My life

Mi-a apărut brusc în raza vizuală, clătinîndu-se. Pantaloni bej, bluză roz tricotată, o vestă roșie. Deabia se ținea pe picioare și se lovea de zid ca un fluture de noapte de becul felinarului. M-am dus la ea, i-am spus Bună seara! Vă simțiți bine, doamnă?! M-a privit cu neîncredere, mi-a spus că da. A întrebat cu un soi de răutate în priviri ce vreau de la ea. I-am spus că nimic, voiam să văd doar dacă nu îi este rău, dacă are nevoie de un doctor, i-am spus că nu am telefonul la mine dar pot încerca să caut unul, să sun. Mi-a spus, clătinîndu-se și sprijinindu-se de zid, că nu are nevoie, e bine. În timp ce mă îndepărtam am auzit un Mulțumesc! Am continuat să o privesc cu coada ochiului în timp ce așteptam autobuzul. Stătea între doi bărbați, unul dintre ei se uita și el la ea contrariat dar nu a întrebat-o nimic. I-a sosit autobuzul, 1, s-a dezlipit de zid și s-a îndreptat către el pe două cărări. Cînd a trecut pe lîngă mine mi-a zîmbit cu toată fața, mi-a mulțumit și mi-a luat mîi...

Coincidența face să fi aranjat crenguțele de corcoduș într-un mod și pe un fundal ce mie îmi aduce aminte de ikebana. Vasul de lut românesc, creație a meșterului Sitar, pare din filmul ăla, acum că privesc fotografia, mă gîndesc că sigur ar fi arătat mai bine fără fructiera și ceasul de metal, ar fi fost mai minimalist japonez ansamblul. Spuneam că este o coincidență aranjamentul ăsta cu noua lectură începută, Cronica păsării-arc a japonezului Murakami. Vă spusesem în treacăt că am citit de curînd un volum de nuvele scrise de același autor, După cutremur . Încă sînt la începutul cărții dar, din puținul citit și din cartea precedentă pot spune că nu se compară cu ce am citit scris de Yasunari Kawabata. Chiar dacă în cărțile celui din urmă, acțiunea este de multe ori aproape inexistentă, descrierile lui au darul de a te face să te simiți atins de o aripă de fluture, sînt diafane și surprind o lume tradițională și o cultură complet diferită de a noastră, alcătuită din reflexii și ...

Prietenii și cunoscuții mei ar putea confirma că am o grijă obsesivă de a nu avea datorii, dau restul pînă la ultimul bănuț, nu-mi place să împrumut bani, dacă totuși o fac, am grijă să îi restitui rapid.  Angajații Metro au fost siderați cu ani de zile în urmă, cînd ne-am întors, după ce am trecut de case și de controlul existent atunci, să ne încaseze și două pungi de mazăre congelată, uitate în partea de jos a căruciorului. A fost ceva de genul:"Ați trecut cu ele de case și ați ieșit din magazin? Da! Șiii... (pauză, ochi bulbucați) v-ați întors???!!!" A doua experiență de genul a fost la Carrefour. De aici am plecat cu o cană-bol, o pusesem în partea căruciorului unde de obicei stau infanții iar eu îmi țin poșeta. Îmi aruncasem peste eșarfa și am uitat de ea. Doar acasă am realizat că nu o plătisem, am verificat și bonul, nu era trecută. O spălasem deja, nu mai avea codul de bare. Rezolvarea situației a venit după vreo săptămînă, am mers din nou la magazinul cu pricina...

Nu știu dacă a fost evident pentru toată lumea, dacă n-a fost, o spun acum, îmi plac chestiile vintage! Mult! Dacă nu le transform/recondiționez singură, din cînd în cînd achiziționez un obiect care, deși e nou, e făcut să semene a ceva în stilul respectiv. Așa a fost cu becul de mai jos, aka Bec Workshop . Mi s-a părut că arată minunat, pe site scria că are 60W, părea suficient pentru bucătăria mea. Azi a venit coletul și, mîndră nevoie mare am coborît să îl înfiletez la locul cu pricina. Ocazie cu care am frecat conștiincioasă abajurul de metal pînă a arătat ca nou, că de, nu dădea bine cu becul! Mă dau fericită și cu durere în brațe jos de pe scaun, aprind lumina și mi se duce toată fericirea! Frumosul meu bec dă o lumină chioară, dar chioară rău! Nici poveste să îl pot lăsa acolo. Mă întreb cum ar fi fost să îl pun în atelier, dacă tot se numește așa, ce mișto mi-aș fi dat cu ciocanul peste degete la lumina lui... În colajul de mai jos am încercat să surprind cum luminează be...

Greu, dar totuși reușesc să mai și citesc. Inițial la toaletă, acum, că mi-a dat ideea nașa mea, și în timp ce alăptez. Că ce să și fac, atunci cînd eu și gîndurile mele sîntem obositoare, poziția imobilizat în pat duce ori la uitat la televizor, ori la citit.  După ce Honey a fost inspirată să îmi facă cadou un mic volum de nuvele, ca să văd dacă îmi place Murakami (concluzia: îmi place!), am încercat un mini-roman, cumpărat de Bogdan, cred.  Puteți citi critică de specialitate despre De vei lua aminte la greșeli a lui Andrea Bajani. Pe scurt, acțiunea se desfășoară fie în București, unde protagonistul aterizează pentru a participa la înmormîntarea mamei sale, fie într-un orășel italian, în trecut. Autorul pendulează între amintirile copilului lăsat singur de către mamă (unul dintre întreprinzătorii italieni aterizați în România post-decembristă) și scurte experiențe pe teritoriul românesc.  Nu lipsesc clișeele cu românii coborîți din copac dar buni la sufl...

Sîntem în prima săptămînă de februarie iar liliacul meu are deja mugurii ăștia. L-am fotografiat ieri pe cel alb, mic și fragil, are doar un metru înăltime, anul trecut a fost primul cînd a înflorit. Mi-e frică să nu înghețe din nou, așa am pățit ani la rînd, l-a păcălit căldura timpurie și apoi a venit gerul. Oare limacșii nu pot fi păcăliți? Nu mi-ar părea rău să-și scoată nasul afară și apoi să îi găsesc cubulețe...

Cu siguranță cei mai mulți dintre voi sînteți utilizatori fațăcarte. Cu siguranță v-a apărut astăzi un filmuleț cu voi și prietenii voștri, invitați fiind să îl postați pentru a celebra Ziua Prietenilor. Mai sînteți atenționați și că astăzi fațăcarte împlinește 12 ani de existență și de aici filmul aniversar. Eu nu înțeleg de ce să asociez ideea de prietenie unui site, oricît ar fi el de util în relaționare. Prietenii mei adevărați sînt acolo pentru mine, chiar dacă la mii de kilometri distanță unii dintre ei și am fi rămas la fel de prieteni cu sau fără rețele de socializare. Sinceră să fiu, chiar mi-e dor de scrisorile pe hîrtie schimbate de-a lungul anilor. Sînt convinsă că mă iubesc și că ei știu că îi iubesc în fiecare zi din an și nu doar cu ocazia unui eveniment artificial creat. Și dacă vreți insistent o zi universală a prieteniei, puteți sărbători pe data de 30 iulie, zi agreată de către ONU ca Zi Internațională a Prieteniei, fără legătură cu promovarea niciunei rețele o...