Post nerecomandat gasteropodofililor sau gasteropodofobilor

În mod evident inventez cuvinte, habar n-am cum se numește dragostea sau teama de melci. Cu atât mai puțin nu știu cum s-ar numi sentimentele respective vis a vis de limacși. În cazul meu n-ar fi vorba nici despre unul, nici despre celălalt, mi-ar trebui un al treilea, care să definească o puternică aversiune combinată cu oareșice sadism și curiozități anatomopatologice. Singura latură pozitivă ar fi fotogenia animăluțelor în cauză.

Fără doar și poate, melcii și limacșii sunt unul dintre cele mai frecvente subiecte pe blogul meu. De ani de zile îmi expun aici, mai mult sau mai puțin elaborat, bătălia cu ei. Inițial eram afectată doar de melcul de grădină, clasicul în viață. Într-un an, 2013, am descoperit un Limax maximus (limacs leopard, mi-am făcut lecțiile și am căutat să aflu ce denumiri au), cu ouăle lui. Fascinant. L-am/le-am exterminat rapid. Pentru că Universul lucrează, anul viitor am primit răsplata, o invazie apocaliptică de Arion vulgaris sau arion lusitanicus (limax spaniol sau limax ucigaș). În articolul la care am dat link, găsiți una dintre explicațiile apariției lui la noi, în pământul din ghivecele plantelor importate. Îi vedeți mai jos în acțiune la mine în grădină. Devorează totul, de la plantele proaspăt răsărite din semințe, la răsaduri (au trecut inclusiv la cele de roșii, ce scăpau de ei anul trecut, mâncau doar fructele coapte sau în curs de coacere), plante adulte, flori (fete, filme sau băieți, melodii sau cântăreți, mai țineți minte jocul?). Anul acesta mi-au mâncat din nou inclusiv bobocii crinilor.

Mă sperie și faptul că observ tot mai mulți melci mici, negri, Cernuella virgata. Nici ăștia nu sunt o specie tipică în zona noastră. Poate mă trezesc cu o nouă invazie. Încă nu v-am povestit despre căpușe (da, și de astea am avut parte anul acesta, premiere peste premiere). 

Tot căutând date și imagini despre limacși am dat peste o varietate albastră, am căutat-o pe net și, ce să vezi, Bielzia coerulans (sau limaxul albastru carpatin) există, se află și la noi, ăsta mi-ar mai lipsi. Unde mai pui că am descoperit că zona în care locuiesc pare predestinată. Cel care a identificat și denumit albastrul despre care vă vorbeam, este tatăl lui Eduard Albert Bieltz, cel care a dat numele străzii din vecini, malacolog (ca să nu mai căutați pe net, e un nene care se ocupă cu studiul moluștelor și al melcilor, am aflat și eu ieri). Se pare că și fiul lui s-a ocupat cu asta printre altele.

Nu m-am putut abține de la postarea mai multor fotografii cu melcii cu cochilie, am adunat luni seară 106 de diverse dimensiuni, au luat drumul containerului, vă spuneam că au meritul de a fi fotogenici. Am fotografiat și limacșii la plimbare sau la masă, înainte de a-i ghilotina cu foarfeca de grădină și, trebuia neapărat să fotografiez o altă premieră pentru mine. O vedeți în ultima fotografie, ouă de limax încă nedepuse, scurse dintr-unul dintre exemplarele tăiate. După ce l-am fotografiat am luat cu un băț individul cu tot cu ouă și l-am aruncat direct la container, de frică să nu eclozeze totuși respectivele ouă. Arin este oripilat că am fotografiat și vreau să postez așa ceva. Mie mi s-a părut extrem de interesant, de asta vă vorbeam despre curiozitățile mele anatomopatologice. Probabil am reușit să oripilez și o parte dintre voi, îmi asum lucrul ăsta, la fel cum îmi asum și asasinarea atâtor viețuitoare, cumva reușesc să îmi cenzurez mustrările de conștiință pentru că mă seacă de-a dreptul cât de tare îmi afectează recolta din curte, pentru care mai și muncesc... degeaba. Voi încerca tot în premieră să le pun niște distribuitoare de boabe albastre, nu direct pe pământ pentru a nu contamina solul. Asta pe lângă capcanele cu bere și foarfecă. Dacă au un efect, vă anunț.