1000 de oameni - noi 3

Îl știu deja de ani buni pe Rareș Helici. Îi urmăresc și apreciez munca de fotograf. Însărcinată cu Maia am apelat la el pentru a îmi imortaliza ditamai burta din luna a opta. A fost o ședință foto interesantă, m-am simțit în largul meu, dar, deși narcisista din mine este super încântată de anumite cadre, parcă nu le-aș face publice (pe motiv de prea multă piele).

Anul trecut, Rareș a avut inițiativa de a surprinde 1000 de chipuri de oameni, în alb și negru, 1000 de portrete. Firește că nu puteam rata momentul și i-am luat cu mine și pe Radu și pe Arin. Maia este în continuare pe modul cenzurat. E totuși și ea prezentă în această postare, sub inimioara de mai jos (din ședința foto despre care vă vorbeam). 

Primele fotografii alb-negru cu noi sunt din noiembrie anul trecut. Deși mi se pare că i-a surprins nemaipomenit pe copiii mei, pe mine nu mă recunosc. Compar mere cu pere acum, fotografia cu mine de aproape, ce îmi place cel mai mult este cea de mai jos, de acum șapte ani, tocmai îl achiziționasem pe Pixie și îl testa Paul, cel mai bun prieten al meu. Ok, eram mai tânără și fotografia este color dar... parcă îmi place despre mine.

Anul acesta, Rareș a reluat proiectul și, din nou am vrut să văd cum mă văd, cum ne vedem prin ochii lui. De data aceasta am fost în aceeași zi dar separat, prima dată eu și Arin, apoi Radu. Ca să îl citez pe Rareș ”arăt mai tânără ca anul trecut și sunt mai relaxată”. Așa o fi, dar eu tot nu mă recunosc. Probabil că fiecare avem o imagine formată în mintea noastră despre cum arătăm și simțim nevoia doar să ne fie confirmată. E un exercițiu bun totuși, să încerci să te vezi și prin ochii celorlalți, de data aceasta prin ochii unui fotograf. Sunt convinsă că din cadrele făcute de el, eu aș fi ales un altul ca fiind reprezentativ.  

Vă recomand să încercați și voi, Rareș vă așteaptă din 1 noiembrie în 9 decembrie 2018, în Piața Mică. Punctul de întâlnire este SIBIO, între 14:00 și 18:00, în fiecare zi, de luni până vineri, plus câteva sesiuni de weekend despre care veți afla pe pagina de fațăcarte a 1000 Portraits. Sponsorii de anul acesta vă fac și un cadou mișto, un tricou foarte frumos inscripționat cu logo-ul proiectului. Radu l-a purtat cu mândrie sâmbătă și duminică, când făcea voluntariat la un eveniment dedicat jazz-ului.

Vă spuneam că am fost alături de Arin la ședința foto. Dacă anul trecut, copilul apărea destul de tristo-melancolic, acum m-am străduit să îl fac să zâmbească. Și Rareș făcea la fel. Ghiciți la ce zâmbea atât de înțelept? După ce i-am debitat tot soiul de cuvinte, fără o reacție notabilă, am avut inspirația să îi strig: ”Soră-ta!” A funcționat! Mai jos, fața lui Arin gândindu-se la Maia:

Probabil că ar fi trebuit să fac același lucru și cu Radu, dar oricum, e un minunat și cu foarte puțin zâmbet.

Eu zic să nu ratați ocazia de a avea un portret profesionist în portofoliu. Îmi place tare mult să recunosc fețe cunoscute între portretele lui Rareș.