Amestecate

Mi se întâmplă multe lucruri și foarte rar apuc să le și scriu așa că postarea de astăzi va fi un amestec, nu în ordine cronologică, nu în ordinea importanței, doar gânduri. Deja fac o paranteză pentru a vă spune că una dintre principalele piedici ale unei meditații reușite este tocmai aceasta: cum să fac să blochez cele șaptesutecincizecișisapte de gânduri simultane din tărtăcuța proprietate personală?! Greu așa! Motiv pentru care nu meditez deși am înțeles că ajută foarte mult spre extraordinar!

Gândul 757: unul dintre prietenii mei a postat zilele trecute un videoclip Rammstein, Ohne Dich. Am stat să îl văd, cu imagini din filmul Stalingrad. Dureros, greu de privit, mutilare și moarte peste tot. În timp ce îl urmăream, mă gândeam la bunicul meu, căzut prizonier în prima bătălie la care a participat, la Cotul Donului, acum 77 de ani. Mă gândeam câți morți a văzut, cum a supraviețuit și cum a rămas un om normal după toate astea. Am mai povestit aici despre el și despre Mami, bunica mea, mi-e tare dor de ei! 

Gândul 756: tot legat de o melodie, Queen - Who wants to live forever. Cei de vârsta mea vă amintiți probabil și filmul Highlander, pe vremea aceea mi s-a părut nemaipomenit. Acum, după ani de lupte sofisticate și efecte speciale la greu, cele folosite în 1986 par extrem de stângace. Încă pot auzi replica: ”There can be only one!” iar melodia celor de la Queen este printre preferatele mele, aș putea-o asculta la nesfârșit. De ce e unul dintre gândurile zilei? Pentru că încă mă simt extrem de încântată de faptul că am cântat-o vineri la karaoke, în Hello Coffee Lounge. Întâiași dată pentru prima oară când m-am încumetat să o cânt. Și mi-a plăcut maxim. Am avut șansa vineri să fie două voci foarte foarte bune acolo și să mă ajute: Robert Botezan (finalist la Vocea României în 2016) m-a ajutat la Queen iar Anca Mărginean (backing vocal în Dreamcatchers Band) la De-ai fi tu salcie la mal (minunea minunată de cântec interpretat de Mihaela Mihai). Nici eu nu sunt atât de ”matură” să îl fi fredonat în epocă dar l-am ascultat când m-am făcut mare. Îl includ în postare pentru cei care nu știu la ce mă refer. 

Gândul 755: sunt tare încântată și de cum se mișcă lucrurile la Teatrul Gong. Au atâtea proiecte frumoase încât e frustrant că pot să particip doar la câteva. Mi se pare că au evoluat mult lucrurile de când au schimbat conducerea, independent de faptul că îl cunosc pe actualul director. În ultimele săptămâni am văzut din nou Pata/Der Fleck, cu Maia, am fost cu Radu la avanpremiera #projectfood. O istorie a mâncării din cele mai vechi timpuri până mâine, și cu o prietenă la Happy Manif, un demers coregrafic inițiat de un nene din Nantes, David Roland, secondat de Valeria Giuga (tot de naționalitate franceză), ce a fost prezentat în premieră în România la teatrul sibian. Super mișto. Pe scurt: toată lumea a primit căști în care auzeam fundalul sonor și indicațiile privind mișcările pe care trebuia să le inițiem sau reproducem. Îmi pare rău că vremea schimbătoare a dat peste cap intenția inițială ca spectacolul să se desfășoare în Parcul Tineretului dar, poate este totuși mai bine, că s-ar fi putut să beneficiem și de reacții mai neortodoxe din partea publicului spontan.

Despre restul de șaptesutecincizecișipatru de gânduri rămase, altădată...

Înainte de...