Filme din ianuarie
Rar apuc în ultima vreme să văd un film împreună cu Radu și Arin. Au fost trei în habar n-am cîte luni de zile, probabil mai mult de șase. Toate alese de către ei. Interesant cum, din cele trei, două au fost cumva surprinzătoare, poate i-a atras titlul și afișul de pe HBO Go și apoi i-a captivat povestea, nu cred că își doreau neapărat ceva de genul. Ca să înțelegeți la ce mă refer, primul film ales a fost Gardienii Galaxiei 2, adică, nici o legătură cu celelalte două. Dacă aveți timp și ocazia, vi le recomand cele două. Au și ceva în comun, personajele principale preocupate de a-și salva tatăl, grav bolnav. Primul se numește Ingredientul secret sau Iscelitel , este un film macedonean din 2017. Disperat că nu avea bani de medicamente, eroul principal ajunge să fure droguri ascunse de niște traficanți într-o garnitură de tren, cu marihuana de acolo gătește un fel de prăjitură magică ce pare să îl vindece peste noapte pe tatăl său. Asta duce la tot felul de complicații, de la urmări...