The End Is Near?
N-am avut niciodată pretenția de a fi o femeie cochetă, cred că aș fi coșmarul companiilor de cosmetice. Probabil folosesc cu o frecvență bilunară o cremă de față (foarte bună de altfel, de la Yves Rocher), ceva gloss de buze, manichiura și pedichiura care constă în tăierea unghiilor cu cleștele și în cazuri excepționale, pilirea lor. La pedichiură într-un salon am fost o singură dată, ca să vedeți cît sînt de eficientă și atunci m-am dus cu încălțăminte închisă în față, n-am avut răbdare să aștept să se usuce bine, o parte din aspectul french a rămas în interiorul saboților!
După aceste informații retrospective, știrea zilei, de ce cred eu că se pregătește ceva? Pentru că am făcut cascadorii montane și am supraviețuit! Și pentru că, săptămîna trecută, de bună voie și nesilită decît de entuziasmul că am primit ceva nou aka ojă bleu de la nașa mea, mi-am vopsit unghiile degetelor de la picioare și încă stau și mă uit la ele de parcă nu mi-ar aparține! Evident că operațiunea cu pricina a dus la vopsirea accidentală a trei degete și vreo patru unghii de la mîini. Nu am acetonă în casă, nu mi-a trecut prin cap să apelez la Doru, s-a dus în urma unor spălări repetate, acum studiez posibilitatea de a-mi șterge unghiile cu diluant, din ăla am destul în atelier...
Dedicația zilei:
Asculta mai multe audio diverse
The end is nowhere near :)
RăspundețiȘtergereDe fapt, cea mai frumoasa parte este ca, evitand rutina vopsitului de unghii, poti acum sa te bucuri de ele, cum spui, ca si cum n-ar fi ale tale, ingenuu si fresh. Total diferit, eu am o cutie cu peste 30 de culori de oja, nu folosesc mereu, dar ma plictisesc extrem de repede de o culoare, asa ca imi trebuie mereu alte si alte culori :)))
Li, cred că este așa cum spui tu, îmi privesc unghiile de la picioare de cîteva ori pe zi, mă mir de fiecare dată! :)) Te-am vizitat azi, ce îmi place ședința foto eu - ge - ne!!! Și altele, dar trec și îți zic! :D
RăspundețiȘtergereData viitoare când mergi la pedichiura, ia-ma și pe mine! N-am fost niciodată! (oare o fi bine sa recunosc asta în public?)
RăspundețiȘtergereMulțumesc că ai recunoscut lucrul ăsta, așa nu mă mai simt altfel decît restul lumii! :) Hmmm, ai putea face o vizită la Sibiu, pe motiv de cosmetizat degete membre inferioare, așa poate mai am și eu o motivație să merg.
RăspundețiȘtergere