Minicolț cu cărți - 2018

Se zice prin sat că 2019 va fi Anul Cărții în România, declarat, parafat și parfumat. Eu am aflat doar săptămâna aceasta despre anul cărții, mă străduiam de ceva vreme să consemnez aici (cum am mai făcut-o și în alți ani) cât de mult N-AM citit în 2018, cam de prin decembrie, când mă uitam cu invidie la foto-lista postată de Adela (fostă colegă de liceu) pe fațăcarte, cu cele 30 de cărți citite de ea. Firește că îmi propun în fiecare an să citesc mai mult, firește că eșuez cu grație, prinsă între câteodată prea multele zilnice. În principiu, cu Maia acasă reușesc să citesc poate zece pagini pe zi cu ea trează și câte mă lasă inima și somnul ei iepuresc și al meu cu gândul la serviciu, cu ea dormind.

După această lungă introducere, să vă spun și ce-am citit, nu că n-ați putea deduce din colajul de mai sus, la care se mai adaugă și volumul din stânga, uitasem de el și n-ar fi dat bine să editez colajul cu număr impar de coperți. În principiu, prefer cărțile tipărite, a existat o singură excepție, am citit în format pdf ”Necredincioasa”, nu mai știu acum cine a pomenit pe fb despre ea, cu un lung citat și cu link-ul unde putea fi citită. Am percutat imediat, printre altele circumcizia feminină este un subiect despre care mă interesa să aflu mai multe, cu toată barbaria implicată. Ca să finalizez această carte, m-am trezit în miez de noapte și am stat la calculator, cu toată oboseala de a doua zi, când Maia s-a trezit devreme, veselă ca un pițigoi și m-a luat în primire.

După cum puteți observa, lista este scurtă dar extrem de eclectică, nu am renunțat la cărțile pentru copii, am citit volumul 6 din seria ”Exploratorii”, ar mai fi vreo șase dar nu știu când vor fi traduse și disponibile în România.

De la Radu, am împrumutat Copiii de făină, o citise și m-a tentat și pe mine, e interesant ca experiment menit să responsabilizeze o clasă de elevi ”problemă”. Tot de la el (mă gândesc de când mergea la un club de lectură) am citit colecția de povestiri ”Fiica negustorului de sake”, chiar nu mă așteptam la povestiri polițiste japoneze, se pare că autorul acestora este cel care a inaugurat genul polițist în literatura niponă. Cu un Sherlock Holmes local, pe numele său Hanschichi. Foarte faine.

De multă vreme îmi propusesem să citesc ceva de Kazantzakis, deși am început și un al doilea roman de el (Hristos răstignit din nou), l-am finalizat doar pe acesta. N-am citit Biblia dar mă fascinează povestea lui Iisus, am citit-o în trei variante, Războiul sfârșitului lumii al lui Llosa, Mielul... de Christopher Moore și acum Ultima ispită a lui Hristos. Minunate și spirituale toate trei, poate nu pe placul creștinilor habotnici dar fiecare dintre autori încearcă să se apropie cumva de Iisus, de omul și Dumnezeul din el și de câteodată lupta dintre cei doi. Inutil să vă spun că plâng de fiecare dată, n-ar exista una în care să nu sfârșească pe cruce!

Îmi place de multă vreme să citesc Kawabata, am încercat să o convertesc și pe Honey la un moment dat dar nu mi-a ieșit. Într-un fel, cărțile lui sunt destul de statice, dramele s-ar ghici undeva mult sub suprafața de un calm respectuos specific japonezilor. Recunosc că am încheiat Jurnalul de la șaisprezece ani în prima zi din ianuarie, l-am început, am citit Necredincioasa între timp, l-am reluat, după ororile și tumultul vieții lui Ayaan Hirsi Ali era ca și când ți-ai întoarce brusc ochii de la carnagiul porcului de Crăciun și ai da de o ninsoare imaculată de flori de cireș.

Nu îmi dau seama dacă voi reuși să citesc mai mult anul acesta. Cu siguranță, nu voi citi mai mult pentru că este Anul Cărții. În prima săptămână din an (în două zile de fapt) am profitat de lipsa Maiei și am citit o carte primită de Crăciun: Lucinda Riley, Trandafirul nopții. Tangoul Vechii Gărzi, a fost cadoul Crăciunului trecut. Captivante lecturi, nu mi-ar fi trecut prin minte să le cumpăr altfel. Și pentru astea am ocolit ora regulamentară de mers la nani. Acum, încerc să citesc Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt. L-a primit Radu de citit pentru școală și nu îl atrage deloc. Am zis să văd cum e. Va trebui să îl ducă înapoi la bibliotecă, poate face rost de o prelungire, că nu e genul de lectură (cel puțin deocamdată) pentru care să îmi pierd nopțile.