Petrică și Ghibu din proprie inițiativă și cu cea mai mare plăcere. Am intrat printre primii (tot la Lazăr) fără meditații. Am lăsat Lazărul și m-am transferat la Goga ghiciți de ce? Pentru că, nu am înțeles nimic, nimicuț din matematica predată acolo în clasa a IX-a, profesorul era genul geniu pustiu,...

Au fost acum mai bine de o săptămână, am vizionat trei comedii, vă recomand însă și un al patrulea film, văzut mai demult. Am ales doar comedii pentru că mi-am însușit filozofia de viață foarte înțeleaptă a Carmencitei, care spune că avem destul de multă dramă în viețile noastre pentru a o mai căuta și în filme. La primul, m-a atras traducerea în limba română, suna așa: ”Puțin, mult, orbește” , semăna cu ”Eat, Pray, Love”, acela nu mi-a plăcut, l-am găsit destul de tâmpițel, în ciuda faptului că îi avea pe Julia Roberts și pe Javier Bardem în distribuție și de ei îmi place. Vă recomand comedia franceză, cu protagoniști ce se îndrăgostesc vorbind unul cu celălalt printr-un perete. Asta după ce nenea Clovis (în film ”Acela”) încearcă să o sperie pe tanti Aceea să plece din spațiul proaspăt închiriat cu ceva voci misterioase și un tablou care se mișcă, plus o grămadă de șicane zgomotoase reciproce, vedeți voi! Și Ziua J mi-a plăcut, un film ușor (nu atât de ușor ca cele america...

O parte din mine știe că ar trebui să mă bucure summitul din mai. Că de, vizibilitate, turism, oportunități, mai bine pentru oraș, pentru cetățenii lui, blabla... Că lumea o să ne vadă, o să ne știe cât suntem de minunați și ardeleni și ce frumos e la Sibiu! A nu se înțelege că nu îmi place orașul meu, așa cum e el. Dar... nu cred că e pregătit și, cu siguranță oamenii lui nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Peste tot se cască rănile nepăsării, ale cantonării în ”merge și așa”, ale proastei creșteri. Degeaba spoim niște fațade, plantăm niște copaci și niște floricele, vopsim marcajele stradale cu ceva mai puternic decât acuarela și spunem că suntem mai europeni, mai frumoși, mai înalți decât eram până acum o lună. Imaginile din postarea aceasta sunt de acum două săptămâni, dintr-o sâmbătă însorită când am ajuns în centru jumătate cu Tursib-ul, jumătate pe jos... să mă bucur de orașul meu. Jumătatea motorizată se datorează faptului că nu mă bucură foarte tare să fiu pieton pe Al...

Probabil ați remarcat că de regulă sâmbetele mele sunt ocupate cu activități fizice. Cum fanteziile mele în domeniu sunt nenumărate și unele dintre ele îmi depășesc capacitățile proprii, îmi implic în ele și copiii, pentru moment, chestiile grele nu o afectează și pe Maia, chit că ea m-ar ajuta la tot ce se există. Sâmbătă eram singură cu Radu și m-a apucat grădinăritul. Șantierul de pe stradă a dus la asfaltarea drumului și a trotuarelor dar și la crearea unor zone posibil verzi. La momentul actual niște parcele argilos-bolovănos-deșertice. Constructorii au dus de aici pământul fertil, îngrășat ani de zile de către vecinii mei cei ”eco”, ce își pompau regulat conținutul foselor septice în șanțul din fața casei. În locul lui au adus ce se vede în imaginile de mai jos, asta după ce am încercat o primă cosmetizare în toamnă, adică am adunat câteva găleți de pietre cu copiii, i-am pus să aducă câteva roabe cu pământ din grădină, schimbarea este invizibilă. Astă toamnă am semănat cic...

Atunci când am început să scriu pe blog erau populare lepșele, erau și amuzante, era mai multă interacțiune între bloggeri, se lăsau comentarii, te bucurai când cineva te băga în seamă și te nominaliza să preiei o leapșă . Aceasta fiind un fel de set de întrebări gen oracol sau provocarea de a posta ceva (la un moment dat am făcut public conținutul poșetei mele ). Acum acțiunea s-a mutat mai mult pe rețelele de socializare, nu mai sunt așa populare blogurile despre nimic. M-am bucurat săptămâna trecută să văd o leapșă la Ioana, cu treizeci și cinci de lucruri pe care (poate) nu le știam despre ea . Pentru că treizeci și cinci de lucruri mi se par cam multe, trișez cu primele unsprezece și le copiez dintr-o leapșă mai veche, fiind de acum șapte ani mizez pe faptul că e ca și când sunt noi, plus că nu m-am schimbat: 1. îmi place primăvara. 2. sufăr de o claustrofobie mai mult sau mai puțin controlabilă. 3. iubesc cerul și norii și nu m-aș sătura să le fotografiez. 4. dacă ...

Nu, n-am greșit titlul, știu că grupul și evenimentul organizat sâmbătă de ei se numesc Semințe Cu Suflet , dar cred că cel postat de mine se poate aplica la ce a fost acolo. Probabil v-ați dat seama din ce mai postez pe aici că mă interesează să cultiv în grădină tot felul de legume și plante, într-un mod cât mai tradițional și lipsit de chimicale posibil. Nu stropesc, nu chimizez, nu nimic, cu riscul să pierd mare parte din recolta anului respectiv. Inclusiv mă lupt cu melcii de grădină și limacșii spanioli prin metode bio dar câteodată inchizitoriale.  De vreo trei ani am beneficiat de semințele tradiționale oferite gratuit, prin poștă, de către organizația Eco Ruralis . Probabil voi face același lucru și anul acesta. Atunci când am aflat despre piața cu semințe gratuite de legume românești, organizată la noi la Biblioteca Astra, am vrut neapărat să particip. Sinceră să fiu, dacă aș fi bănuit ce va ieși dintr-un eveniment gândit ca fiind unul generos și de suflet, mai bin...

Cadru general: aceasta este zona din dreptul grădiniței la care este înscrisă Maia, pe timp de vară, că așa știa google maps. Pe timp de iarnă, nu am făcut poze dar trebuie să mă credeți pe cuvânt. Strada respectivă nu cred că apare pe nici una dintre hărțile Primăriei, nu se există. De ce spun asta? Pentru că, în nici una dintre săptămânile cu zăpadă la greu n-a văzut nici picior de urmă de abur de dezăpezire. Nimic, nimicuț, s-a topit de la mama natură și de la roțile coparticipanților la trafic. Aceasta însemnând că, de multe ori, se circula doar pe un singur rând de urme și parcam mașina undeva în mijlocul drumului pentru a nu rămâne blocată în mormanele de zăpadă de pe margini sau, după caz, de zăpadă și gheață. De ce toată introducerea aceasta? Pentru a constata că, deși strada respectivă nu apare pe hărțile Primăriei, ea apare în strategia Poliției rutiere de a educa/amenda cetățenii. După cum se poate observa, se există două treceri de pietoni acolo, între ele fiind o...