Biutiful

Așa cum intuisem, filmul de aseară m-a făcut să plîng și mi-a lăsat o stare melancolică mult după ce s-a terminat. Nu că nu mi-ar plăcea asta, țin minte și acum o seară, într-un autobuz din București, cum stăteam tăcute, eu și Mami, trăindu-și fiecare emoțiile după ce am văzut La Reine Margot. Dacă atunci am avut răgazul să îmi savurez tristețea, aseară a fost mai greu, că nu m-a lăsat Doru, m-a tachinat non stop! :) Probabil ăsta e rolul prietenilor. Și al frappe caramel-ului buuun de pe terasa Old Friends!
Revenind la film, cred că rolul Uxbal, din Biutiful, filmul din 2010, regizat de Alejandro González Iñárritu, este cel mai bun în care l-am văzut pe Javier Bardem. Mi-a mai plăcut în Dragostea în vremea holerei și nu cred că a salvat cu nimic comercialele Vicky Cristina Barcelona sau Eat Pray Love. Despre acțiunea filmului găsiți pe net, nu are sens să vă povestesc acum filmul, e complicat să explici în cuvinte ce simte un tată atunci cînd află că mai are cîteva luni de trăit și că își va lăsa într-o lume incertă cei doi copii (soția de care divorțase suferea de sindrom bipolar, mai bea sau consuma droguri și bărbați pentru a-și suporta angoasele).
Ca o paranteză, spre sfîrșitul filmului s-au aprins luminile din Piața Mare și nu se mai vedea nimic pe ecran. După cîteva minute de panică, ceva spectatori care n-au suportat tensiunea și au plecat (nu știu cum or fi putut, atît de aproape de final), îl văd pe Brylu fugind între stîlpi, atunci cînd a deconectat becurile de la al doilea l-am aplaudat cu toții. Numai el știe ce a făcut dar a fost The Movie Rescuer!
Mai sînt o noapte și o zi de TIFF. Eu zic că ați putea să încercați să ajungeți măcar la un film, sînt altceva decît ce se vede de obicei la cinematograful nostru, adică filme comerciale americane.