Habar n-am de cîte ori am urcat în Turnul Sfatului. De foarte multe ori! Totuși, îmi aduc aminte puține dăți să fi urcat pe tocuri, cizmele de azi aveau așa ceva, chiar dacă erau unele late, am resimțit prezența lor. Cu toate acestea, cred că nu mă puteam compara nici pe departe cu alți vajnici vizitatori. La coborîre, trece pe lîngă noi o fetiță grăbită, cam la vreo zece ani. Mai coborîm un nivel, vedem urcînd o altă purtătoare de codițe și cizmulițe, tot pe la vîrsta aia, suflînd din greu și urlînd pe scări: Andreeeiiiaaaa, Andreeeiiiiaaa!... Te-am văst printre scări! Către noi: Doamne feri'! ASTA-i tare grăbită! Am așteptat să treacă bodogănind și pufăind pentru a izbucni în rîs. Aproape jos, la nivelul cu casa de bilete, apare primul dintr-un grup, un nene robust, deja era varză! Tot din turn: un nene posesor de Nikon mare, profi, mare, lung, lat, declanșează lîngă mine. Cu blitz!!! Prin sticla ce proteja mecanismul ceasului. Dacă știe cineva cum a putut obține o fotog...