Pentru a nu știu cîta oară VERDE

Sînt o ființă care refuză lucrurile super moderne, super high-tech cu super-funcții pentru că nu cred că aș avea nevoie de ele, acum mă voi referi doar la telefoanele mobile, în cazul cărora, cu riscul de a supăra o parte dintre cunoscuții mei, mă uit cu uimire/compătimire/neînțelegere cît sînt de concentrați asupra butoanelor, ecranelor, chiar dacă au o persoană în carne și oase față în față cu ei dar pare mai important/interesant/vital să butoneze tastele.
După această introducere cam lungă, recunosc că am ajuns să scriu despre telefoane, inspirată fiind de postul Alexandrei, apropos de obsesia pentru o anumită culoare, nu spun care!
Atunci cînd mi-am luat actualul telefon, pe punctele de la un abonament (și îl folosesc în altă rețea), am văzut modelul de mai sus și e clar că nu l-am mai lăsat din mînă. Conversația mea cu nenea de la relații cu clienții:
Eu: Gata, am găsit, ăsta îl vreau!
El: Știți, aveți destule puncte, vă puteți lua alt model, mai performant (a se nota că eu știam din cînd în cînd ce model de telefon folosesc, și anume cînd îmi spunea blue-tooth-ul conectat la computer).
Eu: Nu vreau alt model, îl vreau pe ăsta: e Nokia, e verde!
El: Dar, știți, are un spațiu de stocare foarte mic, vreo 12 mb...
Eu: Nu contează! E Nokia, e verde!
El: Și nu îi puteți pune un card de memorie, știți are chiar puțină memorie...
Eu: E Nokia, e verde! Nu mă interesează memoria suplimentară!
El: (cu tristețe și compătimire spre mine)... Bine, atunci, vă fac actele!
Morala fabulei: nu încercați să schimbați ideile puține dar fixe!