My life

Probabil că majoritatea dintre voi găsește drăguțe buburuzele, eu nu fac excepție. Cu mai multe sau mai puține buline negre pe roșul aprins, galbene, portocalii, chiar și verzulii, am văzut destule. Ce nu văzusem pînă acum doi ani sau, chiar dacă văzusem habar n-aveam ce sînt, erau larvele de buburuză. De aici, una dintre lecțiile de astăzi. Lecția 1: creaturile astea destul de respingătoare, ce pătează totul atunci cînd accidental sau voit le faci terci, extrem de nașpa atunci cînd te trezești cu ele în păr, pe corp, și mai nașpa ieri cînd mi-a căzut una în decolteu... sînt de fapt larve de buburuză. Am aflat asta acum doi ani, după o repriză de omorît frenetic la ele, invadaseră toată terasa. Acum le las în pace, doar fără intenție mai pățește cîte una vreun deces din cauza mea. Tot legat de buburuze, după stadiul de larvă, urmează pupa, se fac covrig și stau cumințele undeva, pe o frunză, lemn, perete, orice, pînă se transformă în chestiile alea drăguțe. Am luat de aici ...

Sună dramatic, știu, dar așa simt cîteodată că cineva acolo (nu sus, pe uliță) urmărește îndeaproape cînd sînt eu mai murdară de la grădinărit și îmi ia apa. Sau curentul, există mai nou variațiuni pe tema. Primul moment "fericit" a fost vineri, acum două săptămîni. Eram plină de pămînt, iarbă, după o zi de grădinărit frenetic, Maia și tatăl ei la fel. Decidem să încheiem ziua și să mergem la spălat. Pauză. Țevile de apă goale, nimic, nimicuț, pauză, lipsă, gaură. Priveam cu jind la rezervorul WC-ului, acolo mai era apă! Ce ne-a salvat măcar mîinile de stratul de noroi? Apa din dezumidificator, nu apucasem să o golesc, erau aproape doi litri, prioritate au avut mîinile Maiei. Înțeleg că oamenii ăștia lucrează la reabilitat străzile dar măcar un bilețel, o portavoce, un vornic, ceva, pentru cei care nu citesc presa online, în caz că au anunțat acolo, n-am verificat. Faza asta s-a repetat de mai multe ori, cu mici diferențe, pînă și dezumidificatorul era gol cîteodat...

Mai pomeneam pe blog despre izoterma pe care o avem la Rîul Sadului, altfel cunoscută în sat drept "vagonul lui Tăvală", după nenea cu locul. N-am mai ajuns acolo de doi ani de zile, oricum mergeam tot mai rar. Alaltăieri am mers cu un vecin, să vedem dacă se poate face ceva cu acoperișul ei și dacă poate redeveni locuibilă. Ne-am întîlnit și cu nea Tăvală și ne-a arătat ce graffiti frumos a făcut fiul lui pe una din laturile vagonului. Mi se pare super super mișto! E foarte talentat autorul, student la design în Cluj, tocmai a participat acolo la o expoziție de grup . Mai multe opere de-ale lui găsiți aici . Cine știe, peste ani, mă voi putea lăuda că sînt posesoarea unei creații originale.