My life

Câteodată mă iubesc cuvintele, altădată, așa cum este acum, sunt blocată de teama că acestea nu vor reuși niciodată să reflecte ceea ce simt. Mă gândesc de patru zile cum să scriu despre senzațiile mele și amân momentul acesta în speranța că mă voi apropia de modul acela perfect, ideal de a vorbi despre dragostea mea pentru el, tatăl meu. Sunt ani de zile de când nu am mai avut parfumul care mi-a colorat o bună parte din existența mea de adult: L'eau par Kenzo. Țin minte perfect după amiaza în care a intrat în viața mea, eram cu tata, la București, într-un magazin Ina Center, lângă Sala Palatului. Probabil că era sfârșitul lui 1996, anul când acesta fusese lansat pe piață (asta am aflat astăzi de pe google) sau cel mult începutul lui 1997, eram încă în facultate pe atunci. În postarea asta , din 2013, spun că eram în primul an de facultate, nu mai contează asta acum, e important că eram cu el, mi l-a cumpărat imediat, știți dragostea aia până la lună și la stele și înapoi? ast...

Titlul cred că este mai dramatic decât conținutul, m-am lăsat atinsă de un fel de mentalitate tabloidă. Cred că mi-au plăcut întotdeauna ciorapii mai altfel. Am avut norocul că mama lucra în comerțul cu textile și încălțăminte, ce ajungea în Sibiu în domeniu în vremea lui Ceaușescu și o bună perioadă după aceea, trecea pe la ea. Și pe la mine. Am iubit ciorapii Adesgo, unele perechi, negri, groși, m-au ținut ani de zile. La fel, ciorapii cu adeziv (mai jos sunt unii dintre cei pe care îi purtam în facultate). Dacă cu ani în urmă erau foarte folosiți ciorapii de mătase, cu portjartier (eu n-am prins perioada asta), cei cu adeziv mi se par o super invenție. Întotdeauna m-am simțit extraordinar purtându-i, e senzația aceea că ascunzi ceva, chiar dacă ei par cuminți așa cum se văd de sub fustă, mulți dintre ai mei sunt groși, opaci, de 50 - 60 deni și îi port și iarna. Crivățul de rigoare e compensat de căldura sufletească. Dacă vă uitați la poza de mai jos, ea surprinde această ”pl...