Crăciun cu miros de Kenzo
Câteodată mă iubesc cuvintele, altădată, așa cum este acum, sunt blocată de teama că acestea nu vor reuși niciodată să reflecte ceea ce simt. Mă gândesc de patru zile cum să scriu despre senzațiile mele și amân momentul acesta în speranța că mă voi apropia de modul acela perfect, ideal de a vorbi despre dragostea mea pentru el, tatăl meu.
Sunt ani de zile de când nu am mai avut parfumul care mi-a colorat o bună parte din existența mea de adult: L'eau par Kenzo. Țin minte perfect după amiaza în care a intrat în viața mea, eram cu tata, la București, într-un magazin Ina Center, lângă Sala Palatului. Probabil că era sfârșitul lui 1996, anul când acesta fusese lansat pe piață (asta am aflat astăzi de pe google) sau cel mult începutul lui 1997, eram încă în facultate pe atunci. În postarea asta, din 2013, spun că eram în primul an de facultate, nu mai contează asta acum, e important că eram cu el, mi l-a cumpărat imediat, știți dragostea aia până la lună și la stele și înapoi? asta era între mine și tatăl meu. Știți cum se simte când ți se spune: ”Doar pentru tine trăiesc!” și știi că există mari șanse ca asta să nu fie destul? Încă îi simt inima în palma mea dreaptă, încăpățânată să îi mai simtă bătăile chiar și după ce acestea s-au oprit. Sunt aproape douăzeci de ani de atunci și încă doare. Încă simt ca o gheară care îmi strânge sufletul și nu mai pot respira la auzul sirenelor unei ambulanțe, încă...
Revenind la parfum, i-am fost fidelă atât timp cât mi-am permis. Anul acesta astrele s-au aliniat cumva și mi l-am comandat din nou, a fost cadoul meu de Crăciun. Am desfăcut cutia în dimineața de Crăciun, când am încercat să îl folosesc îi aveam lângă mine pe Radu și pe Maia. Am luat capacul sticlei și am mirosit-o înainte. Ușoara dâră de parfum din jurul pulverizatorului a fost prea mult pentru mine, amintirile mele au miros și acesta era unul copleșitor, era tatăl meu acolo, am izbucnit în plâns, cu copiii uitându-se mirați la mine, neînțelegând nimic din ce se întâmplă. Când am reușit să mă calmez suficient le-am explicat. Primul lucru pe care i l-a spus Maia mamei mele, la care am fost la masa de Crăciun, a fost: ”Mama a plâns azi. Îi este dor de tatăl ei.”
Știu că el și fratele meu ne veghează pe toți dar tot mi-e greu, știu că i-ar fi iubit dincolo de cuvinte, am fi fost minunile lui. Sunt minunile mele...
De marți dimineața, sunt învăluită de același parfum în fiecare zi, sper să nu îl mai abandonez. Căutând prin postările mai vechi ”amintirile au miros”, am dat și peste asta, o uitasem, poate o voi continua la un moment dat. În locul pozei cu tata, incluse în ea, am ales o alta, cu el, consolându-mă, după ornamentele din seria aceasta de fotografii cred că erau tot sărbătorile de iarnă.
La mulți ani, Papi!
Sunt ani de zile de când nu am mai avut parfumul care mi-a colorat o bună parte din existența mea de adult: L'eau par Kenzo. Țin minte perfect după amiaza în care a intrat în viața mea, eram cu tata, la București, într-un magazin Ina Center, lângă Sala Palatului. Probabil că era sfârșitul lui 1996, anul când acesta fusese lansat pe piață (asta am aflat astăzi de pe google) sau cel mult începutul lui 1997, eram încă în facultate pe atunci. În postarea asta, din 2013, spun că eram în primul an de facultate, nu mai contează asta acum, e important că eram cu el, mi l-a cumpărat imediat, știți dragostea aia până la lună și la stele și înapoi? asta era între mine și tatăl meu. Știți cum se simte când ți se spune: ”Doar pentru tine trăiesc!” și știi că există mari șanse ca asta să nu fie destul? Încă îi simt inima în palma mea dreaptă, încăpățânată să îi mai simtă bătăile chiar și după ce acestea s-au oprit. Sunt aproape douăzeci de ani de atunci și încă doare. Încă simt ca o gheară care îmi strânge sufletul și nu mai pot respira la auzul sirenelor unei ambulanțe, încă...
Revenind la parfum, i-am fost fidelă atât timp cât mi-am permis. Anul acesta astrele s-au aliniat cumva și mi l-am comandat din nou, a fost cadoul meu de Crăciun. Am desfăcut cutia în dimineața de Crăciun, când am încercat să îl folosesc îi aveam lângă mine pe Radu și pe Maia. Am luat capacul sticlei și am mirosit-o înainte. Ușoara dâră de parfum din jurul pulverizatorului a fost prea mult pentru mine, amintirile mele au miros și acesta era unul copleșitor, era tatăl meu acolo, am izbucnit în plâns, cu copiii uitându-se mirați la mine, neînțelegând nimic din ce se întâmplă. Când am reușit să mă calmez suficient le-am explicat. Primul lucru pe care i l-a spus Maia mamei mele, la care am fost la masa de Crăciun, a fost: ”Mama a plâns azi. Îi este dor de tatăl ei.”
Știu că el și fratele meu ne veghează pe toți dar tot mi-e greu, știu că i-ar fi iubit dincolo de cuvinte, am fi fost minunile lui. Sunt minunile mele...
De marți dimineața, sunt învăluită de același parfum în fiecare zi, sper să nu îl mai abandonez. Căutând prin postările mai vechi ”amintirile au miros”, am dat și peste asta, o uitasem, poate o voi continua la un moment dat. În locul pozei cu tata, incluse în ea, am ales o alta, cu el, consolându-mă, după ornamentele din seria aceasta de fotografii cred că erau tot sărbătorile de iarnă.
La mulți ani, Papi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu